Despre istoria și istoricii Gorjului(V)

Loading

 

Cercetările privind realizările istoriografiei române se găsesc de mai mult timp într-o continuă expansiune, ele fiind preocupate de inventarierea principalelor rezultate ale domeniului și deopotrivă de localizarea pe spații geografice distincte. Orice bibliografie istorică nu se poate cantona doar în evidențierea „vârfurilor”, prin care – desigur – i s-a direcționat evoluția, preocupările istoriografice din arealul mai îndepărtat marilor centre științifice direcționându-și, în proporții diferite, eforturile de investigație spre scopul declarat de a „completa” înfăptuirile majore ale Științei istorice.         

 

Sunt destuist-520-1l de vizibili, la cumpăna veacurilor XIX – XX, C. Brezulescu și V. Lascăr, politicieni de valoare, Iuliu Moisil, Witold Rolla Piekarski, C. Pârvulescu, M. Strajan, Șt. Bobancu, preoții Ilie Roșoga, I. Mălăescu și alții, cu articole de istorie în publicații precum: „Gorjiul”, „Buletinul Gorjului”, „Jiul”, „Lupta Jiului”, „Vocea Jiului”, „Lumea satului”, „Amicul poporului”, „Șezătoarea săteanului”, „Unirea Neamului”, „Românismul” etc. Se utilizează cu predilecție presa locală, întrucât în această perioadă întreg spațiul românesc resimte „o creștere spectaculoasă a rolului publicațiilor periodice în modelarea spirituală și de conduit”.

În perioada următoare, cuprinsă între 1918, anul Marii Uniri și 1948, când România intră în orbita Moscovei, Jean Bărbulescu, Sabin Popescu-Lupu, St. Sterescu, C. Bâcă, P. P. Popeangă, Gh. Lăscăteu, Th. Gâlcescu, Gh. Gâță, G. Lungulescu, Gr. Geamănu, I. Nițulescu, V. Cărăbiș, Victor Cădere, Adrian Brudariu, I. I. Brudariu, C. Pomponiu, Archir Iancu, A. Corteanu, V. Dabelea, C. I. Goga, D. Pupăză, Gr. Pupăză, N. Andreescu, A. Amzuică, C. Ardelean, D. Tătăroiu, Luigi Pittini, I. N. Popescu, I. D. Isac, Gr. Iunian, N. Hasnaș (ultimii trei parlamentari excelenți), își vor plasa „încercările istorice” în periodice din Gorj, cum ar fi: „Amicul Tinerimei” (publicația Liceului „Tudor Vladimirescu”), „Gorjanul”, „Secerea”, „Revista învățătorimii gorjene”, „Viitorul Gorjului”, „Cuvântul Gorjului”, „Focul sacru”, „Voința”, „Revista Jiului” și altele. O mențiune aparte pentru revista „Arhivele Olteniei”, de la Craiova, unde intelectuali de factura lui Iuliu Moisil, E. Lungulescu sau C. D. Fortunescu încredințează tiparului pagini din trecutul Gorjului, de cele mai multe ori având ca documentare izvoare istorice inedite.

Istoriografia perioadei a fost stimulată de momentul grandios al făuririi României Mari, potențialul științific sporind, inclusiv la Gorj, prin aportul provinciilor care s-au unit cu Vechiul Regat. Alături de mai vechile preocupări de Istorie politică, concentrate în general pe Istoria veche și medievală, au apărut valoroase lucrări și în domeniul Istoriei moderne, au căpătat o pondere însemnată cercetările de Istorie economică și culturală, ca și cele privind instituțiile. Chiar dacă ținutul Jiului de Sus n-a mai avut acum un istoric de anvergura lui Ștefulescu, anumite contribuții au existat, plasate de cele mai multe ori tot în presa vremii. Au „produs” acum: N. Drăghescu, G. N. Ecobici (lucrări despre eroii primului război mondial), Gh. Dumitrescu-Bumbești, I. Mateescu, P. Popeangă, V. Uscătescu (Istoria băncilor), N. Andreescu, Gr. Lăpădat-Prejbeanu, N. Pătrășcoiu, dr. N. Hasnaș, Șt. Bobancu, Gh. Tătărescu, Gr. Iunian, I. D. Isac, I. Haiducescu, C. Cernăianu (licențiat în Teologie, scrierile sale vor viza preponderent Istoria Bisericii, pentru unele titluri iscându-se chiar un conflict de presă cu N. Iorga), V. Cărăbiș (care începe să se formeze ca istoric prin anii ’30, în 1946 apărându-i prima lucrare monografică despre domnitorul moldovean Alexandru Cornea)  etc. Dar, de departe, cel mai bine a scris C. S. Nicolăescu-Plopșor, descendent pe linie maternă din neamul vestit al Schilerilor, cu deosebire despre Istoria străveche a Gorjului. El reprezintă figura unui cărturar autentic, cu multiple preocupări în domeniul culturii, cu studii de specialitate, spre deosebire de Al. Ștefulescu, autodidact prin definiție.

În presa locală, articole având caracter istoric apar sub semnătura unor oameni de cultură precum: C. S. Nicolăescu-Plopșor (specialist în sensul adevărat al cuvântului), I. Mohor (Jean Bărbulescu – directorul „Gorjanului”), N. Hasnaș, P. Popeangă, Iuliu Moisil, Sabin Popescu-Lupu, N. Andreescu, Gr. Pupăză, C. Bâcă, Th. Gâlcescu, C. D. Fortunescu, C. Goga, St. Sterescu (ce va continua cu oarecare prudență și după 1948)  și alții.

Istoriografia din deceniile comuniste nu este una compactă, schimbările de la nivelul puterii reflectându-se în lucrările de Istorie. Prin urmare, specialiștii propun trei perioade distincte: una a istoriografiei de tip stalinist (specifică anilor ’50); alta, de recuperare a valorilor naționale (anii ’60); a treia, comunistă și național-comunistă (după 1971).

Prima perioadă stă sub  semnul a trei istorici: Mihail Roller (1908 – 1958), Petre Constantinescu-Iași (1892 – 1977) și Miron Constantinescu (1917 – 1974). Considerând că istoriografia precedentă nu ar fi avut caracter științific, pentru că nu cunoscuse ideologia marxistă, se propunea o reorientare fundamentală. În 1948 au fost desființate toate institutele de istorie și înlocuite cu Institutul de Istorie al R. P. R., publicațiile de profil își încetează apariția în favoarea revistei „Studii”, aflată sub controlul direct al partidului, corpul didactic universitar este epurat, iar Academia R. P. R. îi acceptă numai pe obedienți și „verificați”.(Va urma)