De ce nu reclamă românii?

Loading

Se spune că românii n-au spirit civic. Că nu ies în stradă. Că nu țipă în gura mare când sunt nedreptățiți. Că nu reclamă la parchet sau la poliție când împotriva lor este săvârșită o faptă penală. E drept, așa se întâmplă în foarte multe cazuri. Dar, știți de ce? Pentru că, după ce reclamă, pot avea surprize. În primul rând, riscă să se ia măsuri împotriva lor, în cazul în care cei reclamați nu sunt măcar destituiți, dacă nu băgați în pușcărie. Iar în cele mai multe cazuri făptașii primesc NUP, iar reclamanții pot ajunge să fie acuzați de denunț calomnios și să fie ei cei pedepsiți.
De exemplu, când un funcționar public face presiuni asupra  cuiva, pentru a-i favoriza firma preferată, care, de fapt, e a lui, prin interpuși, se cheamă că face trafic de influență și că se face vinovat de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei (sau chiar a statului, dacă persoana asupra căreia face presiuni e angajat într-o instituție publică, deci este vorba de bani publici). De asemenea, funcționarul cu pricina se face vinovat de luare de mită, pentru că cere favoruri materiale, pentru a-și exercita funcția. Și, deși există imens de multe astfel de fapte, puține sunt reclamate și foarte rare sunt cazurile în care cei reclamați ajung în pușcărie, cum prevede legea, sau măcar să fie destituiți. Mai mult, unii dintre ei sunt suspendați pe perioada cercetărilor, care poate dura ani, după care primesc NUP și se întorc pe funcție, primind și salariile aferente perioadei în care au fost suspendați.
Nu demult, am aflat despre un angajat de la o instituție publică, ce are atribuții de îndrumare și verificare a documentelor pe care primăriile au obligația să le depună. Dar, în loc să facă îndrumarea gratuit, așa cum prevede fișa postului, se spune pe la colțuri că angajatul cu pricina le cere, celor care vin cu actele, să angajeze primăriile la care lucrează în contracte cu o anumită firmă, oferindu-le în schimb îndrumările necesare, acolo unde actele nu sunt întocmite perfect. Ba, chiar, există informații că se ocupă personal, scrisul acestuia regăsindu-se în unele documente ale primăriei verificate, iar dacă s-ar face o expertiză grafologică, probele ar fi indubitabile. De asemenea, există informații că un superior al respectivului cunoaște situația, sau măcar i-au ajuns la urechi unele plângeri ale celor de la primării (neoficiale, bineînțeles), ba chiar a căutat subterfugii pentru a îmbunătăți situația, fără, însă, să facă demersuri oficiale. Și, coincidență sau nu, primăriile care sunt repartizate spre îndrumare angajatului cu pricina se mută, încet, încet, de la celelalte firme prestatoare de servicii de pe piață, la firma cu care acesta are legături directe și ușor de probat. Dar nimeni nu reclamă, cei afectați nu vor să dea nici măcar declarații oficiale la presă, deși suportă șicane după șicane, după care cedează și acceptă propunerea. Iar după ce cotizează „unde trebuie”, din banii publici ai localității, angajatul instituției devine numai miere. Putem, oare, să-i acuzăm? Dacă reclamă și persoana nu e pedepsită? Ce-ar păți, oare?