Culele din Gorj, valori arhitectonice inestimabile

De-a lungul timpului, ca să-şi apere bogăţiile şi chiar viaţa de invaziile otomane, boierii din Oltenia şi-au construit cule- construcţii fortificate, după modelul celor existente în Balcani. Cele mai reprezentative erau în Gorj, dar din 20 câte au existat, la ora actuală doar 5 mai sunt în picioare, dintre care 3 restaurate.

În lucrarea ”Gorjul istoric şi pitoresc” editată în anul 1904, întemeietorul Muzeului Judeţean Gorj, institutorul Alexandru Ştefulescu afirma, referindu-se la culele din Gorj: „Culele erau locuinţele vechilor boieri gorjeni. Aceste locuinţe aveau forma de turn, de unde le vine şi numele…forma cea mai veche şi caracteristică culelor s-a păstrat în culele de la Rovinari, Poiana şi Pojogeni, nişte adevărate turnuri cu 3-4 caturi [etaje, n. n.]. Toate culele sunt prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu armele în orice parte a curţii. În beci se afla fântâna…”.
Culele sunt locuinţe boiereşti fortificate, care au fost edificate în special în Oltenia şi mai puţin în stânga Oltului, în zona Argeşului. Acestea au apărut, iniţial, în spaţiul balcanic, termenul provenind din cuvântul turcesc ”kule” care înseamnă turn.
Culele au fost construite de  familiile boiereşti, în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor acestora în clipele dificile ale numeroaselor invazii întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniţi din sudul Dunării.
Culele se răspândesc în Oltenia în condiţiile slăbirii autorităţii domneşti şi supunerii regiunii unei intense dominaţii otomane la începutul secolului al XVII-lea. Starea de nesiguranţă sporeşte ca urmare a răscoalei seimenilor din anul 1655. Culele au evoluat din punct de vedere arhitectural, atingând apogeul în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi devenind astfel unele dintre cele mai interesante şi mai spectaculoase construcţii din Oltenia.
Culele capătă înfăţişarea caracteristică în perioada fanariotă când îşi extind aria de răspândire în cea mai mare parte a Olteniei.
Unele dintre cele mai reprezentative şi mai bine conservate cule din judeţul Gorj, alături de cula de la Glogova, sunt culele de la Curtişoara şi de la Cartiu aflate în administrarea Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”.

Cula de la Cartiu
Având un aspect pitoresc, datorat scărilor de lemn şi cerdacurilor care o înconjoară, cula este amplasată în apropierea văii pârâului Cărtior, nu departe de valea Jiului.
Construită de Ceauşu Cartianu la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi având iniţial forma unei cule, a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenţii, obţinând ulterior forma unei case, stadiul în care se prezintă şi astăzi.
Clădirea are un parter şi două etaje cu câte trei camere. Parterul uşor îngropat, este alcătuit din două beciuri boltite, cu intrări separate. Acestea sunt legate pe latura de est printr-o sală deschisă, având ca element de decor două arcade masive din zidărie de piatră şi cărămidă.
Zidurile groase sunt construite din bolovani de râu şi piatră până la înălţimea de 1,2 m, peste acest nivel zidăria fiind realizată din cărămidă. Ceea ce dă o notă de unicitate clădirii sunt pridvoarele ataşate pe toate laturile ei şi cele două scări exterioare din lemn. Primul etaj prezintă, în jurul nucleului de trei încăperi, un pridvor amplu, întrerupt pe latura de est. La etajul al doilea, împărţit în acelaşi fel ca şi primul, pridvorul este delimitat numai de stâlpi de lemn.
Cula din Cartiu a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, iar în anul 2004 s-a încheiat restaurarea, care a încercat să redea clădirii o înfăţişare cât mai originală. Din acel an, cula Cartianu găzduieşte un muzeu etnografic.

Cula de la Curtişoara
Printre cele mai reprezentative cule din Gorj se numără cula de la Curtişoara. Aceasta era o locuinţă permanentă, fiind ridicată pe trei nivele (caturi) pe un platou ce domină valea Jiului asigurând vizibilitate spre sud în direcţia Târgu Jiu.
Alexandru Ştefulescu aprecia, în lucrarea ”Gorjul istoric şi pitoresc”, că aceasta e „cea mai frumoasă şi elegantă culă din Gorj”. Deşi numele celui care a construit-o nu este cunoscut, cert este faptul că pe la anul 1785, în timpul domniei lui Mihai Şuţu, ea aparţinea logofătului Cornea şi va rămâne în proprietatea familiei acestuia până în 1927, când este cumpărată de către Constantin Neamţu, mare bancher şi om politic liberal din Craiova.
Intrarea în culă se face printr-o poartă de lemn cu zăbrele, tăiată în zidul gros de 90 cm al parterului. În dreapta intrării este camera de provizii şi beciul tăvănit cu grinzi de stejar. Iniţial, una dintre cele două încăperi ale beciului avea intrare direct din curte, fiind separată de restul clădirii. Cea de-a doua încăpere avea în mijloc fântâna.
Etajul următor este împărţit în patru încăperi cu sobe din burlane de zidărie. Scara continuă de lemn duce la etajul al treilea, unde cele două odăi de locuit se deschid către un larg cerdac cu stâlpi de lemn ciopliţi şi tencuiţi.
Cula de la Curtişoara a fost restaurată în anii 1966-1967 şi integrată secţiei de etnografie a Muzeului Judeţean Gorj alături de alte locuinţe tradiţionale gorjeneşti, construite, în cea mai mare parte, din lemn.

Caracteristici
Culele prezintă un interes arhitectonic aparte, având numeroase elemente originale şi realizând o integrare armonioasă a elementelor locale specifice. Acestea au ziduri de piatră sau cărămidă, cu grosimi variind între 0,7 şi 1 m prevăzute cu deschizături pentru tragerea cu arma. Legătura dintre etaje se face prin scări de lemn interioare – ca în cazul culei de la Groşerea – sau exterioare – aşa cum este cazul culei Cartianu. Fiecare etaj are una. două sau chiar trei încăperi. înălţimea acestora este relativ mică de cca. 2,5 m. Planşeele dintre etaje sunt construite din bârne groase de stejar. Ultimul nivel este prevăzut cu un cerdac cu arcade şi coloane. Uneori, ca în cazul culei de la Pojogeni (dispărută), ultimul etaj este un foişor. Intrarea în culă se face printr-o uşă din bârne de stejar, flancată cu metereze.