Adevărata problemă a României nu este economia, care, în sine, nu ar merge atât de prost, luând în calcul ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, spun analiştii internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi îl vom suporta, în timp. Problema este la clasa politică, la actualul guvern şi la preşedintele demis, dar încă „jucător”, fost căpitan de navă, România având toate şansele să se izbească, pentru a „n” oară în ultimii trei ani, de „stâncile” economiei.
Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, dar cine are timp pentru aşa ceva, când în România mai importante sunt cvorum-urile referendumurilor, numărarea morţilor de pe listele electorale, sau condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara”? Degeaba există şi finanţare şi programe pentru reformă, dacă nu avem şi politicieni care să distribuie banii şi să aplice măsurile. Să ne mai mire că doamna Udrea a fost „cea mai ministră”, reuşind „absorbţia”, cu tot cu pantofii cu toc şi pantalonii strâmţi ai domniei sale? Felul în care guvernul Ponta a gestionat până în prezent situaţia economică a României lasă de dorit. Mai nou Fondului Monetar Internaţional, după ce a solicitat majorarea preţului la gaze, cere insistent şi privatizarea societăţii Oltchim şi asta foarte urgent, până pe 26 septembrie, când board-ul FMI va analiza acordul stand-by cu ţara noastră. Cum însă guvernul USL nu este nici pe departe pe picioarele sale, suntem convinşi că această „condiţie” pe care România „trebuie” să o îndeplinească „obligatoriu” va fi pusă în aplicare.
În timp ce analizele internaţionale sunt optimiste, nici nu ar avea cum altfel, consultanţii financiari români au ajuns la sfârşitul lunii august la un grad ridicat de pesimism, folosind expresii şi sintagme ce nu au nimic în comun cu limbajul tehnic: „economia este în depresie” sau „supravieţuirea este starea care defineşte în continuare anul 2012 din perspectiva economică”. Că este în metastază am înţeles şi noi de mai multă vreme, dar nu înţelegem de ce şi actualii specialiştii continuă să ţină economia românească sub linia de plutire, administrându-i sedative şi nu colaci de salvare? Nu cumva asta înseamnă o moarte sigură, ce se poate traduce prin faliment total, directivele internaţionale fiind mai puternice decât voinţa guvernului USL?
Am primit de curând răspunsul din partea cabinetului instalat la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6% în acest an, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte şi în continuare perspectivele ţării pe termen mediu. În acest sens, credem că există mize mai mari în implementarea altor acorduri decât depăşirea crizei.” Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Cu alte cuvinte, politica „paşilor pe loc„ practicată de guvernele Boc şi Ungureanu continuă.
Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate, lipsa de atitudine şi interes, atunci când vorbim de economia românească.
