Special

Anchete, reportaje, dezvăluiri şi interviuri, în exclusivitate

Politică

Viaţa politică a Gorjului, în angrenajul politicii româneşti

Istorie

Istoria localităţilor gorjene, cercetare şi studii de specialitate

Gorjul

Panoramic gorjean, cu rele şi cu bune, cu probleme şi soluţii

Sport

Editoriale, comentarii, interviuri şi ştiri sportive ale Gorjului

Prima pagină » Istorie » Drapelul României şi legăturile cu Gorjul

Drapelul României şi legăturile cu Gorjul

Articol de pe 25 March 2009articol citit de 4,167 ori | Un comentariu

În istoria lor, toate popoarele au folosit ca mijloc de individualizare şi comunicare diverse simboluri, devenite apoi însemne naţionale. Steagul este o creaţie a popoarelor antice, de la asirieni şi perşi la greci şi romani şi, bineînţeles, geto-daci. Tricolorul a început să fie utilizat în biserică la începutul secolului al XV-lea la Mânăstirea Tismana de părintele Nicodim. Aceleaşi culori sunt prezente şi în stema domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. Oficializarea tricolorului românesc s-a făcut în contextul revoluţionar paşoptist.

Cele trei culori l-au condus pe Tudor Vladimirescu de la Padeş la Bucureşti şi de la Bucureşti la Goleşti

Cele trei culori l-au condus pe Tudor Vladimirescu de la Padeş la Bucureşti şi de la Bucureşti la Goleşti

Nu ne-am propus în aceste rânduri să vorbim despre importanţa drapelului în istoria noastră. Putem aminti faptul că importanţa şi rolul steagului într-o bătălie au fost remarcate încă din Evul Mediu(sec. al XVI-lea) în lucrarea: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”: „Astfel, mintea se află în trupul omului asemenea steagului când stă în mijlocul luptei, iar în luptă toată oastea priveşte la steag. Şi până stă steagul în luptă, acea luptă nu se cheamă biruită, chiar dacă are năvală grea (spre sine) iar ei toţi privesc către steag şi toţi se strâng în jurul lui. Iar dacă steagul cade, toată oastea se risipeşte şi nu se ştie unul cu altul cum şi încotro merg. Aşijderea este şi domnul: până stă mintea lui într-însul întreagă, toţi oştenii lui se strâng împrejurul său, ca şi oştile în jurul steagului”.
Există dovezi că tricolorul românesc de mai târziu vine din antichitate. Astfel, cetatea Aquincum (viitoarea Buda Veche) a moştenit în stema sa culorile roşu, galben şi albastru, despre care cărturarul german J.F. Neigebaur afirma că sunt „o moştenire de pe timpul Daciei Traiane”, iar George Bariţiu le considera „rămase moştenire de la Imperiul roman”. Culorile balaurului dacic au fost, din câte se pare, tot roşu, galben şi albastru. Mai mult, stindardul căluşarilor, aşa cum îl cunoaştem astăzi, alcătuit din panglici colorate, se aseamănă cu stindardul dacilor descris de Arian spre mijlocul secolului al II-lea. Culorile acestui steag, pe care Th. D. Speranţia îl considera o urmă de la daci, sunt: roşu, galben şi albastru. Foarte interesant că aceste trei culori, moştenite din „curcubeul” balaurului dacic, au fost păstrate nealterate timp de secole de generaţiile şi cetele de feciori, însoţind întreaga istorie zbuciumată a poporului român. Nu întâmplător, cei mai cunoscuţi căluşari îşi au originea în Oltenia.

Nicodim de la Tismana şi tricolorul
Cele trei culori ale tricolorului se constată documentar la începutul secolului al XV-lea, în cărţile bisericeşti manuscrise şi apoi în cele tipărite (a doua jumătate a secolului), în ţesături, broderii şi pictură.  Menţionăm în această direcţie „Tetraevangheliarul” realizat la mânăstirea Tismana (Ţara Românească) de părintele Nicodim în 1404 sau cel realizat de Gavril Uric la mânăstirea Neamţ (Moldova), în 1429, considerat „manuscrisul care deschide drumul miniaturisticii româneşti”, acesta are chenarele ornamentale cu roşu, galben şi albastru. Şi mai interesant, la sfârşitul manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoş oltenesc colorat în roşu, galben şi albastru.

Tudor Vladimirescu şi tricolorul
O nouă etapă în istoria tricolorului începe cu prezenţa culorilor naţionale pe primul drapel al primei reprezentanţe naţionale din istoria modernă a României, care a fost Adunarea Norodului din vremea Revoluţiei din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Flamura lui tricoloră, puternic deteriorată de timp se găseşte în prezent la Muzeul Naţional de Istorie. Steagul acesta a fost executat la mânăstirea Antim din Bucureşti, atunci metoh al Episcopiei Curtea de Argeş, unde păstorea episcopul Ilarion, cunoscut sfetnic al lui Tudor Vladimirescu. Respectivul steag a însoţit Adunarea Norodului de la constituirea ei la Padeş şi până când Tudor Vladimirescu, victimă a complotului eterist de la Goleşti, l-a încredinţat şefului tunarilor săi, Ianache Cacaleţeanu. Steagul a avut o poveste încâlcită până când urmaşii tunarului l-au cedat patrimoniului naţional în 1882.

Povestea primului steag românesc
În 1834, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul destinat corăbiilor nu avea decât două culori (galben şi roşu), dar cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pămînt românesc. Se pare că  tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic-Prahova). Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul Revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei, la 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând că nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale”, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/digg_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/reddit_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/stumbleupon_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/delicious_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/myspace_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/facebook_48.png http://www.verticalonline.ro/wp-content/plugins/sociofluid/images/twitter_48.png

Un comentariu »

Scrieţi un comentariu!

Vă rugăm să comentaţi la subiect, să folosiţi limbaj adecvat şi să nu faceţi spam. Orice comentariu care nu se supune acestor reguli va fi şters fără avertizare.