„Dramele” presei românești

Loading

Se spune despre presă că este a patra putere în stat sau ”câinele de pază al democrației”, lucruri corecte și adevărate până la un punct. Lasând la o parte așa-zisa dramă televizată a doamnei Emilia Șercan, cea care poate fi suspectată că a schimbat stăpânii de la Vântu la cine o fi acum, trebuie să spunem că nu putem avea o presă mai bună decât este societatea românească în general. Vântu, Voiculescu, Ghiță sunt doar o parte din patronii de trusturi de presă românești care au greșit în fața legii sau doar nu au executat anumite ordine din zone mai mult sau mai puțin oculte. De aceea s-a ajuns ca ziariștii de casă ai lui Băsescu, ca exemplu, să migreze pe la diverse instituții media unde sunt plătiți de ”infractori” pentru ca ei să ”slujească” ceea ce înțeleg Codruța Kovesi sau Livia Stanciu din statul de drept.
Din nefericire, presa a pierdut mult din perspectiva activității ca afacere, patronii acesteia căutându-și un refugiu în fața legii deoarece nici politica nu mai asigură imunitate. Dacă asculți și preamărești, meritat și mai ales nemeritat, instituții și oameni, ai o șansă să ieși din arest(ex. patronul Realitatea) sau să nu intri prin uitare în cercetare (ex. patron Adevărul și Prima). Cam asta e presa noastră care pune și schimbă guverne, urcă și coboară politicieni, devoalează corupția dar și o ocolește la ordin sau interes. ”Drama” doamnei Emilia Șercan, de fapt o modalitate inspirată de a se promova, ar trebui să ne aducă cu picioarele pe pământ, domnia sa a chemat oamenii în piață să demonstreze împotriva Guvernului. Sunt oameni care au mers în Piața Victoriei pentru că îi chema ziarista lui Vântu și nu avem de unde să știm ce interese slujește acum, putem să avem o idee dacă ne gândim că s-a remarcat cu scandalul ”plagiatelor” doar într-o singură parte a eșichierului politic.
De ce trebuie să ținem cont de dramele adevărate ale presei românești? Foarte simplu, în condițiile în care unii ziariști au agendă proprie, o anumită parte a presei este agrenată în jocuri politice sau economice, mesajul acestora ar trebui privit cu mare atenție. Dacă este să privim ”deontologii” mai cu atenție, precis nu ne mai uităm în gura lor. Presa are o putere imensă dar în ultimele două decenii pare să o fi folosit pentru scopuri mai puțin transparente. Dacă tot reproșăm politicienilor și instituțiilor ce s-a ales de România după 1989, cu siguranță o vină importantă revine presei. Și aici nu vorbim de presa locală lipsită de mijloace financiare și de influență, ci de cei mari care au avut și bani și influență.
”Dramoleta” doamnei Șercan este un exercițiu de PR, o rebrenduire după greșelile tinereții!