Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Drum prin Ţara Loviştei (III)

Drum prin Ţara Loviştei (III)

Submitted by on 17 October 2013articol citit de 1,221 ori | No Comment

Revenim pe drumuri străvechi de ţară, după două decenii. Străbatem culoarul făurit de Olt în calea spre Dunăre. Nu se aude curgând râul! Unda lui, lină şi tăcută, se cufundă în luciul lacului liniştit sub abrupturile stâncoase ale Munţilor Cozia. Urcăm pe vale, pe podul zidit în lungul albiei, trecem pe sub umbre de versanţi şi păduri, până în inima depresiunii, lângă Brezoi, unde Ţara Loviştei – ţinutul dintre Făgăraş şi Parâng – îţi deschide porţile spre o altă ţară a ei – Ţara Lotrului – meleag încărcat de legende şi straşnice împliniri ale inteligenţei şi acţiunii umane.

Lacul şi staţiunea Vidra sunt aşezate într-o zonă deosebită

Lacul şi staţiunea Vidra sunt aşezate într-o zonă deosebită

Septembrie coborâse culorile toamnei prin pâlcurile de fag presărate în verdele adânc al pădurilor molid. Aştepta sosirea lui octombrie, să coloreze în galben frunzişul pantelor scoborâtoare până-n geană de lac. Aveam în dreapta întinderea albastră de ape în care scapătau în fulgerări scurte razele soarelui trecut spre vârful Bora din Coasta Benghii.

Popas la Vidra

Lacul cuprinde vatra Depresiunii Puru. Este cel mai mare de pe râul Lotru şi al treilea din România. Are o adâncime de 109 metri la glezna barajului, uriaş zidit din piatră ruptă din trup de munte şi legată cu miez de argilă, care zăgăzuieşte un lac limpede şi strălucitor cu un volum de 340 de milioane metri cubi, răspândit pe o suprafaţă de peste  1 000 de hectare.
Scormonind mai mult în fişa tehnică a barajului zămislit în fosta vale a cataractelor aflăm că acesta s-a ridicat între anii 1966-1973, având o lăţime de 487 m. la bază şi 10 m. la coronament, cu o înălţime de 121 m. În plan longitudinal, în ulucul văii, barajul măsoară 237 m. iar la partea superioară – 350 m. Lungimea lacului se apropie de 10 km., până la vărsarea Tâmpei în Lotru.
Trepte tocite de scurgerea timpului urcă spre pavilioanele şi hotelul fără nume ale staţiunii părăsite de două decenii. Vidra este tot în aşteptarea viitorului. Până atunci, sălbăticia se reinstalează în geometria de beton a clădirilor. Pe cărărui coboară culegătorii cu poverile de ciuperci în spate, cu găleţi pline de afine, merişoare şi alune. Străbatem cu prudenţă drumul pitit sub vârfuri de molid şi ocolim înspre talpa masivului Latoriţa. La cascada din răspântie, suntem îndemnaţi cu produse păstoreşti, siropuri de zmeură şi afine, cu miere ecologică, de un cioban din Novaciul Gorjului.
Înaintăm pe centura sudică a lacului, unde se vede vălul izvoarelor care vin tocmai din acumularea Galbenu, prin cădere gravitaţională pe o reţea de galerii în lungime de aproape 13 km. Stăvilarul de ape a fost înălţat pe pârâul Latoriţa, la 1 308 metri altitudine, având 60 de metri înălţime şi 174 m. la coronament. El întinde între pintenii munţilor 17 hectare de luciu de apă. Suntem în spaţiul geografic al celei mai impresionante amenajări hidroenergetice de pe apele interioare ale ţării, unde Lotrul este adus sub pământ pentru a-i smulge energia prin iureş de turbine.
Molidişul ne desparte de maluri răpindu-ne privilegiul de a admira săgetarea păstrăvului sprinten. Zărim, peste lac, potecile care urcă munţii în lungul văilor Balului, Sărăcinu Mijlociu şi Goaţa Mare. Nu se văd, între valuri, ca altădată, la antrenament caiaciştii şi canoiştii din lotul naţional. Trecem podurile în lucru peste izvoarele repezi ce se prăvălesc din munţi, Pietrele Vidruţei, Mioara, Valea Benghii, Mieru şi Pârâul Adânc. Până în preajma liniştirii Lotrului în lac, la Lunca cu Funiile.
Oprim să respirăm aerul tare, puternic ozonat, lângă pârtia de schi de la Puru. Telegondolele sunt oprite. Nicio şoaptă de lucrător nu se aude în ungherele de şantier deschise la poala muntelui. Aici este cea mai frumoasă, cea mai înaltă şi cea mai spectaculoasă pârtie de schi a ţării, care se desprinde în coborâş de la 2049 m. altitudine, din Vârful Puru al Munţilor Latoriţei. Prietenii mei, Nae şi Ovidiu, se caţără de versant culegând merişoare din hăţişul verde şi admirând florile de priboi ivite printre brăduţi. Dincolo, pe malul nordic, câţiva pescari îşi încearcă norocul la păstrăv. Peste creştetul lor se înalţă în desiş pădurile de molid ale Ţării Lotrului, care urcă în regimente şi legiuni verzi şi sănătoase până spre golurile alpine din Şureanu. În larg de zare, în panorama munţilor, soarele poleieşte cu lumină relicvele staţiunii Vidra.
Ne reîntoarcem la drum spre Obârşia Lotrului. Truda de peste vară a culegătorilor este pe final. Se încarcă în dube lăzi cu ciuperci bondoace şi curate din pădurile munţilor. La întâlnirea cu pârâul Pravăţ, drumul se despică spre Oaşa. Alegem calea spre Petroşani. Trecem Lotrul prin Luncile lui Rusalim şi urcăm spre platouri din Parâng. Soarele bate în creasta stâncoasă din Ciobanu Mare. După un popas la stâna din Ştefanu, ne cocoţăm pe Transalpina. Să prindem cu mâna norii!

Comments are closed.