Dascălul, omul cu mâna întinsă !

Învăţământul românesc trece printr-o reformă perpetuă care, iată, a împlinit două decenii. Rezultatele ? Suntem codaşii Europei la tot ce înseamnă testele de cultură generală, lucru care nu se întâmpla imediat după 1989. Cu alte cuvinte, învăţământul a scăzut semnificativ ca prestaţie şi rezultate deşi au dispărut practica agricolă şi ideologizarea la maximum, promovate pe scară largă în regimul comunist. Cauzele sunt multiple şi nu se referă doar la salariile mici şi lipsa de investiţii în sistem, e vorba de talentul şi chemarea salariaţilor pentru munca de dascăl. Din nefericire, în ultimii ani ajung în sistem foarte mulţi din cei care nu şi-au găsit un loc de muncă în alt sector.
Ca imagine publică, cadrele didactice dau senzaţia unor angajaţi la stat permanent cu mâna întinsă. Au concurat la aceasta veşnicele revendicări sindicale niciodată împlinite dar şi industria meditaţiilor, de foarte multe ori provocate prin metode neortodoxe. Vorbim de cele mai multe ori de demnitatea cadrului didactic care nu a ieşit în stradă să îşi ceară drepturile dar oare poate el să revendice respect când îl prinde pe un amărât corigent şi îl forţează spre meditaţii sau direct prin şpagă cum s-a văzut recent la Rovinari ? Sau ce autoritate mai are un cadru didactic în faţa părinţilor după ce i-a pus să-i cumpere laptop, de exemplu ?
La începutul acestei săptămâni cadrele didactice din comuna Câlnic au protestat la Primărie că nu au primit cel de-al XIII-lea salariu pe anul trecut deşi li se explicase că îl vor primi la începutul lunii februarie. Cu liderul de sindicat înainte, dascălii respectivi protestau că erau ultimii în judeţ care nu primiseră acest salariu, aşa erau informaţi, deşi nu era deloc aşa şi o minimă informare ar fi fost necesară. Nu s-a făcut acest lucru iar în afara unei doze de penibil nu s-a obţinut altceva. Să reţinem că vorbim de o comună unde şcoala a beneficiat de o atenţie sporită şi sprijin şi în actualul şi în precedentul mandat. Chiar aşa limitaţi şi neinformaţi să fie dascălii noştri?
Nu de puţine ori, cadrele didactice sunt acuzate de pregătire superficială şi de o lipsă de implicare în viaţa şcolii şi a comunităţii. Dacă dascălii noştri fac ceva pentru şcoală totul se rezumă la bifarea unor activităţi care să le dea puncte pentru eventualele solicitări. Au trecut vremurile când se concura, de cele mai multe ori din pasiune, pentru „Cântarea României” şi „Daciada”. Suntem cumva în situaţia cunoscută, „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Şi pentru că tot suntem într-o perioadă de reduceri de personal în învăţământ să luăm ca exemplu doar situaţia Gorjului unde efectivele au scăzut de la an la an iar numărul de posturi a crescut,  dar prima reducere de norme s-a făcut abia în toamna trecută. La acest moment învăţământul este un mare consumator de resurse dar investiţiile, mai mari sau mai mici în funcţie de guvernare, nu-şi găsesc corespondentul în rezultate. Aşa că dascălul ar trebui să se mai gândească şi la ce oferă în schimbul cererilor, îndreptăţite am spune noi.