Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » Daniel Orac: „Am regăsit atmosfera din vremurile bune!”

Daniel Orac: „Am regăsit atmosfera din vremurile bune!”

Submitted by on 20 January 2010articol citit de 2,172 ori | No Comment
Daniel Orac (al doilea în foto) „trage” tare acum la antrenamente pentru a-l convinge pe Liviu Ciobotariu ca îi place mai mult fotbalul decât rummy...

Daniel Orac (al doilea în foto) „trage” tare acum la antrenamente pentru a-l convinge pe Liviu Ciobotariu ca îi place mai mult fotbalul decât rummy...

Mijlocaşul Daniel Orac este de câteva zile din nou „pandur” cu acte în regulă. Jucătorul a sosit direct din Grecia la Tg-Jiu şi a intrat încă de săptămâna trecută, în programul normal de pregătire al trupei lui Liviu Ciobotariu. Revenit la echipa pentru care a evoluat două sezone şi jumătate, Orac se declară extrem de mulţumit, cu atât mai mult, cu cât, va avea şansa să lucreze cu „Ciobi”, un tehnician pe care îl apreciază foarte mult. În acealaşi timp, mijlocaşul mărturiseşte că nu a fost nicodată departe de Pandurii, chiar şi când juca în Grecia, urmărea fiecare joc al Pandurilor la televizor.
Reporter: Cum s-a realizat noua înţelegere cu Pandurii? Ai reziliat contractul cu grecii special pentru a reveni la Târgu Jiu?
Daniel Orac:
Da, era mult mai bine acolo din punct de vedere financiar, dar era departe de casă. Constractul era bun cu ei şi nici nu voiau să mă mai lase să plec. Dar am făcut în aşa fel încât să plec totuşi şi am reziliat contractul pentru că voiam să joc la Pandurii. M-a dorit şi domnul preşedinte înapoi, dar am vrut şi eu foarte mult să revin pentru că aici m-am simţit ca la a doua casă a mea. Am reuşit în cele din urmă să reziliez contractul cu ei deşi mai aveam doi ani de contract şi acum am revenit aici la pregătire. Am vrut neapărat să revin aici de unde am plecat, fără voia mea după cum se ştie.
Rep.: Cum ai regăsit echipa după această absenţă de un an?
D.O.:
Băieţii sunt la fel, echipa e în mare parte neschimbată doar mai sunt tineri pe care îi ştiam pentru că au venit de la echipa a doua şi 2-3 străini care atunci nu erau la Pandurii, Lazici, Martinovic şi Kamara cu care nu prea am lucrat, dar am înţeles că sunt băieţi de treabă şi nu vom avea probleme.
Rep.: Pe antrenorul Liviu Ciobotariu l-ai cunoscut înainte de a veni aici?
D.O.:
L-am cunoscut abia acum şi am stat de vorbă. M-am bucur că am revenit, dar aici a contat foarte mult şi antrenorul despre care am auzit numai lucruri deosebite de la colegii de aici, dar şi de Ilie Iordache care l-a avut antrenor la Dinamo II. Toată lumea vorbea frumos de el şi m-am convins acum, când am venit că este un antrenor de viitor care a reuşit să creeze o atmoferă foarte bună la Pandurii. Am regăsit aici atmosfera din vremurile bune ale echipei, atunci când câştigam la Dinamo sau la CFR. Chiar este mai frumos acum la Pandurii, dar trebuie să ajutăm şi noi antrenorii şi conducerea echipei pentru a avea şi rezultate bune. Sper să menţinem această atmosferă plăcută din lot pentru că, până la urmă contează foarte mult pentru un jucător şi atmosfera de la echipă şi faptul ca antrenorul să te înţeleagă şi să fi fost în situaţia ta. Antrenorul nostru ne înţelege pentru că a şi jucat fotbal şi vine din teren pentru că majoritatea nu au jucat fotbal. Liviu Ciobotariu mi se pare foarte apropiat de jucători.
Rep.: De când ai plecat de la Pandurii ai mai urmărit echipa la meciuri?
D.O.:
Da bineînţeles, am avut acolo antenă şi mereu urmăream meciurile dacă nu eram la antrenament sau în reluare după aceea. Majoritatea meciurilor de aici le urmăream, dar în speciale cele ale Pandurilor.
A consemnat Alin Peptan

Comments are closed.