Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Despre cei care tăiau şi spânzurau în judeţe

Despre cei care tăiau şi spânzurau în judeţe

Submitted by on 2 March 2012articol citit de 1,404 ori | No Comment

Prezentăm şi în acest număr informaţii noi despre organizarea judeţelor pe meleagurile Olteniei, mai ales că aceste forme de organizare administrativă datând încă din secolele XIII-XIV ar putea să dispară prin regionalizarea anunţată de autorităţi. Să reţinem faptul că forma de organizare administrativă în judeţe este specifică tuturor regiunilor locuite de români, doar în Muntenia şi Oltenia întâlnindu-se această denumire. Iată cum arătau administratorii de judeţe în secolele trecute.

Gheorghe Magheru a fost ocârmuitor de Romanaţi în preajma Revoluţiei paşoptiste

Gheorghe Magheru a fost ocârmuitor de Romanaţi în preajma Revoluţiei paşoptiste

În vremea lui Constantin Mavrocordat, la jumătatea secolului al XVIII-lea, se produce o primă mare reformă administrativă. Astfel, judeţele erau administrate de câte doi ispravnici care îşi primeau funcţiile contra unor sume de bani mai întâi de la marele vornic şi apoi de la marele vistier. Să mai reţinem că din vremea Regulamentelor Organice, Oltenia nu va mai beneficia de o administrare specială cum avusese până atunci prin instituţiile „Băniei”, „Caimăcămiei” şi „Divanului” Craiovei.

Despre „prefecţii” de altădată
Ispravnicii de judeţ aveau atribuţii administrative şi judecătoreşti. Istoricul V. A. Urechia le făcea următoarea caracterizare: „Judecă, hotărăsc, pedepsesc, arestează, globesc, fac analogia dărilor, le adună şi guvernează absoluţi, lipsindu-le numai dreptul de moarte”.
În perioada fanariotă, ispravnicii erau plătiţi cu 500 de lei vechi pe lună „şi 500 lei la fiecare semestru din adunarea menzilhanelelor”, după cum găsim într-o lucrare din 1934 de I.C. Filitti. Desigur veniturile ispravnicilor creşteau „ dela judecăţi, dela gloabe, dela închisori şi altele”.
Cancelaria ispravnicilor era alcătuită din sameşi, judecători şi logofeţi. Sub ordinele ispravnicilor erau, pentru administraţie, zapcii plăşilor şi vătafii plaiurilor. Pentru activitatea de poliţie exista câte o polcovnicie  şi câteva căpitănii, cu slujitorii şi „cătanele” lor.
Într-un raport din 1832 către Pavel Kisseleff, guvernatorul Principatelor, Barbu Ştirbei făcea o caracterizare deloc favorabilă ispravnicilor: „Ispravnicul întrunia puterea administrativă cu cea judecătorească, dar lucrarea lui cea mai grea era repartizarea impozitelor după comune şi perceperea banilor. În sistemul impozitului de repartiţie, unitatea fiscală  fiind grupul de indivizi, zis liude, ispravnicii trăgeau foloase personale din gruparea arbitrară în liude a birnicilor din sate. Îşi mai făceau izvor de venituri din repartizarea între sate a rechiziţiilor în natură, sau din corvezile pentru săvârşirea lucrărilor publice.”
Prin Regulamentul Organic a rămas câte un singur ispravnic care a primit denumirea de „ocârmuitor”. Acesta era numit de domn dintre doi candidaţi trimişi din fiecare judeţ. Ocârmuitorul avea atribuţii exclusiv administrative şi o leafă de 1000 de lei lunar. Reţinem că judeţele nu aveau personalitate juridică şi erau împărţite în plăşi.

Comments are closed.