DA. Gândesc, deci exist!

Loading

Pe 29 iulie, la referendum, românii vor avea pentru prima dată ocazia să arate că pot gândii. Capcana pe care ne-o întinde PD-L, cum că automat dacă votăm pentru suspendarea lui Băsescu dăm un vot pentru cuplul Ponta-Antonescu (şi asta e de rău, zic cei care vara asta poartă alb) este cu voia unei majorităţi de 50+1% ultima fumigenă a celui care a confundat România cu unul din vapoarele pe care le-a comandat în perioada când făcea bişniţă alături de fratele său cu blugi, Kent, carpete şi „zgârciuri”. Întrebarea e una singură și simplă: „Îl mai vrem pe Traian Băsescu Președinte al României?
În plan economic România lui Băsescu a cunsocut un declin constant, pentru că toate legile adoptate în plan economic și al taxării în ultimii ani au fost catastrofale. Peste 200.000 de companii au fost sacrificate sub bagheta lui Traian Băsescu, datorită măsurilor total greșite adoptate.
Dacă unii dintre dumnevoastră vor ca pe data de 29 iulie să rămână acasă, vă reamintim noi câteva din „realizările” guvernelor Boc I, Boc II, Boc III etc. fără a mai pune la socoteală şi prestaţia domnului M.R.U.: introducerea impozitului forfetar, desființarea microintreprinderilor, majorarea contribuțiilor sociale, majorarea TVA, desființarea unor facilități și deductibilități fiscale, lista putând continua. România, după 8 ani sub conducerea lui Traian Băsescu, nu are nicio direcție și nu și-a definit nicio strategie clară ca țară. „Încotro vrem să mergem?”. „În ce mod vrem să ne definim pentru a ne diferenția în regiune și pentru a fi atractivi pentru investitori?”. Răspundurile sunt pentru surzi întotdeauna: ridicăm din umeri şi noi, cei de jos, şi ei, cei care au condus după bunul lor plac România, timp de opt ani.
Ne-o fi bine şi nouă până la urmă, nu zic, dar nu alături de Traian Băsescu. Deocamdată sărăcia şi corupţia sunt cele care populează această ţară. La nivelul instituţional şi cel al preţurilor ne-am integrat perfect în Uniunea Europeană. Salariile şi pensiile mai au însă de  aşteptat. România lui Băsescu s-a vrut o ţară europeană, dar plină de „tâmpiţi” şi de „ciumpalaci” pe care preşedintele atunci când a avut ocazia i-a trimis la muncă în străinătate.
Ajung cei opt ani în care prietenii lui Traian Băsescu şi-au construit imperii: Udrea, Anastase, Videanu, Blaga, Falcă etc. iar acum tot ei sunt cei care strigă „Hoții!”. Ei, cei care promiteau că vor stârpi corupţia. De ce nu au făcut-o? Răspunsul este la îndemâna oricui are ochi să vadă şi urechi să audă. Corupţie în România înseamnă chiar Udrea, Anastase, Videanu, Blaga, Falcă etc. cu Traian Băsescu în continuare la Cotroceni.
În dispreț față de legi și cetățeni, jignind numeroase categorii profesionale (profesori, medici, întreprinzători) și desconsiderând total opiniile celor care gândesc diferit de propria sa clică (e suficient să ne uităm la legi importante ca Legea Educației, Codul Fiscal, etc. și să vedem că Traian Băsescu și camarila sa nu au ținut cont absolut deloc de opiniile venite din afara PD-L, indiferent că vorbim de opoziție sau societatea civilă).
Pe  29 iulie, pe buletinul meu de vot pentru referendum va fi DA. Gândesc, deci exist!