Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Copacul de hârtie s-a născut la „Tudor”

Copacul de hârtie s-a născut la „Tudor”

Submitted by on 30 November 2011articol citit de 1,253 ori | No Comment

În perioada 2 – 27 noiembrie , Organizația Națională „Cercetașii României” – Grupul de Inițiativă „Constantin Brâncuși” a avut în desfășurare în cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, proiectul pilot „Copacul de hârtie”, al cărui scop principal este creșterea gradului de conștientizare a elevilor asupra importanței reciclării hârtiei.
Proiectul este implementat de o echipă de 8 cercetași, majoritatea elevi în cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și este unul pilot, în urma căruia inițiatorii vor evalua posibilitatea implementării lui în mai multe licee și școli din Târgu Jiu. Pe lângă informarea și conștientizarea elevilor în ceea ce privește importanța reciclării, se va organiza un concurs de colectare a maculaturii între clasele colegiului, cele care vor aduce cea mai mare cantitate de hârtie fiind recompensate cu trofee și diplome.
Decernarea premiilor va avea loc în cadrul evenimentului oficial de închidere, ce se va desfășura miercuri, 30 noiembrie, în amfiteatrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” începând cu orele 13:15.
Justificarea proiectului vine în contextul în care Grupul de Inițiativă „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a fost constituit să servească intereselor comunității locale şi să îşi aducă o contribuție, în măsura experienţei şi a cunoştințelor de care dispune, la implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii și la crearea unui cadru educațional non-formal pentru aceștia.

Comments are closed.