La 14 ani, junior fiind, debuta ca fotbalist la divizia C, ajungând unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care i-a dat Gorjul până acum. Este vorba despre Doru Mihuţ, un talent local ieşit din comun, dar şi cu un temperament ce nu va putea fi uitat vreodată, cel puţin printre gorjeni. Îmbrăţişând acum profesia de antrenor, Mihuţ se arată la fel de deschis atunci când vine vorba despre cariera sa, dar şi despre… Pandurii.
Reporter: Cum se împacă omul de fotbal Doru Mihuţ cu statutul de gorjean? Bănuiesc că e prea tarziu ca să mai părăseşti aceste meleaguri…
Doru Mihuţ: Păi dar am păsit oraşe mult mai importante ca Tg-Jiul, aşa că vă daţi seama… Puteam să mă stabilesc şi în Bacău, Oradea, Galaţi. Erau şi bani si tentaţii, dar eu şi soţia am tras spre casă de fiecare dată. Sincer, nu regret nici acum că am rămas aici.
Rep. : Se spune despre tine că ai fost cel mai mare talent al fotbalului gorjean. Tu ce crezi?
D. M. : Păi dar fi culmea să spun nu, dacă lumea crede asta! Dar pe lângă mine, a mai fost un Găman, un Băluţă, Filip… Iar după aceea Adi Popescu, Cristi Popescu, Popete, Frimu. Nu ştiu deci, dacă pot fi luat eu ca individualitate reprezentativă.
Rep. : Care a fost marele regret al carierei tale de jucător?
D. M. : Păi adevărul e că am vreo câteva. Că nu am jucat niciun meci în naţionala mare, apoi că am păţit accidentul la mâna dreaptă la meciul Olimpia Statu Mare cu Sighetul Marmaţiei din Divizia B. În afară de astea, regret că nu am avut şi eu parte de un meci de retragere. Chiar mi-aş fi dorit un joc Dinamo- Pandurii. Am fost jucătorul echipei din Ştefan cel Mare din 1984 şi ei m-au luat de aici de la Târgu-Jiu şi m-au direcţionat către Bacău şi Bihor. Însă poate cel mai mare reget personal este acela că fiul meu nu mi-a călcat pe urme. A fost mult mai talentat ca mine, dar datorită unor probleme medicale a trebuit să abandoneze fotbalul de performanţă.
Rep. : Cât de mult diferă fotbalul de pe vremea ta cu cel de acum?
D. M. : Păi în primul rând ca viteză de joc, ca şi tacticizare, ca forţă. Apoi vine partea financiară, a apărut statutul de jucător profesionist. Pe vreme mea, doar dacă jucai la o echipă de top, în 3-4 luni puteai să-ţi iei o Dacie, iar acum iti iei un Audi! Bine, unii au şi Range Rover. O altă deosebire ar mai fi aceea că acum este arbitrajul este mult mai sever şi protejează jucătorii, pe când atunci… Încă mai am şi azi desenele crampoanelor, pe spate, de la „unchiul” Bumbescu sau Iovan!
Rep. : Te-a surprins ascensiunea Pandurilor din ultima vreme?
D. M. : Sincer, nu sunt surprins pentru că există un lot bun, condiţii foarte bune, conducere bună. În plus, nu se pune presiune pe jucători şi antrenori, iar tehnicienii care i-am avut au fost destul de buni până acum.
Rep. : Care crezi că a fost cel mai bun antrenor care s-a perindat pe la Pandurii?
D. M. : E o întrebare mai dificilă. Pentru că trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte. De ascensiunea echipei, de joc, de obiective… Unii au fost specialişti în scăpări de la retrogradări, gen Neagoe sau Cârţu, alţii care au pregătită echipa pentru performanţă, gen Grigoraş. Şi să ştiţi că şi pe Badea îl admir foarte mult, deşi este rece ca om, eu îl admir pentru ceea ce face la teren.
Rep. : Te-a surprins schimbarea antrenorului de la Pandurii în această iarnă?
D. M. : Eu unul sunt de părerea că nu se va simţi această schimbare şi de aceea eu cred că este una benefică. Şi Pustai are experienţă, a obţinut calificarea cu Mediaşul în cupe europene, desi Gazul era mai slabă decât Pandurii, ca şi echipă. Noi câştigăm acum prin grup, Mediaşul câştiga atunci prin 2-3 jucători. Iar Pustai are şi un plus, este foarte riguros tactic, mi se pare puţin mai organizat decât Grigoraş.
Rep. : Bănuiesc că nu ai rata primul meci al Pandurilor în Europa…
D. M. : Bineînţeles, pentru nimic în lume! Ar fi ceva extraordinar, am sta şi noi la masa celor mari, a celor bogaţi. Poate odată ajunşi acolo, vom putea face şi o echipă mai bună, pentru că de obicei jucătorii cei mai valoroşi trag la echipele cu pretenţii.
Mai dificil ca antrenor
După ce s-a lăsat de fotbal, Doru Mihuţ nu a putut să stea deloc departe de fenomen. Aşa se face că a ales să urmeze antrenoratul, în prezent fiind unul dinte tehnicienii de bază ai Centrului de Copii şi Juniori ai clubului Pandurii Tg-Jiu. Odată cu debutul în noua meserie, fosta mare glorie a Pandurilor mărturiseşte că îi este cu mult mai dificil decât atunci când se afla pe terenul de joc: „E mai greu acum, şi mai ales când lucrezi cu copiii… Dar norocul meu că este un avantaj faptul că am şi jucat ceva fotbal. După părerea mea, nu contează neapărat nivelul la care ai jucat, dar te avantajează după ce devi antrenor. Te scuteşte de un studiu mai mare. Bine, în ziua de azi antrenorul trebuie să studieze în continuu, fotbalul progreaseză fantastic. Dar ce e interesant la mine, că ce am făcut când eram jucător, nu mai fac acum ca şi antrenor. Sunt mult mai liniştit. Dacă am mai fi fost jucători, eu cu Gugu nu am juca azi mai mult de 15 minute, că ne scoteau imediat afară la cât de clenţoşi eram!”, mărturiseşte Mihuţ.
Doru Mihuţ, carieră de jucător
Pandurii Târgu Jiu (1979-1980)
Olimpia Satu Mare (1979-1983)
SC Bacău (1983-1985)
FC Bihor Oradea (1984-1986)
Oțelul Galați (1986-1987)
FCM Progresul Brăila (1987-1988)
Pandurii Târgu Jiu (1987-1989)
Minerul Motru (1990-1991)
