Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » De ce nu are ursul coadă?

De ce nu are ursul coadă?

Submitted by on 16 June 2010articol citit de 1,137 ori | No Comment

În România post-decembristă, ca să nu vorbim de ultimele săptămâni, nu e prea comod să fii cadru didactic. Să reprezinţi acel „spărgător de grevă” pentru sindicatele bugetarilor, scuza de fapt pentru respectivele sectoare să nu facă absolut nimic. Şi ce drepturi ar mai putea câştiga angajaţii din primării de vreme ce numărul lor a crescut cu vreo 200 000 de mii în doi-trei ani? Dar ne-am propus să abordăm astăzi problema cadrului didactic, cel despre care în perioada interbelică, pe o criză ca şi acum, scria învăţătorul Gheorghe Lăscăteu: „Amărât apostol! Tu ai auzit că pe cel ce-a avut necaz, Dumnezeu, l-a făcut învăţător. N-ai fi crezut, dar acum o vezi. Ai ameţit lumea cu pretenţiile tale. Te superi că simbria ţi-e prea mică? Nu uita că eşti apostol şi…apostolii Domnului nu primesc nici o plată pentru învăţătura lor”.
Desigur, a trecut de foarte mult timp vremea „apostolatului” deşi salariile cadrelor didactice nu au fost niciodată îndestulătoare, era o anumită stabilitate pe care suntem pe cale să o pierdem. Dacă vom păstra în continuare exemplul interbelic, trebuie să fim fericiţi dacă nu vor trece luni întregi fără salarii. Guvernanţii, şi mai ales cei din ministerul de resort, nu par să înţeleagă importanţa acestei munci şi faptul că nemulţumirea dascălilor le-a tranformat deja mandatul într-un lung şir de greve, proteste şi ameninţări de boicotare a examenelor. Indiferent dacă va scăpa sau nu de remaniere, ministrul Funeriu ar putea rămâne în memoria publică nu printr-o nouă lege a învăţământului, pierdută undeva pe drumul dintre cele două camere ale Parlamentului, ci printr-o brambureală a sistemului de învăţământ mai ceva ca pe vremea …Abramburicăi(pentru neiniţiaţi, Ecaterina Andronescu).
Din surse guvernamentale, pe vremea eşuatei greve a cadrelor didactice, a apărut informaţia că piaţa meditaţiilor ar urca undeva la 320 de milioane de euro pe an. Adică, vezi Doamne, ce motive ar mai avea să protesteze profesorii când fac o evaziune de asemenea dimensiuni. Chiar dacă un om cu scaun la cap nu ar putea crede o asemenea aberaţie, ar însemna că toţi elevii din România fac meditaţii săptămânal, am putea avea câte „un neam de manivelă” care să caşte gura la asemenea prostii. Cifrele aruncate pe piaţă nu au avut decât darul să găsească justificări guvernanţilor pentru că s-au oprit cu reforma la poarta şcolii, e nevoie de descentralizare, de un nou curriculum şi de restructurarea personalului. Chiar neavenit să fii şi tot îţi dai seama că avem prea mulţi angajaţi la un număr de elevi în scădere, ne place sau nu ne place restructurarea trebuie făcută.
Dar principala problemă credem că ar fi depolitizarea şcolii şi o lege care să fie acceptată atât de partide cât şi de sindicate. Ideea Pactului pentru Educaţie iniţiat de preşedintele Traian Băsescu s-a pierdut pe drum iar acum aveam doar o luptă surdă în care Puterea spune doar ce vrea ea ia Opoziţia nu acceptă absolut nimic. În tot acest timp, elevii sunt cobaii unui sistem în care ştiu doar când intră nu şi când şi cum îl vor absolvi. Dar asta este o boală veche iar lamentările nu îşi mai au rostul.
Întorcându-ne la problema meditaţiilor, acestea se fac în mediul urban şi mai ales la şcolile bune unde există elevi ce au părinţi cu dare de mână. Să fie asta calitatea învăţământului în mediul urban? Atunci care este în mediul rural?Sunt doar câteva întrebări la care ar trebui să medităm înainte de a ne atinge de şcoală. Altfel, nu vom reuşi decât să scoatem pe bandă rulantă chiori în ţara orbilor.

Comments are closed.