Dacă voi nu mă vreţi… după mine potopul!

Loading

Deşi în urmă cu câteva luni mă exprimam în legătură cu preşedintele demis Traian Băsescu că este de domeniul trecutului şi îmi păstrez părerea, mărturisesc că încă nu am fost chemat la Parchet pentru o asemenea idee, sunt nevoit să revin cu câteva lucruri mai ales pentru politicienii care încă îşi leagă destinul de un „cal mort”. Traian Băsescu nu va mai reveni la conducerea României, Comisia Europeană sau SUA nu îşi pot permite să dea sprijin la infinit unui politician care nu este susţinut deloc de propriul popor.
România se află într-un blocaj politic din care nu va  ieşi prea curând pentru că instituţiile se anulează unele pe altele iar Curtea Constituţională, de la care teoretic se aşteaptă salvarea ţării, este o instituţie viciată politic şi cu specialişti cu pregătire îndoielnică. Asistăm la un război al Parchetului, instituţie care nu prinde infractori ci doar oameni politici, cu poporul român ca în vremurile de la instaurarea comunismului. Într-o ţară normală,  cândva,  vor răspunde şi acei procurori care fac orice altceva decât lucrul pentru care sunt plătiţi.
Traian Băsescu se află în situaţia în care încurcă deopotrivă Putere şi Opoziţie şi încearcă să ignore că un întreg popor i-a arătat uşa. Niciodată un politician român nu a fost mai hulit şi a rămas deja în memoria publică ca unul de care nu scăpăm orice am face. La acest moment el face mai mult jocul USL,  pe care reuşeşte să o ţină unită în pofida unor forţe centrifuge care se manifestă tot mai mult, iar în al doilea rând este o piatră de moară de gâtul PDL sau al unei eventuale mişcări de dreapta. PDL-ul sau alte formaţiuni de dreapta care gravitează în jurul acestui partid nu vor reuşi să impună un lider politic credibil cu Traian Băsescu în garaj. Vasile Blaga, MRU şi alţi lideri mai puţin cunoscuţi sunt doar „ajutoare” ale lui Băse, nu lideri politici care să atragă electorat şi să poată lua o decizie coerentă.
De cealaltă parte, USL-ul nu îşi va permite niciodată, indiferent de presiunile internaţionale, să îl mai lase pe Traian Băsescu la Cotroceni. Dacă acest lucru totuşi se va întâmpla, această alianţă va face implozie. Trebuie spus însă că alianţa social-liberală are nevoie încă de Traian Băsescu în politică pentru a-şi centra atacurile şi a-şi justifica eventualele eşecuri. Toate erorile  guvernării vor fi puse, de cele mai multe ori pe drept, pe seama suspendatului şi demisului Băsescu.
Cel mai tare din garaj, suspendatul  Traian Băsescu, se află într-o situaţie care îl poate duce din nou la Cotroceni, cu ajutor străin, sau la Rahova într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat după cum i-o doresc adversarii politici. Într-o atare situaţie, Traian Băsescu  a ratat şi momentul ca să-şi dea demisia pentru a-l sprijini pe Ungureanu în alegeri. Mai mult, şi cred că aici ar putea fi vorba de un dosar penal în viitor, a deformat realităţile din România într-un mod care a prejudiciat ţara. Ca să-şi păstreze scaunul, Băsescu a trădat interesele României, nu a ţinut cont deloc de interesele naţionale. De aici şi îmbinarea zicerilor din istoria naţională şi din cea franceză!