Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie, Special » Cula Şiacu, locul deznădejdii

Cula Şiacu, locul deznădejdii

Submitted by on 7 October 2009articol citit de 4,919 ori | One Comment

O pată neagră umbreşte cerul albastru. O pată neagră, înconjurată de vrăbii. E Cula Şiacu din Slivileşti, înconjurată de locatarii săi, care şi-au făcut cuiburile prin capetele grinzilor mâncate de carii. Un strigăt spre lumea dinafară, rămas fără ecou şi fără răspuns. Istoria, aflată pe marginea prăpastiei, ne cere ajutorul….

Cula Şiacu pe cale să se prăbuşească

Cula Şiacu pe cale să se prăbuşească

Am păşit cu inima cât un purice, pentru prima şi, poate pentru ultima dată, în bătrâna clădire, ridicată la 1818. Pereţi crăpaţi de sus până jos, tencuieli căzute din care rânjesc cărămizi tocite, găuri în pereţi şi în capetele de grindă în care-şi fac veacul vrăbiile. Totuşi, nu sunt suverane aici, pentru că am văzut şi o şopârlă care, deranjată de musafirii nepoftiţi care ne-am dovedit a fii, s-a ascuns într-un ungher format între tocul uşii şi tencuiala coşcovită. Am urcat treptele abrupte, încurajaţi de primarul Sorin Bucurescu, care ne-a liniştit că el a mai intrat în culă în urmă cu o lună şi că n-om fi noi aşa ghinionişti, să se dărâme tocmai acum. Am înghiţit în sec şi am ajuns la primul etaj, unde bârnele putrezite ale podelei nu prezintă nici o garanţie că nu vom ajunge forţat la parter, aşa că am continuat să urcăm la ultimul etaj. Aici, singurul loc unde poţi să stai, cât de cât în siguranţă, e pridvorul, ornamentat cu stâlpi şi arcade, pe care nişte oaspeţi la fel de nepoftiţi ca noi au scris cuvinte obscene şi poezii de genul celor pe care le găseai în oracolele liceenilor din anii 80. Cuvintele obscene nu se mai văd, pentru că au fost acoperite de var. Primăria a luat această măsură, pentru că TVR-ul a venit aici, cu ceva timp în urmă, să facă un film documentar şi ar fi dat rău în cadru. În rest, inscripţiile au rămas, ca o pagină de istorie nouă, peste o pagină de istorie veche.

Simţământ
Am privit  peste dealuri şi, dintr-o dată, parcă am simţit că am mers înapoi în timp şi că suntem boierii care scrutează locul, să vadă când apar turcii, ca să apuce să ferece uşa cu drugul de lemn şi să-şi pregătească flintele ca să le ţină piept. Am tras cu urechea, să auzim strigătul asaltului, dar ne-a trezit la realitate un muget de vacă şi o bătrână, care s-a uitat la noi mirată, de curajul pe care-l avem. Am salutat-o şi am întrebat-o de vorbă, în treacăt, iar ea abia a apucat, ca să se descarce, să ne spună cum i-a murit iapa peste noapte: „Duc vaca la păscut, maică… Că mare necaz am păţit azi-noapte. Mi-a murit mândreţe de iapă, tocmai acu’, când aveam de făcut pomana omului, că mi s-a prăpădit.”
Am simţit atunci că necesitatea imperioasă a restaurării culei Şiacu păleşte brusc în faţa oamenilor trăitori în jurul ei, care au cu totul alte griji pe lume, decât că se prăvale istoria, care stă pe marginea prăpastiei şi plânge…

One Comment »