Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Constantin Rădulescu-Motru şi drama instaurării comunismului

Constantin Rădulescu-Motru şi drama instaurării comunismului

Submitted by on 1 September 2009articol citit de 5,974 ori | 3 Comments

Cititorii noştri au întâlnit anterior în paginile săptămânalului nostru date despre Constantin Rădulescu Motru, mehedinţean la origine, cel care reprezintă poate cea mai importantă personalitate ştiinţifică născută vreodată în Oltenia. Mare filosof, personalitate marcantă a primei jumătăţi din secolul trecut în România, Constantin Rădulescu-Motru(1868-1957) a fost chiar preşedinte al Academiei Române. Pe când avea 24 de ani, în 1892, şi-a adăugat numele de Motru celui de Rădulescu.

Constantin Rădulescu-Motru a fost un filozof de mare respiraţie intelectuală dar a sfârşit în mizerie din cauza regimului comunist

Constantin Rădulescu-Motru a fost un filozof de mare respiraţie intelectuală dar a sfârşit în mizerie din cauza regimului comunist

Aşa cum scriam şi cu altă ocazie, Constantin Rădulescu-Motru a fost o personalitate excepţională menită să trăiască în împrejurări excepţionale. Provenit dintr-o familie cu posibilităţi materiale-aveau în proprietate moşia Butoieşti din Mehedinţi de peste 300de hectare-viitorul filosof se trăgea din însuşi Eufrosin Poteca, fost egumen al Mânăstirii Gura Motrului, şi probabil explicaţia pentru luarea celui de-al doilea nume de familie în 1892. A fost orfan de mamă încă de la naştere, poate de aici aplecarea spre filozofie.

Drama ultimilor ani
Încă de la sfârşitul războiului(1943), mare filosof şi-a ţinut un jurnal al ultimilor săi ani de viaţă care au coincis cu instaurarea comunismului în România. Din Jurnalul care a văzut lumina tiparului spre sfârşitul deceniului trecut aflăm amănunte despre o perioadă de mari prefaceri în istoria ţării: sfârşitul campaniei din Răsărit, întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, ascensiunea la putere a comuniştilor, abdicarea regelui, instaurarea dominaţiei sovietice în viaţa României etc.
Sub un titlu care era de fapt o concluzie-“poporul roman aparţine prin condiţia sa sufletească la tipul democraţiei apusene”-bătrânul filosof-avea 75 de ani-consemnează şi comentează mersul evenimentelor, îngrijorat şi mâhnit  de schimbările aduse în viaţa românilor, în obiceiurile şi mentalitatea lor. S-au strâns 75 de caiete de însemnări de inestimabilă valoare documentară.

Fragmente ale Jurnalului
“18 decembrie 1946: Vânzarea pogon după pogon a moşiei părinteşti continuă. Pentru a avea cu ce ne susţine la Bucureşti, am hotărât să vând un lot de douăzeci pogoane în mod treptat, după trebuinţe. Nevastă-mea mi-a adus astăzi preţul luat aconto, în sumă de zece milioane, urmând ca restul să se încaseze în cursul lui ianuarie. Preţul: patru milioane pogonul.
S-a vândut şapte pogoane. Voi avea asigurată viaţa pe câteva luni. În medie va fi nevoie de preţul unui pogon pentru a mă întreţine timp de o lună. Dacă nu aveam moştenire de la părinţi, ca professor de filosofie eram osândit să cerşesc”.
“15 februarie 1947: Astăzi împlinesc 79 ani. Mintea îmi este limpede. Memoria foarte puţin stinsă. În schimb, vederea îmi este din ce mai slabă. Pot să urmăresc scrisul meu propriu, aşa că de la corespondenţă nu sunt împiedicat, în schimb cu multă greutate mai pot citi jurnale şi cărţi. Trupul îmi este sănătos. Nu sufăr de insomnii şi de constipaţii, cum aud că suferă alţii de vârsta mea.
Sufletul însă îmi este foarte amărât. Din această cauză slăbesc continuu, cu toate că nu duc lipsă de alimente. Sunt convins că viitorul României este cu desăvârşire compromise, în urma clauzelor împovărătoare ale tratatului de pace. În câţiva ani, România va pierde şi restul de independenţă pe care-l mai are. Iluziunile pe care ni le făceam despre intervenţia democraţiei anglo-americane s-au spulberat. Anglo-americanii nu-şi vor sacrifica un soldat măcar de dragul României. România este lăsată pradă Rusiei, drept compensaţie pentru beneficiile pe care le-au rezervat anglo-americanii…”

C. Rădulescu-Motru despre comunism şi supravieţuire
Dacă în 1934 considera bolşevismul o „înnoire spirituală“ egală ca valoare fascismului italian şi a hitlerismului, după 1944 îl percepe strict ca o ameninţare.  Informaţiile pe care le avea despre doctrina marxistă şi despre aplicarea ei de către Lenin şi Stalin, poate şi propaganda anticomunistă din timpul războiului i-au permis să facă previziuni exacte despre viitor. Cunoscând şi servilismul imitaţiei la români, nu s-a autoamăgit despre o eventuală rezistenţă cu care ei vor întâmpina modelul bolşevic.
În 6 octombrie 1944, când citeşte în “Scânteia” primul atac comunist contra sa, Motru îl numeşte o „maimuţăreala“; după câteva ore însă se gândeşte că: „Dacă n-aş fi prea bătrân, partidul în care m-aş înscrie astăzi ar fi partidul comunist“. El nu s-a înscris totuşi la comunişti, dar s-a legănat o vreme în iluzia că Lucreţiu Pătrăşcanu, ca fiu al bunului său prieten D. Pătrăşcanu şi ca ins pe care îl scosese, pe vremea simpozioanelor „Criterion“, din arest, îl va lua „sub protecţia sa“.
În Revizuri şi adăugiri, bătrânul filozof descrie, pas cu pas, instalarea comunismului în România şi reacţia – adesea oportunistă – a intelectualităţii. El nu a pierdut nici o clipă din vedere asemănarea bolşevismului cu fascismul şi hitlerismul, regretând însă fără încetare ca „Hitler, tiranusult civilizat“, a pierdut în faţa lui „Stalin… tiranusult necivilizat“. Cu mult înaintea lui E. Nolte, el a diagnosticat „războiul civil“ din Europa, inclusiv din România, referindu-se prin această sintagmă atât la lupta de clasă pe care o aduce colectivismul bolşevic, cât şi la lupta dintre fascişti şi comunişti, cu implicarea elementului rasial şi etnic.
Ca fost moşier, a fost obligat la mari cote către stat, apoi deposedat de proprietate prin naţionalizare. O vreme a avut domiciliu obligatoriu la Butoieşti. Ca ideolog al ideii naţionale, a fost eliminat din circuitul public al ideilor, aşa cum au fost eliminaţi toţi autorii care au crezut în realitatea naţiunii.
În aceşti ani, lui Motru i-a mers din rău în mai rău. Sărăcit şi înfricoşat că poate fi din clipă în clipă arestat, nemaiavând ce să vândă, filozoful, foarte bătrân acum, ajunge să rabde de frig şi de foame. Foştii săi studenţi şi colegi fac în mod repetat cheta pentru el: „Mimi şi Dili Petrescu 4.000; Dr. Băltăceanu 6.000; M. Ralea 3.000; T. Vianu 1.000; Marg. Dollinger 500; Edgar Papu 500; Const. Georgiade 300; Nic. Petrescu 300…“ etc. Finul său, Nicolae Bagdasar, îi aducea când putea bani şi mâncare. O dată i-a adus, printre altele, o trufanda: o bucată mare de unt, pe care i-a predat-o, victorios, fiicei lui Motru, la bucătărie. Apoi s-a întreţinut voios cu filozoful, care, la plecare, neliniştit că Bagdasar nu-i da nimic, l-a întrebat, „cu glasul tremurând de umilinţă“: „– Fine, nu mi-ai adus nimic?“. Ca să rezolve problema supravieţuirii lui Motru, foştii studenţi şi colegi l-au internat, începând cu 1952, în fiecare iarnă, pentru câte trei-patru luni, la caldură şi hrană, în Institutul de Geriatrie al Anei Aslan. în spital a şi murit de altfel, la vârsta de 89 de ani.

3 Comments »

  • Robert Vasile says:

    Domnule Somicu, sunteti de admirat pentru atentia constanta pe care o acordati marilor personalitati ale Olteniei. Ca unul care am parasit aceasta zona cu multi ani in urma, ma simt foarte bine cand citesc asa ceva intr-un ziar de provincie. Urmaresc pe net ziarul dvs si sunteti de toata lauda mai ales ca poza va arata inca foarte tanar. astept cu mare interes materialele viitoare!

  • narcisa says:

    Inca o personalitate care a fost redusa la tacere de regimul comunist. Din pacate previziunile sale s-au adeverit!!! Din rau in si mai rau….

  • narcisa says:

    Am citit cateva carti scrise de ilustrul filozof si am ramas placut surprinsa de acuratetea informatiilor si de modul comic de abordare a unor situatii aproape dramatice…Trebuia anihilat pt. ca altfel nu ar fi prosperat nulitatile comuniste…