Şi iată-ne în 2013. Mai îngânduraţi, mai plini de amărăciune şi cu grija celor 365 de zile care vor urma. Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în anul care tocmai s-a încheiat şi perspectivele noului an nu seamănă deloc cu România visată.
Suntem însă din nou în faţa unui nou început. Un an 2013 al ghinioanelor s-ar grăbi unii superstiţioşi să afirme, gândindu-se la numărul „13”. Timpul ne arată de fiecare dată însă cât de neputincioşi ne găsim în faţa sa. Urme ale trecutului rămân pentru totdeauna în gândul nostru, fără a le putea face măcar pierdute.
Nu suntem încă suficient de puternici să depăşim unele prejudecăţi. Că există în fiecare an, un nou început o conştientizăm cu toţii, dar parcă ţin cont prea puţini şi de asta. S-ar zice că în România nu îşi propune nimeni ca în noul an să fie puţin altfel. Şi totuşi, 2013 va fi un altfel de an. Mai că ne vine să dăm crezare celor ce spuneau că România e ţara tuturor posibilităţilor. Noroc că trăim aici şi ştim mai bine decât oricine altcineva ce însemnă să fii român, cu bune şi rele.
Scrijelim apoi la masa unei tăceri asurzitoare unele netrebnicii care nu ne cad tocmai bine la suflet. Oblic şi nu perpendicular, aşa cum am învăţat la şcoală, ne prăbuşim în noi cu fiecare trecere a clipei-infinit. Am încheiat până la urmă un an cu bune şi rele.
Revenind la un subiect care interesează în mod deosebit, adevărata problemă a României nu este economia, care, în sine, nu ar merge atât de prost, luând în calcul ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, spun analiştii internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi îl vom suporta, în timp. Problema este la clasa politică şi anul 2013 nu va aduce nicio rezolvare a problemei într-o direcţie a „normalului” şi mai cu seamă a „bunului simţ”. Dar pentru asta poate că încă e nevoie de timp.
