Obiectivele au fost tot timpul nişte vise „uşoare” pentru echipele mici, atunci când vine vorba despre adevărata performanţă. Istorica promovare a Pandurilor de acum câţiva ani a creat, fără să ne dăm seama, o adevărată emulaţie printre gorjeni, iubitori ai „sportului rege” . Şi din punctul de vedere al preferinţelor, dar şi al performanţei, până mai ieri, în inimile gorjenilor existând doar o singură opţiune: acea a „Campioanei unei mari iubiri”. Însă, pe fondul unor schimbări esenţiale din cotidian, în care a intrat şi criza de la Craiova, preferinţele au început să capete o altă „nuanţă”, încurajate de setea de performanţă a altora… mai de pe meleagurile lui Brâncuşi. Fără îndoială că, la început, odată cu primele sezoane pe scena „adevăratei performanţe”, pretenţiile gorjenilor pentru Pandurii au fost mai modeste, de cele mai multe ori mulţumindu-se doar la „a vedea şi la anul” echipa olteană jucând cu Steaua, Dinamo sau Rapid… Totuşi, campionatele primei divizii au trecut unul după altul, iar „supravieţuirea” celor mici printe cei mari s-a dovedit o certitudine. Şi pe lângă „supravieţuire” şi-au mai făcut loc şi câteva performanţe la fel de „istorice” ca promovarea din „era” Emil Săndoi: succese importante în faţa „granzilor” din fotbalul intern, ca şi experienţa inedită de a juca o semifinală de Cupa României şi alte câteva sferturi de finală ale aceleiaşi competiţii. La fel de adevărat este şi faptul că, în tot acest timp, Pandurii nu au fost scutiţi de momente dificile, iar numărul de antrenori care s-au perindat pe la Tg-Jiu este mai mult decât grăitor în toată această poveste. Odată cu rocada Cârţu-Neagoe, totul a căpătat parcă, o altă turnură a evenimentelor chiar în ultimul sezon jucat de gruparea gorjeană în Liga lui Mitică. Deşi „urmele” lui Geană au fost şterse ceva mai greu, Pandurii sub bagheta lui „Sorinaccio” au arătat ca o echipă mult mai disciplinată şi mult mai decisă în lupta cu „intemperiile” din Liga I, făcând uitate acele replici conform cărora nu poţi vedea fotbal cu „autobaza” în teren. Rigurozitatea lui Sorin Cârţu, dar şi ambiţia sa de fost component al „Craiovei Maxima”, în ciuda rezervelor arătate atunci când vine vorba despre „planuri mari la o echipă mică”, ne îndeamnă să credem că vremea tatonării performanţei a trecut pentru Pandurii. Cu o „corabie” destul de rezistentă în ultimii ani, „pandurii” cu „Sorinaccio” la timonă şi-ar putea fixa pentru sezonul viitor un alt fel de obiectiv decât salvarea de la retrogradare sau poziţia de echipă de mijlocul clasamentului. Dacă tot a sosit vremea provinciei, de ce oare să nu ne dorim şi noi mai mult? Şi nu suntem deloc în „pielea” unui poet ca Homer…
