După 23 de ani de democraţie, prost înţeleasă, consecinţele sunt greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. Restul încearcă din răsputeri să supravieţuiască. Veniturile populaţiei sunt însă rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000 lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie se va apropia de 800 lei începând cu 1 iulie 2013. Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul.
La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne, dar mai nou și membrii guvernului Ponta, ne afundă în datorii pe care nici şapte generaţii de azi înainte nu le vor putea onora.
Deşi am avut patru alternanţe la guvernare în ultimii 23 de ani, democraţia românească dă semne de oboseală, în loc să se consolideze. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.
Cu siguranţă românii nu doresc o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor de dreapta din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” La astfel de concluzii se ajunge atunci când democrația este prost înțeleasă și economia interesează doar pentru propriile interse.
