Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Istorie » Dispariția lui Nicolae Mischie

Dispariția lui Nicolae Mischie

Submitted by on 15 April 2018articol citit de 1,027 ori | No Comment

A dispărut la jumătatea lunii aprilie 2018 după o lungă și grea suferință, Nicolae Mischie,  poate cea mai importantă personalitate politică a primelor două decenii după Revoluție. A fost ales de două ori deputat și odată senator, a fost președinte al Consiliului Județean Gorj timp de două mandate și omul politic și profesorul care a girat înființarea Universității ”Constantin Brâncuși”. A avut probleme cu Justiția dar a câștigat la CEDO procesele unde fusese condamnat pe nedrept.

Gorjul a rămas mai sărac prin dispariția lui Nicolae Mischie, profesor și fost om politic cu rezultate notabile. Dacă politicienii actuali, unii cu mai multe mandate, nu reușesc să arate ceva de care să își lege numele, Nicolae Mischie a marcat timp de 14-15 ani după Revoluție politica și viața culturală a acestui județ. Implicat în viața politică imediat după evenimentele din decembrie 1989, Nicolae Mischie a devenit deputat de Gorj (in mandatele 1990-1992, 1992-1996) si ulterior presedinte al Consiliului Judetean Gorj (in mandatele 1996-2000, 2000-2004). A fost membru al Congresului Puterilor Locale si Regionale din cadrul Consiliului Europei la Strasbourg in legislaturile 1996-1998 si 1998-2000. După cum ne amintim, în anul 2000 a fost ales senator de Gorj, însă a renunțat la mandat  in favoarea funcției de președinte al Consiliului Județean Gorj.

Personaj controversat, mai ales după ce presa i-a dat titlul de ”baron de Gorj”, Nicolae Mischie a fost unul dintre fondatorii PSD în Gorj pe care l-a condus ani de-a rândul cu deosebit succes. Modul autorizat de conducere a partidului și județului i-au creat nenumărați dușmani, fiind de notorietate disputele publice cu premierul Adrian Năstase. A fost condamnat la închisoare în unul dintre procese dar a fost eliberat condiționat. Nicolae Mischie s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), aceasta  i-a acordat câștig de cauză și despăgubiri din partea statului român în cadrul celor două procese majore în care a fost judecat.

Un dascăl important

Revoluția din decembrie 1989 l-a găsit pe Nicolae Mischie ca profesor de istorie la Școala Normală(Liceul Industrial nr 6). S-a bătut ani de zile pentru înființarea și dezvoltarea Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, acolo unde a și profesat timp de circa două decenii. A obținut un doctorat în Istorie la Universitatea din București și a publicat numeroase lucrări de istorie locală.

Printre lucrările publicate amintim: „Grigore Iunian si epoca sa” | 1999; „Harta turistica a judetului Gorj”  | 1999; „Eclipsa” | 1999; „Viaţa şi activitatea lui Grigore Iunian” |1999; „Vasile Lascăr – reformator in administraţia de stat” | Editura Clussium | 2000 | Cluj; „Institutiile judetene ale administratiei de stat – Prefectura si Consiliul Judetean Gorj” | 2000; „Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei” | Editura Fundatiei Premiile Flacara | Bucuresti | 2000; „Judetul Gorj” – album monografic | 2000; Viaţa culturală din România în perioada 1900 – 1910; Istoricul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Gorj; „Judetul Gorj – album monografic” | Editura Fundatia Constantin Brancusi |Tg-Jiu | 2000; „Cronicari munteni si moldoveni despre Transilvania” | Editura Fundatiei Constantin Brancusi | 2000 | Tg-Jiu; „Grigore Iunian – aparator al regimului democratic din Romania” | Editura Fundatiei Constantin Brancusi | Tg-Jiu | 2000; „Istoria romanilor – Teste – examenul de capacitate” | 2000; „Istoria romanilor – Teste – examenul de bacalaureat” | 2001; „Istoria statului si dreptului romanesc”  | 2001; „Harta – municipiului Targu-Jiu” | 2001; „Obştea sătească în judeţul Gorj” | 2002; „Familii şi neamuri boiereşti în judeţul Gorj” | 2002; „Ghidul Judetului Gorj” | 2002; „Album didactic” | 2003; „Monumente antice si medievale – joc didactic” | 2003; „Gorjul Cultural 1890-1910” | 2003; Meşteşuguri  traditionale şi meşteşugari gorjeni | Editura Rhabon | 2003; „Monografia comunei Godinesti” | 2003 ș.a.

Nicolae Mischie, în ultimii ani,  a ocupat funcția de președinte de onoare a filialei Gorj a Societății de Științe Istorice din România. Gheorghe Nichifor, președintele acestui for al istoricilor gorjeni, ne-a declarat în exclusivitate pentru ”Vertical”: ”Dispariția lui Nicolae Mischie lasă, cu siguranță, un gol imens în sânul familiei dar și al iubitorilor de istorie din Gorj. A fost vorba de un dascăl veritabil, absolvent și apoi profesor al Școlii Normale, un veritabil om de cultură al cărui potențial a fost potențat de evenimentele de după 1989. Apreciat și criticat, iubit și temut, Nicolae Mischie a marcat timpul pe care l-a trăit  prin ce a lăsat în urmă. Cu siguranță, contribuția la înființarea Universității ”Constantin Brâncuși” nu i-a fost contestată niciodată după cum se spune că declinul industriei energetice din Gorj a început mult mai târziu. Cu bune și cu rele, Nicolae Mischie rămâne un reper pentru Gorjul ultimelor decenii, o personalitate din istoria acestor meleaguri, tot a readus în atenție  multe personalități istorice din această zonă!”

 

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.