Din apele oceanelor, în vitrinele muzeului: Animale sau flori?

Loading

„Lumea noastră, în întregul ei, este cenuşa nenumăratelor fiinţe vii…şi oricât de neînsemnat lucru ar fi viul în raport cu totalitatea, cu siguranţă totul a fost deja convertit la viaţă şi va continua să se întâmple la fel.” Remarca lui Nietzche îmi revine în minte de fiecare dată când, din vitrinele muzeului, cu o frumuseţe aparte, se prezintă prin ele însele, graţie pseudonimului lor, aşa zisele-animale flori.

Copăcelul: Ordinul Hexacoralla Madrepora erythraea
Copăcelul: Ordinul Hexacoralla Madrepora erythraea

Vechii naturalişti considerau coralierii şi anemonele de mare ca fiind…plante.
Dar ,după o observaţie mai atentă a modului cum se hrănesc cu alte organisme pe care le prind cu tentaculele, ei îşi vor da seama că aceste plante sunt de fapt organisme animale care seamănă cu nişte flori roşcate, fixate direct pe pietre, cu petale asemănătoare degetelor, aşezate în cercuri concentrice. Anemonele, polipii coralieri şi actiniile fac parte din clasa Anthozoa, ceea ce în greaca veche înseamnă animale-flori (de la anthos=floare şi zoon=animal), fiind rude cu hidrele şi cu meduzele.
Colecţia Muzeului Judeţean Gorj cuprinde câteva exemplare spectaculoase de corali fosili care fac parte dintr-o colecţie lărgită, cu profil paleontologic, găzduită de Casa Memorială “Ion Popescu Voiteşti” din comuna Bălăneşti.
Veritabili constructori ai scoarţei Pământului
Între coralii colecţiei noastre, se remarcă grupul madreporarilor prin înălţimea semeaţă a coloanelor dantelate, asemeni unor veritabile temple de piatră. De altfel, în apele mărilor şi oceanelor, scheletele lor construiesc recife care schimbă configuraţia geografică a bazinelor şi nasc formaţiuni geologice caracteristice, cunoscute sub numele de atoli. Cuvântul atol este luat direct de la băştinaşii insulelor din Oceanul Indian, însemnând insulă-lagună.
Deşi se pot deplasa, fie purtate de curenţi, fie de mişcările proprii pulsatorii, anthozoarele „noastre” preferă un mod de viaţă sesil (stau). Majoritare sunt formele cu schelet, care au fost şi sunt organisme constructoare de recifi, ceea ce explică faptul că cea mai mare parte a zăcămintelor de calcar din zilele noastre se găsesc în depozite geologice. La rândul lor, astfel de zăcăminte au rol în construcţie, pentru obţinerea varului, putând fi uşor dolomitizate, deoarece conţin, pe lângă carbonat de calciu şi carbonat de magneziu.
Toate organismele constructoare de recifi au avut nevoie de apă limpede, caldă, bine oxigenată, cu salinitate normală şi cu adâncime mică (50-60 metri), condiţii necesare şi organismelor actuale, aceste detalii constituind valoroase informaţii în cercetarea ştiinţifică.

„Zidarii” lui Darwin

Ciupercuţele: Clasa Anthozoa Ordinul Hexacoralla Cunnolithes
Ciupercuţele: Clasa Anthozoa Ordinul Hexacoralla Cunnolithes

Cel care a studiat cu cea mai mare atenţie recifele de corali (marginale, de barieră şi inelare- atolii), a fost marele savant englez Ch. Darwin, în timpul călătoriei sale în jurul lumii. El a explicat formarea celor trei categorii de recife pornind de la substratul pe care acestea se pot dezvolta. Pe coastele insulelor sau continentelor din zona tropicală, în apele puţin adânci, se formează recife marginale. Dacă ţărmul se scufundă lent şi reciful creşte treptat în înălţime (1-20 cm pe an), linia ţărmului depărtându-se de el, se formează un canal-lagună, iar reciful devine astfel, barieră. Atolul reprezintă o formă avansată de scufundare, pornind de la o insulă (de obicei vulcanică), înconjurată de recife bariere. Prin scufundare, insula dispare treptat sub apele mării, în timp ce reciful se înalţă mereu, ajungând sub forma unui inel, în mijlocul căruia depunerea sedimentelor este intensă datorită oxigenării slabe. Deoarece polipii coralieri nu-şi pot duce existenţa în mijlocul inelului adânc şi slab oxigenat, scheletele cresc vertical pe propria lor construcţie laterală, tot mai sus, acolo unde partea moale respiră, se hrăneşte şi trăieşte tocmai pentru a produce iarăşi schelet recifal. După Darwin, recifele continuă a se forma de zeci de mii de ani încoace, ceea ce l-a determinat, probabil, să afirme că: „Cu cât cunoaştem mai bine legile imuabile ale naturii, cu atât mai neverosimile devin minunile”.

Orga: Clasa Anthozoa Tubipora musica
Orga: Clasa Anthozoa Tubipora musica

Orga de mare şi ciupercuţele
Un buchet de ciupercuţe par să fie încântate de acordurile bine ştiute doar de ele şi de sora lor, orga de mare. Singurul exemplar al colecţiei noastre, originar din Marea Roşie, este şi singurul gen de octocoral stolonifer, cu aspect de orgă, de culoare roşiatic-cărămizie, numit Tubipora musica.
Alături, două ciupercuţe, diferite doar prin mărimea pălăriilor, reprezintă două exemplare ale aceluiaşi gen de hexacorali, mai exact Cunnolithes sau Ciclolithes. Indivizii acestei familii prezintă acelaşi tip de schelet redus la o epitecă circulară bazală, pe care se dezvoltă septele multiplu de 6, în lipsa pereţilor laterali. Din apele dulci ale Mării Mediterane, din cretacicul mezozoicului, aceste epiteci coraliere în formă de pălării alungite au ajuns astăzi în vitrina muzeului.

Invitaţie
Cele câteva exemplare coraliere, alături de uriaşa broască ţestoasă de supă şi de ciudatele moluşte, au sosit de peste mări şi oceane exact în prima sală a expoziţiei cu vizitare per­manentă din cadrul Mu­zeului de Istorie, pentru a face cunoştinţă, mai ales, cu copiii oraşului nostru.

One Comment on “Din apele oceanelor, în vitrinele muzeului: Animale sau flori?”

  1. frate cat e de citit dar lam citit si imi place foarte muld ca sa stiti si voi dac nu va place ce am scris eu fiti sanatosi

Comments are closed.