Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Doi gorjeni pe tronul Munteniei (IV)

Doi gorjeni pe tronul Munteniei (IV)

Submitted by on 13 December 2012articol citit de 1,412 ori | No Comment

Continuăm  şi  în această săptămână un subiect care a mai fost abordat în această pagină de istorie, la jumătatea secolului al XIX-lea în Țara Românească au deținut tronul doi domnitori care erau frați și aveau origini gorjene.  Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, cu toate că au avut nume de familie diferite, se trăgeau dintr-o familie de țărani moșneni din Gorj. Perioadele când cei doi au deţinut tronul Munteniei, deşi frământate şi pline de privaţiuni pentru locuitori, au coincis cu iniţierea şi realizarea unor lucruri importante.

Cei doi domnitori cu origini gorjene, Barbu Știrbei și Gheorghe Bibescu , au guvernat într-o perioadă foarte dificilă

Cei doi domnitori cu origini gorjene, Barbu Știrbei și Gheorghe Bibescu , au guvernat într-o perioadă foarte dificilă

Cei doi domnitori cu origini gorjene au guvernat într-o perioadă foarte dificilă pentru evoluţia Ţării Româneşti. Aşa cum subliniam şi în episoadele trecute, cei doi au avut realizări  importante dar au fost împiedicaţi în a pune în aplicare programele politice pe care le-au avut la urcarea pe tron din pricina situației economice și politice de atunci.
Gheorghe Bibescu a fost silit de Revoluţia paşoptistă să renunţe la politica sa  moderată de reforme treptate. În ciuda speranţelor pe care le stârnise, neavând curajul de a adopta calea luptei revoluţionare, pentru realizarea aspiraţilor de emancipare politică şi socială, Gheorghe Bibescu se va retrage în străinătate de unde va continua să urmărească cele întâmplate în ţară.
În ultimul episod al acestui serial ne îndreptăm atenţia asupra lui Barbu Ştirbei, omul unui destin excepţional pornit de la adopţie şi finalizat cu poziția  de domnitor. Câteva repere bibliografice sunt relevante în înţelegerea destinului lui Barbu Ştirbei: a adoptat  în 1813 drept nume de familie pe cel al bunicului său de mamă şi revenirea în ţară de la studii în 1821, anul unor mari transformări catalizate de Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu.

Un destin excepţional

Deceniul trei al secolului al XIX-lea a fost unul foarte favorabil lui Barbu Ştirbei. Din această perioadă datează şi căsătoria lui cu Elisabeta Cantacuzino, care îi va dărui patru băieţi şi două fete. Pe tărâm politic, Barbu Ştirbei se va implica în viaţa politică a Munteniei, fiind rând pe rând biv vel căminar, clucer, sameş al Vistieriei etc. Această ascensiune vertiginoasă i-a permis, potrivit specialiştilor,  pătrunderea în saloanele marilor familii boiereşti bucureştene Lenş, Romanit, Brâncoveanu, Văcărescu, Golescu, dar şi o pregătire pentru tron.
Potrivit mărturiilor vremii, Barbu Ştirbei era un oaspete frecvent al casei Goleştilor de pe Podul Mogoşoaiei, pe care o vizita ca apropiat al lui Dinicu Golescu, boier cu vederi luminate care, mai ales după călătoria lui în Europa (1824-1826). Acesta  fondase în acest spaţiu „Societatea literară românească”. Visul lui Barbu Ştirbei de a face din Bucureşti un oraş în rând cu marile capitale europene poate fi urmărit încă din anul 1829, când a făcut parte din „Comisia pentru înfrumuseţarea Bucureştilor”, fiind cooptat un an mai târziu într-un comitet de salubritate publică. Programul Comisiei, privind sistematizarea capitalei  prevedea croirea unor drumuri largi străjuite de „copaci care să închipuiască aleiuri”. Şi continua, argumentând că „aceste uliţe va îndemna pe mulţi a-şi face locuinţă acolo, cu mult mai bine decât pe uliţele cele strâmte de vreme, oraşul se va afla mutat în acele mahalale şi soarta Bucureştilor se va asemăna cu soarta tuturor oraşelor Europei, unde cetatea ce se zice veche este cea mai urâtă vedere, în vreme ce cetatea cea nouă arată o frumuseţe deosebită, un aer folositor, mulţumire şi sănătate celor ce lăcuiesc într-însa.”
Cu siguranţă, rezultatele activităţii acestei comisii s-au putut vedea în 1832 în timpul Regulamentelor Organice, după ce a început trasarea arterei cunoscute mai târziu drept „Şoseaua Kiseleff” (deoarece această operă de sistematizare a început sub coordonarea generalului rus Pavel Kiseleff, care administra Principatele după pacea de la Adrianopol şi instituirea protectoratului ţarist asupra Ţărilor Române), între Dumbrava Băneasa şi bariera Podului Mogoşoaia.

Domnitorul Bucureştiului

Învestit ca domn al Munteniei în anul 1849, prin înţelegerea celor două mari puteri, Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, Barbu Ştirbei se vedea prins între nemulţumirea şi presiunile boierimii vechi, care îl considera un reformator şi cererile revoluţionarilor paşoptişti de a reveni în ţară din exilul la care erau condamnaţi… cereri pe care noul domn le-a respins, mai mult obligat, decât de bunăvoie. Poziţie ingrată care i-a atras eticheta de domn reacţionar. În umbra acestui sacrificiu de imagine, Barbu Ştirbei s-a putut ocupa în voie de mai vechile sale proiecte privind transformarea Bucureştilor în oraşul care, încă de pe atunci, va câştiga reputaţia unui „mic Paris” al Orientului creştin.
Ataşat de vechiul şi somptuosul său palat de pe Podul Mogoşoaiei, Barbu Ştirbei şi-a stabilit aici reşedinţa, în timp ce vechiul palat domnesc  a adăpostit, din 1851 batalionul model condus de căpitanul Alexandru Macedonski  şi de maiorul Emanoil Culoglu. Interesul lui Ştirbei Vodă pentru pregătirea armatei pământene, pentru înzestrarea ei nu atât cu armament, cât mai ales cu cadre specializate, s-a tradus prin înfiinţarea unei Şcoli de Ofiţeri care funcţiona pe strada Izvor. Acolo viitorii elevi erau admişi numai prin concurs.
Dar Războiul Crimeii, început ca un conflict între Rusia şi Imperiul Otoman, avea să arunce capitala într-o situaţie de criză marcată de ocupaţiile militare succesive rusă şi otomană şi de un scurt exil al lui Ştirbei lângă Viena. În curând tinerii ofiţeri români îşi vor cunoaşte rivalii. Aceştia vor fi militarii austrieci ai generalului Johann B. A. Coronini, care intră în Bucureşti, odată cu Barbu Ştirbei, în luna septembrie a anului 1854, ca urmare a unei convenţii cu Turcia, conform căreia Imperiul Habsburgic primea în administraţie Principatele în schimbul retragerii trupelor ruse.
Abuzurile trupelor de ocupaţie de sub comanda generalului Alemann nu s-au lăsat aşteptate. Documentele timpului înregistrează ciocniri între populaţia bucureşteană şi soldaţii austrieci care nu s-au ferit să întrebuinţeze armele, maltratându-i pe cetăţeni. O serie de incidente violente au apărut şi între ofiţerii români şi cei austrieci, materializate în altercaţii şi posibile provocări la duel, iar situaţia a scăpat de sub controlul Poliţiei Capitalei, al cărei prefect Radu Rosetti a fost demis de Ştirbei, la cererea Curţii de la Viena. Să nu uităm că, în acelaşi timp, la Iaşi, ginerele domnitorului Moldovei Grigore Al. Ghica, Costică Balş, care deţinea şi funcţia de prefect al Poliţiei şi-a surprins soţia, pe tânăra şi frumoasa Natalia în dormitor, în braţele colonelului austriac Stolberg. În urma unui duel cu pistolul, Balş a rămas pe teren, Ghica fără ginere, iar Natalia fără soţ. Până aici mergea aroganţa militarilor străini. Nu este exclus ca şi la Bucureşti să se fi înregistrat altercaţii similare. Această stare constantă de tensiune şi insecuritate a găsit ecou în paginile publicaţiei Gazette de Cologne, în numărul din august 1855, în care o corespondenţă trimisă din Bucureşti semnala în capitala Ţării Româneşti „mai bine de patruzeci de asasinate”, pe parcursul unui singur an de ocupaţie austriacă… în ciuda observaţiilor căpitanului austriac Stefan Dietrich, care remarca buna organizare a ordinii publice, asigurată de „numeroşi gardişti” care „cercetează pe toţi trecătorii fără deosebire”.
În faţa acestor încălcări flagrante ale demnităţii sale de principe, indignat de felul în care Bucureştiul luase aspectul unui oraş sub stare de asediu, Ştirbei ar fi declarat în faţa oficialităţilor militare vieneze că Ţara Românească era „turcă, franceză, engleză, numai austriacă nu”, atrăgându-şi criticile generalului Coronini care constata „deplorabilul spirit de animozitate care animă organele administrative ale ţării.”

Comments are closed.