Dan Ilie Morega va rămâne în fruntea PNL Gorj

Loading

Deşi a obţinut cele mai bune rezultate parlamentare de după 1989 în judeţul Gorj, Partidul Naţional Liberal este frământat de pasiuni atât la nivel local cât şi central. Cele mai mari şanse de a păstra conducerea filialei le are deputatul Dan Ilie Morega, o adevărată locomotivă pentru liberalii gorjeni ajunşi în topul partidelor politice. Acesta a fost atacat în ultimele zile de ex-deputatul Pantelimon Manta care nu l-ar mai vrea în fruntea filialei în numele unui „sânge proaspăt” care ar trebui să vină de la alţi candidaţi.

Morega determinat să continue  în fruntea liberalilor gorjeni
Morega determinat să continue în fruntea liberalilor gorjeni

PNL Gorj a obţinut în toamna trecută un mandat de deputat şi poziţia de a treia forţă politică a judeţului. Tot anul trecut, acest partid şi-a adjudecat foarte multe primării şi poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj în condiţiile în care uzura guvernării nu avea cum să nu-şi pună amprenta. Liderul filialei care a reuşit să crească acest partid în ultimii ani a fost actualul deputat Dan Ilie Morega, un politician recunoscut pentru duritatea ce o aplică celor care nu au performanţe.

Mai vrea un mandat
Cei care sperau, în PNL sau în afara lui, că alegerea ca deputat a lui Dan Ilie Morega va însemna o retragere din fruntea filialei şi o prezenţă mai discretă pe scena politică gorjeană s-au înşelat. Aflat la 63 de ani împliniţi în ianuarie 2009, parlamentarul gorjean este mai în formă ca niciodată având foarte multe proiecte politice şi administrative.
Dan Ilie Morega a anunţat în premieră la emisiunea REPERE că va candida pentru un nou mandat în fruntea PNL Gorj spunând că aşteaptă şi alte candidaturi dar de la liberalii care să poată arăta şi rezultate, nu doar vorbe. Politicianul gorjean spune că are de partea sa rezultatele filialei, incomparabile cu perioada anterioară, dar şi o anumită identitate a filialei locale creată în ultimii ani. „Dacă cineva se aştepta ca eu să nu mă mai implic se înşeală amarnic-spune Dan Ilie Morega-am un mandat de la cetăţenii Gorjului pe care vreau să-l duc la bun sfârşit. Filiala PNL a contat pe plan judeţean în ultimii ani iar acest statut va însemna şi mai mult în perioada următoare deoarece în Gorj suntem practic singurii reprezentanţi ai opoziţiei politice. Programul meu politic ca deputat ar fi avut însă mult mai multe şanse de aplicare dacă PNL rămânea la putere. Îi asigur însă pe cetăţeni că doleanţele lor vor fi literă de lege pentru mine.”
Deputatul gorjean a deschis două cabinete parlamentare la Tismana şi Târgu-Jiu pentru a avea o bună legătură cu cetăţenii.  În perioada următoare, localităţile de pe raza Colegiului I la care se vor mai adăuga şi cele limitrofe vor forma o asociaţie de colaborare pentru scrierea de proiecte şi derularea de fonduri europene. Dan Ilie Morega spune că are deja schiţate mai multe interpelări parlamentare iar că vocea sa în Legislativ va fi una distinctă şi eficientă.

One Comment on “Dan Ilie Morega va rămâne în fruntea PNL Gorj”

  1. Cum pot permite gorjenii ca un comunist sa i mai reprezinte in continuare in calitate de sef de partid?Pe omul acesta nu l a interesat decat propriul interes nicidecum interesele gorjenilor
    Vorbeste in numele celor saraci dar el nu stie ce e saracia ,vorbeste in numele celor nedreptatiti dar el nu stie ce e nedreptatea va intreb dragi gorjeni cat va mai lasati mintiti si pacaliti?

Comments are closed.