Cristi Pustai: „Când fac pregătirea jocului, pornesc cu faza ofensivă”

Loading

Venind după Petre Grigoraş, lui Cristi Pustai nu-i va fi uşor să menţină echipa pe acelaşi trend spectaculos. Tehnicianul ardelean susţine însă, că va aşeza echipa pe aceleaşi coordonate tactice.

Perioada de pregătire nu-i dă mari bătăi de cap lui Cristi Pustai. Sau, cel puțin, așa lasă să se înțeleagă noul tehnician al Pandurilor, care spune că greul va începe odată cu primul joc oficial din2013: „Lucrurile dificile vor veni în campionat. Acum e cel mai bine, în perioada asta. E cel mai greu pentru fotbaliști, dar în perioada campionatului vor apărea problemele”, dezvăluie Cristi Pustai. Întrebat dacă va miza tot pe cartea ofensivă, antrenorul Pandurilor a precizat că modul său de a privi jocul de fotbal nu diferă foarte mult de cel în care predecesorul său a așezat echipa și a pus-o să joace: „Și eu, când fac pregătirea jocului, pornesc tot cu faza ofensivă, apoi tranziția și faza defensivă. Acestea sunt cele trei faze ale jocului. Ar fi bine ca între rezultate și spectacol să existe o relație de bijectivitate. Să fie și una și alta, și, dacă se poate, să fie și în același timp”, a declarat Pustai, care promite că fotbalul-spectacol nu va avea de suferit după intervenția sa asupra stilului de joc al echipei gorjene.

Viera până la capăt

În ciuda faptului că fundașul ivorian Ousmane Viera a intrat în ultimele șase luni de contract și este posibil ca din vară să nu mai facă parte din lotul Pandurilor, Cristi Pustai spune că va conta pe serviciile acestuia până la final. Iar acest lucru este valabil pentru orice jucător care poartă pe piept sigla clubului și are un contract semnat cu gruparea târgujiană: „Pentru mine, orice jucător care este în vestiar la Pandurii este un jucător care, dacă este în formă bună și poate să joace, va juca. Problemele contractuale sunt problemele clubului. Atâta vreme cât este în vestiar, este jucătorul Pandurilor”, a ținut să precizeze tehnicianul Pandurilor.

22 de jucători şi trei portari

În ceea ce priveşte viitoarea componenţă a lotului gorjean pentru partea secundă de sezon, lucrurile sunt cât se poate de clare: antrenorul Cristi Pustai se va rezuma la 25 de jucători. Oficialii de la Pandurii asigură că vârful pregătirii de iarnă va regăsi trupa lui Pustai în formulă aproape completă. „Suntem puţin încărcaţi numeric, vedem ce facem la revenire. Cristi Pustai vrea 22 de jucători şi trei portari. Paraschevas a plecat să-şi rezolve nişte probleme de familie. Predescu a avut o contractură musculară, a făcut un tratament la Bucureşti, dar va merge în Antalya. Mamele vine pe 10 februarie, Băcilă la fel. Tot pe 10 februarie vine şi Nistor şi Răduţ.”, a precizat preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.