Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Gorjul » Dileme culturale

Dileme culturale

Submitted by on 16 February 2011articol citit de 2,448 ori | 3 Comments

Zilele trecute, un coleg trăgea un semnal de alarmă cu privire la scăderea drastică a apetitului cultural al gorjenilor şi, în special, al celor ce aparţin tinerei generaţii. Eu aş merge chiar mai departe şi, generalizând, aş spune că este o problemă care se manifestă la nivel de ţară, iar pentru a ne convinge e suficient să analizăm tirajul revistelor culturale sau numărul vizitatorilor unei librării. Cât de grav este sau cum s-a ajuns aici, sunt deja întrebări ale căror răspunsuri trebuie căutate hăt în anii tranziţiei de după revoluţie când, importând fără discernământ tot ce era „cool” şi „trendy”, am reuşit să distrugem ceea ce era autentic şi valoros.
Iarna trecută, beneficiar fiind al unei burse de studiu undeva într-un mic orăşel din Anglia, am avut surpriza ca într-o liniştită zi de sâmbătă dimineaţa să descopăr că, în alte ţări, lumea încă stă la coadă, şi asta la propriu, dar nu acolo unde ne-am aştepta noi, ci pentru a intra la biblioteca orăşenească sau la muzeu. Şi încă ceva,  la ei, vizitarea muzeelor este gratuită (nu că la noi ar costa cine ştie ce!). Oricum, chiar dacă ar fi intrarea liberă şi la muzeele din România, tot nu s-ar înghesui nimeni.  Aşa că, vom spune, ca de fiecare dată când ceva nu merge bine, „dar de ce nu face nimeni nimic, domnule? Statul ce face?!”. Dar noi ce facem? Câţi dintre noi ştiu, de exemplu, că la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, la Curtişoara, într-un ambient deosebit, se găseşte unul dintre cele mai valoroase muzee populare din ţara noastră? Sau câţi am reuşit acum, după renovarea Muzeului Judeţean de Istorie sau a celui de Artă, să le trecem pragul sau să participăm la vreunul din vernisajele sau concertele găzduite aici? Judecând după numărul de vizitatori raportat de aceste instituţii la final de an, cu siguranţă foarte puţini.
Şi totuşi, ne deranjează când tinerii din ziua de azi pot enumera pe nerăsuflate cluburile şi discotecile în vogă, dar au probleme majore în a identifica locaţii precum clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” sau Şcoala Populară de Artă. Câţi dintre noi însă ne-am însoţit copiii la un spectacol de teatru sau pentru a-şi face abonament la bibliotecă? În schimb, ne aducem aminte perfect  ziua în care i-am dus la magazinul de telefoane mobile, pentru primul abonament, sau la magazinul de electronice pentru un playstation. Românii, şi în particular oltenii, sunt oameni generoşi cărora le place să dăruiască, dar câţi dintre noi le-am făcut cadou odraslelor noastre o carte şi câţi am cedat rugăminţilor acestora şi am înclinat către ceva mult mai lumesc şi „mai fancy”?
În general, românul găseşte că responsabili de pregătirea copiilor lui sunt autorităţile locale, centrale sau care or mai fi ele, şcoala, poliţia, armata, Sfântul Duh,  în nici un caz el. El este contribuabil, merge la vot, dacă are timp, şi asta e tot. În această notă de confuzie, cred că versurile poetului Vasile Militaru sunt mai actuale ca niciodată, dar cine să le audă?
„Pe copil să-l ţii în frâie / De vrei om la toţi să placă / Nu-l lăsa orice să-ngâne, / Nu-l lăsa orice să facă, / Nu-l lăsa după dorirea-i / Unde vrea el să se ducă. / Din acelaşi lemn se scoate / Şi icoana si măciucă.”

3 Comments »

  • Tiberiu Grigoriu says:

    Îmi amintesc cuvintele lui Goebbels (unii i le atribuie lui Göring, da’ aceia mai trebuie să se informeze…), ministrul Propagandei hitleriste: „Când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul”. Dacă un mare demnitar al unui imperiu putea gândi astfel, de ce să ne mire lenea gândirii şi incultura lu’ nea Caisă, nici el mai educat decât ta-su, ex-ceapist fruntaş şi la chiul, da’ şi la crâşmă, da’ iute de mână, peste care au mai picat şi niscaiva moşteniri şi i-au urcat nasul în slăvile ceriului? Nea Caisă, ajuns părinte, de unde să ştie el, amărâtul, ce-nseamnă educaţie, cultură, responsabilitate…? Când afacerile pe care le face el, la cele 7 clase ale lui, sunt bazate pe şpagă, pe carnet de partid şi pe chiolhanuri cu cine trebuie, când curg milioanele pe el ca apa pe gâscă, fără număr-fără număr, la ce-i mai trebuie educaţie? Lecturi? Cultură? Hă, hă, hă, ce-mi plac crâşmele mele! Nouă ne trebuie tinichigii să îndrepte fiarele accidentelor şi ospătari care ştiu să pună 4 cuburi de gheaţă în pahar şi să-l umple cu „visichi” până-ncep cuburile să plutească, nu ne trebuie doctori: p-ăia să-i alungăm cu biciul peste hotare! Sulaina Cenăl, ce pisici! Doar Goebbels să gândească aşa??? Şi ne mai mirăm că nimeni nu vrea să „vorbeşte” (EBA dixit!) cu El Băse când e la-ntruniri cu alţi preşedinţi de stat, şi-l dă Berlusconi la o parte din calea lui ca pe uşa de la toaletă…
    Am mai făcut şi eu, unor prieteni, cadou câte o carte. Am avut şi neplăcuta surpriză să constat că, la unii, paginile rămăseseră netăiate chiar după 3 ani, aşa că, de atunci, le dăruiesc doar cămăşi şi tricouri…
    Românul de azi a uitat ceva ce, acum trei-patru generaţii, era sfânt: pe de-o parte, că fără cei 7 ani de-acasă ai probleme în viaţă, şi că, dacă nu-ţi educi TU copiii, o va face societatea, dar atunci să nu te miri şi să nu sari de fund în sus de trei coţi că îţi vine odoru’ acasă ciufulit de câte un matur ce nu i-a mai putut suporta nesimţirea sau hărtănit de către proprii-i colegi, relativ din acelaşi motiv! Societatea îţi va educa loazele, dar eşti sigur că poţi accepta şi preţul pentru asta? Plus că mai e un aspect: părinte înseamnă, în primul rând, să creşti bine, să educi un copil, nu să-i dai viaţă şi, după aia, să uiţi de el, ori, dacă a plouat cu bani peste tine, să-ţi cumperi iubirea lui cu ţoale fancy şi trendy, cu gadgeturi electronice sau cu maşini puternice, cu care, ulterior, să se-nfăşoare în jurul unui copac ori stâlp, convins fiind săracul cu duhul, că dacă i-a dat babacu’ maşină tare, „aspirator de gagici”, se crede c-a devenit şi el, peste noapte, bietul prostan plin de ifose şi cu fiţe-n cap cât piramida lui Keops, vreun Mikka Hakkinen ori ceva… Uneori, Dumnezeu să mă ierte, da’ parcă nu-ţi mai pare aşa de rău când auzi că a murit câte unul d-ăsta – oricum trebuie, conform planurilor pe care Băsescu se înghesuie să le pună în operă de zor, să rămânem doar vreo 14-15 milioane prin Românica, în următorii ani… Nu vezi? Ciuciu spitale, doctori, asistenţi, medicamente, salarii, pensii… Cumulate toate astea, spre ce te duc, dacă nu spre dispariţia fizică? Aşa că… mai contează lenea, lipsa de educaţie, nesimţirea, lipsa culturii? Ştii ce, Mariuse? În vremea lui „Homo homini lupus” supravieţuieşte doar forţa brută a naturii, nu intelectul! Nu vezi că şi voi, profesorii, sunteţi pe cale de dispariţie? Oare de ce? À bon entendeur, salut!

  • tirui alexandru says:

    Nu ma surprinde sa citesc din nou un articol valoros care va apartine.
    Tineti-o tot asa domnule director!

  • Diana says:

    In aceasta perioada, pentru tot ceea ce se intampla de vina este criza economica prin care trecem.Insa copii nostri vor si ei “generatii de sacrificiu”,daca noi nu reusim sa-i educam.
    Foarte bun articolul!