Dacă nu e accident, nu e ştire. Sau cel puţin aşa cred mulţi dintre ziariştii din România. Sau, măcar, acolo, un viol, un copil mutilat sau omorât de părinţi, un incendiu, ceva care să vină pe tavă de la poliţie, salvare sau de la colegii de presă care au aflat primii. Apoi se formează turma. Turma de ziarişti care se duc ciopor, stau pe la parchet, pe la uşile spitalelor, doar o ieşi cineva să declare acolo două vorbe ca să aibă cu ce încropi ştirea. Am trecut şi eu prin asta, cu ani în urmă, aşa că trebuie să vă spun că nu e vina ziariştilor cu pricina. E vina politicilor editoriale ale televiziunilor, iar televiziunile fac asta pentru că spun că violenţa vinde, iar ele trăiesc din rating.
Totuşi, eu cred că românii nu mai vor necrologuri la ştiri. Eu cred că ştirile economice, chiar şi politice, cele care oferă exemple de bună practică, cele care oferă informaţii utile, reportajele turistice şi chiar ştirile soft sunt mult mai dorite de populaţie. Sau, cel puţi, eu aşa simt. Poate sunt eu defectă. Culmea, nu se mai chinuieşte nimeni nici măcar să caute ştiri soft, acelea care-ţi descreţesc fruntea şi care se dau, de regulă, la sfârşit de jurnal. Au ajuns televiziunile să ia de pe net filmuleţe ale amatorilor, făcute cu telefonul mobil animăluţelor de casă haioase, ca să salveze situaţia.
Păcat că nu se mai face televiziune serioasă în România. La programul de ştiri mă refer în primul rând. Dar nici la emisiuni nu e inflaţie de profesionişti. Nu că mă dau eu mare profesionistă. Vorbesc din punctul de vedere al consumatorului de presă, în general şi de televiziune în special. Multă superficialitate, uneori rău intenţionată, sau pur şi simplu din neştiinţă sau din lene.
Îm plac reportajele de la „În premieră”, îmi plăcea de Andrei Zaharescu şi de Andreea Berecleanu când colindau prin lume, „România te iubesc”, Mircea Badea, Adrian Ursu, Oana Stancu, Victor Ciutacu şi Valentin Stan. Ca simplu cetăţean, fireşte, vorbesc aici, ca să imit un fost preşedinte şi un fost prim ministru şi cred că ştiţi la cine mă refer.
Vreau să văd la tv ceva care să mă intereseze, să mă încânte, să mă înveţe ceva. Bine, veţi spune, nu trebuie decât să schimb canalul, până ajung unde-mi place. Dar multe canale trebuie să schimb, din păcate. Păţesc la fel şi de Revelion, sau de alte sărbători, cum e Paştele care se apropie. Mi-e dor de cupletele din vremea lui Ceauşescu, când stăteai cu sufletul la gură la televizor să nu pierzi nimic. E drept că atunci erau puţine zilele în care era program la televizor mai multe ore, dacă când vedeai un program de sărbătoare aveai ce vedea. Apar şi acum, sporadic, oameni talentaţi care sunt în stare să creeze şi să interpreteze astfel de momente, dar sunt scurte şi rare, din păcate.
Aş fi curioasă care este părerea dumneavoastră, dragi cititori despre acest subiect. Aştept comentariile, în rubrica de mai jos, pe www.verticalonline.ro.
