Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » De la „haimana” la membru de sindicat şi apărător al cetăţii

De la „haimana” la membru de sindicat şi apărător al cetăţii

Submitted by on 17 February 2009articol citit de 2,880 ori | No Comment

Primele publicaţii periodice în Gorj apar în secolul al XIX-lea, în prima parte a secolului al XX-lea fiind vorba de o adevărată explozie. În această perioadă presa românească avea două caracteristici: erau puţine ziare-cotidianele nu erau răspândite-şi apariţia celor mai multe dintre ele nu avea dată fixă. Atunci, ca şi acum, problema lipsei fondurilor era foarte importantă, cea mai bună dovadă fiind dispariţia publicaţiilor tocmai din acest motiv. La începutul secolului XX îşi fac loc în ziare şi fotografiile, e drept mai întâi în presa centrală. La Gorj lucrurile se vor prelungi mai mulţi ani.

Ziaristul de odinioară avea la îndemână maşina de scris

Ziaristul de odinioară avea la îndemână maşina de scris

Datorăm foarte multe informaţii despre trecutul presei gorjene unor contribuţii deosebite ale regretatului Ion Tarbac. Dar nu despre aceste informaţii facile ne-am propus să vorbim, ci despre condiţia ziaristului la începuturi. Încă de la începuturi, presa nu a fost un mijloc de răspândire a ideilor, ci a veştilor, răspunzând cerinţei mediului social de a fi informat mai bine şi mai sistematic. Şi totuşi, tot politicul a generat presa, aşa cum scria Constantin Bacalbaşa: „A făcut-o clandestin, sub forma fabulei, cu greutate, dar faptul istoric este că presa românească s-a născut mai mult din nevoia românului de a răsufla politiceşte decât din aceea de a informa pe cititor asupra faptelor zilnice, deşi, negreşit, şi primele ziare româneşti au apărut tot sub masca ziarului informativ, fără pretenţia afişată de a se amesteca în treburile politice ale ţărei”.

Ziaristul de odinioară
Gazetarul şi activitatea sa au pătruns cu greu în societate, vina fiind împărţită între reprezentanţii mai puţini vrednici ai acestei meseri şi lipsa de pregătire a societăţii. Despre serviciul efemer al profesiei de ziarist, acelaşi C. Bacalbaşa, ziarist celebru în epocă, scria: „Nu este operă mai plăpândă decât opera ziaristului şi nu este scris mai efemer şi mai lipsit de însuşirile vieţii îndelungate. Ziaristul-acesta este sorţul său-are datoria să scrie spre a fi înţeles de cei de faţă, iar nu spre a fi apreciat numai de cei viitori. Însă cel care a putut izbuti să fie omul zilei de azi, dar şi a zilei de mâine, acela a fost, negreşit, un mare profesionist şi o minte superioară.”
Foarte mult timp, ziariştii au trebuit să lupte cu discreditarea meseriei lor. Se poate spune că această meserie a evoluat de la „haimana” la membru al sindicatului ziariştilor. Despre cum erau văzuţi ziariştii la începuturile meseriei lor, o vedem la sfârşitul secolului al XIX-lea cu prilejul unei mărturi cerute unui ziarist, la cabinetul de instrucţie al judecătorului Iulian. Acesta, dictându-i grefierului interogatoriul martorului şi ajungând la profesie, iar ziaristul declinându-şi-o, judecătorul Iulian a dictat: „Scrie, grefier, „haimana”!”. La protestul firesc al gazetarului, răspunsul judecătorului a fost: „Aide, aide, nu mai insista!Ştim noi ce e aia ziarist!”.

Cum se făcea un ziar?
Activitatea într-o redacţie era dificilă  şi plină de neprevăzut. Ieşirea pe teren, accesul la informaţii, preluarea ştirilor şi aşezarea lor în pagină implicau în primul rând o mare disponibilitate a ziaristului. Cu specificarea că la Gorj nu au existat în perioada menţionată redacţii bine structurate, reţinem că oamenii de bază într-un birou redacţional erau, de regulă: directorul(coincidea deseori cu patronul), primul redactor (redactor şef), secretarul de redacţie, redactori şi reporteri.
Sufletul gazetei era directorul, cel care putea să nu scrie dar trebuia să coordoneze toată activitatea. Avea programul cel mai lung, venea devreme în redacţie, împărţea sarcinile curente  secretarului de redacţie sau administratorului. Se informa asupra conţinutului altor publicaţii, comparându-l întotdeauna cu cel al propriului ziar şi lua măsurile de corectare.
Redactorul şef sau primul redactor avea menirea de a face publicaţia să meargă. Se ocupa mai ales cu partea politică şi, pentru a avea eficienţă, trebuia să fie informat cu tot ce apărea nou. Cei din subordine, redactorii, şi colaboratorii nepermanenţi, care scriau articole, aveau de obicei două modalităţi de lucru: ori comentau diversele întâmplări demne de a fi redate cititorului, ori traduceau articole din presa străină. Cele mai interesante personaje şi în acelaşi timp cele mai pitoreşti erau reporterii, în oraşele mari sau simpli corespondenţi locali. Abia acum intervenea acţiunea secretarului de redacţie. El dădea forma gazetărească articolelor şi stabilea paginaţia. De obicei, foaia se trimitea la tipărit la ora 12.00 şi, era pusă în circulaţie la orele 14.00.
Nu este un secret că problema lipsei fondurilor era foarte importantă, constituind, în multe cazuri, cauza dispariţiei publicaţiilor. Cum vânzarea prin număr şi valoare nu aducea suficiente fonduri, mai târziu s-a adăugat altă sursă de bani: introducerea anunţurilor publicitare plătite. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în prezent, fără publicitate nici un ziar din România neavând şanse de supravieţuire.

N.D. Miloşescu
S-a născut în anul 1856 în judeţul Mehedinţi. S-a dedicat meseriei de tipograf, iar în anul 1880 îşi va deschide o tipografie proprie la Tg-Jiu pe strada Drumul cel Mare (strada Tudor Vladimirescu de astăzi) unde se va si stabili. Tot la Tg-Jiu va înfiinţa, puţin mai târziu, prima litografie şi o mare librărie. Chiar dacă nu a fost gorjean s-a impus în rândul marilor personalităţi ale Gorjului prin activitatea laborioasă consacrată culturii. S-a stins din viaţă în anul 1924.

Un ziarist de odinioară
Se împlinesc în 2009,  115 ani de la naşterea marelui ziarist interbelic Pamfil Şeicaru, directorul cotidianului „Curentul”. A fost unul dintre părinţii presei acide, angajate în disputa politică de pe poziţiile condamnării minciunii, furtului, escrocheriei. S-a manifestat şi în Parlament ca deputat independent deşi, între discurs şi fapte, a fost o cale atât de lungă.
Se spunea despre el că de câte ori avea o anchetă, mai punea un etaj la clădsirea „Curentul” din Bucureşti. A promovat pentru prima dată în presă reportajul sportiv (4 februarie 1928) şi pagina literară (28 februarie 1928).

Comments are closed.