Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » De Mucenici …

De Mucenici …

Submitted by on 14 March 2012articol citit de 1,245 ori | No Comment

Vântul cald dinspre apus, mâncătorul de zăpadă cum îi spun sătenii din Costeni şi Izvarna, şuieră prin ramurile codrilor suri din Cornet şi Scoc. Rătăceşte mai întâi peste grumajii încă înnămeţiţi ai dealurilor şi-şi  sloboade neliniştea spre câmpul alb al Orlei, pe unde localnicii şi-au ogoit în toamnă tarlalele cu semănături. Martie şi-a învelit în soare, lumină şi cer senin a noua zi din calendarul său, prevestind un blând şi benefic început de primăvară.

În această zi se mai păstrează obiceiul de a scoate plugul la arat. Însă, iarna a întârziat să plece şi acoperă cu hlamida ei greoaie glia neumblată de cormana plugului. În luna lui Făurar, fierarul satului – Taica Grigore – a trecut prin foc  plugurile, le-a ascultat cu iscusinţă şi suflet de meşter făurar, le-a privit îndelung, le-a curăţat, le-a mângâiat cu puterea focului şi le-a pregătit pentru a tăia cu spor şi mult rost brazda dulce a primăverii. La Mucenici, femeile s-au trezit până-n zori, au scos din sertarele gospodăriei o cârpă albă, curată, au aşezat-o în ulcica de tămâiat, au aprins-o şi s-au afumat după datină. Au afumat pe toţi ai casei, apoi au trecut în curte, la vite, să-i fie de bine ogrăzii, să stea departe lighioanele şi târâtoarele hăţişurilor. Tot de dimineaţă au dat de pomană colăcei calzi, copţi în soba cu plită şi unşi cu miere din salcâmii de pe coastă.

Tradiţii de Mucenici
Puţine pluguri au mai ieşit pe la porţi în această zi. Au ieşit mai întâi la poarta lui Huică. Şi la Popeşti am văzut. La familia lui Toargă şi la Ţăpârdea, la Viorel al lui Moş, la Domnica lui Mitruţ şi altele, vreo patru, pe uliţa Scocului s-au arătat. Taica Grigore spune că s-au cam săvârşit plugarii, perechile de boi şi cai sunt din ce în ce mai puţine, chiar şi fierarul satului se simte singur şi obosit în crugul vremii. Au apărut tractoraşele şi alte unelte motorizate, mai spornice şi uşor de mânuit, care opresc în timp tradiţia şi o trimit la muzeu sau în vămile amintirilor.
În tot acest ritual de primenire a rodniciei, femeile aveau în grijă ţinerea tuturor practicilor. Mitruţ şi-a scos la podişcă şi perechea de boi, înalţi până la umărul porţii. I s-a alăturat şi vecinul, Petre Toargă, om gospodar şi recunoscut în sat pentru hărnicie şi bună rânduială în gospodărie. Domnica iese  din casă, purtând pe mână traista pentru bărbaţii plugari. În cealaltă mână, ea ţine strachina de pământ cu apă sfinţită, smirnă de la steag şi o legătură de busuioc. Femeia se apropie de cele două pluguri, de carul în care sunt aşezate celelalte atelaje trebuitoare la arat, le înconjură de trei ori, le stropeşte cu agheasmă şi le afumă cu tămâie.
În timp ce ocoleşte plugurile respectând sensul aparentei direcţii de deplasare a soarelui, Domnica rosteşte ceremonios: „Cât de curată este tămâia şi agheasma, aşa de curaţi să fiţi şi voi/Şi să umblaţi nedespărţiţi la arat/Şi nicicând să nu daţi peste vreun strigoi sau moroi care să vă facă rău”. Apoi, se opreşte în faţa jugului şi pune un ou de găină la două palme de picioarele boilor. Îşi doreşte ca oul să rămână întreg după plecarea carului la ogor pentru că numai aşa le va merge bine lui Petre şi Mitruţ pe toată durata plugăritului. Aceasta este credinţa locului şi oamenii o respectă. Plugarii primesc şi traista cu mâncare, să aibă merinde în câmp. Domnica udă picioarele animalelor cu agheasma rămasă în strachină şi trece peste coarnele plugului Creciunul, un colac împletit în opt păstrat în casă de la Crăciunul trecut, simbol al fertilităţii pământului. Este bucuroasă că oul aruncat în calea animalelor a scăpat neatins, întreg, întru buna rânduială a aratului.

44 de pahare
După aceste clipe solemne, petrecute în curtea casei, printre grămezile de zăpadă târzie, cei doi plugari nu au mai plecat spre câmp ca în alţi ani. Intrarea spre ogor le-a fost amânată de neodihna acestei ierni, care şi-a aşternut peste sat straturi groase de zăpadă. Petre a întors boii în grădină şi a tras brazda simbolică a deschiderii de nou anotimp în miez de nea şi pământ stătut sub haină caldă. A dejugat boii şi i-a hrănit cu otavă consistentă din dumbravă chiar pe trupul jugului, cum se obişnuieşte la câmp. Familiile de plugari şi-au făcut plănuiri de arătură, au sărbătorit şi au ospătat împreună, au împărţit azime cu bănuţi şi au gustat din cele 44 de pahare cu vin.
Domnica a mai stat ceva vreme cu nepoata cea mică, Rafira, să-i povestească despre cei 40 de mucenici, că nu mai avea cap de ea. Fetiţa a aflat că aceştia au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia, în Armenia. Erau soldaţi creştini aflaţi în slujba împăratului roman Licinius şi fuseseră condamnaţi la moarte prin îngheţare. În noaptea de 8 spre 9 martie, acolo s-au petrecut mari minuni dumnezeieşti: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Rămăşiţele lor au fost arse, iar cenuşa aruncată în lac. După aceea, moaştele lor au fost răspândite la diverse biserici din lumea ortodoxă.
Nepoţica şi bunica s-au reîntors apoi la masa cu bucate. Rafira a gustat din turtiţa dată de pomană şi a găsit un bob de grâu în colţul rumen şi uns cu miere, semn că gospodăria ei va avea noroc de recolte bogate în acest an. Domnica s-a oprit pe un loc viran din grădină, să aprindă focul pentru arderea spiritului iernii, lăsând loc să renască iar timpul.
Peste sat se vedeau tot mai multe fuioare de fum grăbindu-se înspre fruntea dealurilor. Sclipeau printre garduri şi pomi pâlpâiri de flacără din focurile aprinse peste zăpezi. Ardeau pentru purificarea pământului şi alungarea forţelor malefice, pentru înnoirea vieţii. Pentru bucurie şi o nouă primăvară!

Comments are closed.