Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Editorial » Drama vinde bine în România

Drama vinde bine în România

Submitted by on 21 July 2010articol citit de 1,290 ori | One Comment

Cu câteva săptămâni în urmă românul de rând afla cu stupoare că poetul Adrian Păunescu este pe moarte. Zilele ce au urmat au arătat că lucrurile nu stăteau aşa de grav iar marele poet, azi ajuns la vârsta respectabilă de 67 de ani, ne va mai încânta cu scrierile sale, din fericire, şi în anii ce vor veni. Mai mult, românii au şansa să îl redescopere pe Adrian Păunescu şi din postura de romancier, cartea sa fiind din această săptămână în toate chioşcurile de difuzare a presei. Fără a avea pretenţia că ştim lucruri de culise, a fost vorba limpede ca lumina zilei de o operaţiune de marketing prin care scriitorul a ieşit dintr-un con de umbră nemeritat iar publicaţia respectivă a făcut vânzări record.
În acest caz, drama scriitorului-dacă a fost şi nu avem de-a face decât cu o manipulare-ne-a permis să nu ne uităm încă una din personalităţile României din ultimele decenii. Adrian Păunescu, personaj controversat dar un scriitor cu o voce absolut distinctă, are dreptul de a fi recunoscut şi apreciat de generaţii diferite de români. Pentru cei mai în vârstă el este simbolul Cenaclului “Flacăra”, mişcare unică în vremea comunistă, iar pentru generaţiile mai tinere e poetul de manual şi poate omul politic care nu s-a dezis niciodată de trecutul său comunist. Despre poet, adulat sau criticat, nu se pot spune decât lucruri pozitive iar opera literară îi va supravieţui cu siguranţă prezenţei fizice pământeşti. Poate că dacă s-ar fi născut într-o altă epocă sau pe alte meleaguri, Adrian Păunescu ar fi beneficiat de o apreciere mai pregnantă din partea contemporanilor şi, de ce nu, de un Nobel pe care literatura română l-ar merita cu prisosinţă.
Cei care l-au vândut pe Adrian Păunescu împachetat într-o dramă cunosc faptul că românii  sunt atraşi de aceste poveşti lacrimogene, ignorăm un om în timpul vieţii dar suntem inegalabili în ai organiza funeralii naţionale când este vorba de o personalitate. Nu întâmplător suntem poporul cu cel mai mare consum de telenovelă pe cap de locuitor. Şi acest lucru se poate vedea cu ochiul liber în cazul Elodia, unde Dan Diaconescu a câştigat faimă şi avere, sau în cazul Mădălina Manole, exploatat practic de toate canalele media în zilele din urmă.  Până şi mandatul prezidenţial a putut fi câştigat pe o asemenea reţetă şi unii ar vrea să reînnoade povestea la alegerile viitoare, a se vedea cazul DDD preşedinte.  Iar când povestea trece prin arestul de la Cercetări Penale, orice devine posibil, inclusiv Gigi Becali  în Parlamentul European.
Problema că românilor le place drama, dar cea trăită de alţii. Poate de aceea televiziunile mogulilor s-au întrecut pe sine în a ne zugrăvi inundaţiile în culori mai negre decât era cazul.  Şi românul simţitoriu, mai ales cel pensionar, a  răspuns tuturor apelurilor de solidaritate cu bani şi produse. Că moldovenii au rămas la fel de neajutoraţi şi după “ajutorarea” naţională, pe la unele instituţii din Gorj “donarea” a fost sarcină de serviciu, e o chestie adevărată dar ţine de drama poporului român. Unii vor face averi frumoase din drama moldovenilor dar probabil că nu vă spunem ceva nou.
În concluzie, ai succesul garantat dacă vine în urma unei drame. Ştim mai bine ca oricine altcineva să vindem moartea, boala, drama aproapelui, ne băgăm cu bocancii în viaţa cuiva pentru a face rating sau a ne vinde ziarul. E doar România contemporană!

One Comment »

  • Sorin Ciurea says:

    Foarte interesant punctul dv de vedere. Daca Basescu nu ar fi facut la fel nu ar fie iesit presedinte nici cu Basescu, nici cu Mircea Geoana. Nu sunt de acord cu punctul de vedere asupra lui Paunescu, eu stateam la cozi in anii 90 sa prind o carte cu el. Altii au nevoie de asemenea promovare.