Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » Conducerea Energia: „S-a făcut un pas mare către obiectiv”

Conducerea Energia: „S-a făcut un pas mare către obiectiv”

Submitted by on 15 September 2010articol citit de 1,412 ori | No Comment

Succesul Energiei din runda cu numărul III a Ligii Naţionale şi instalarea pe prima poziţie a clasamentului le dau speranţe principalilor responsabili ai grupării de handbal gorjene în îndeplinirea obiectivului pentru sezonul 2010-2011. După ce trupa lui Stângă a obţinut trei victorii din tot atâtea posibile, preşedintele de la Energia Pandurii, Grigore Popescu, priveşte cu optimism către viitoarele evoluţii oficiale ale echipei oltene. În acelaşi timp, Popescu încearcă să rămână cu picioarele pe pământ, mai ales când vine vorba despre apropiata confruntare a Energiei din Cupa EHF, cu echipa campioană a Portugaliei, HC Porto. Pentru a mai regla din mers mecanismul formaţiei gorjene, oficialul „pandurilor” promite că îi va da „mână liberă” lui Vasile Stângă de a aduce la Tg-Jiu ceva întăriri.
Reporter: Un ultim rezultat care promite… Aţi avut vreun remarcat după victoria Energiei cu Bucovina Suceava?
Grigore Popescu:
În prima parte am cam scârţâit în joc, dar sunt mulţumit cum a jucat echipa în partea a doua, cu un portar extraordinar ca Ionuţ Ciobanu. Dar şi Dragomir şi-a făcut treaba în prima repriză. Dincolo de toate, cred că s-a făcut un pas mare către obiectiv, în condiţiile în care Constanţa a pierdut net la Odorhei. Văd că Odorheiul intră acum în luptă. Au o echipă bună, drept dovadă ne-au bătut în pregătiri. Campionatul se joacă. Cine va câştiga la Odorhei şi la aceste echipe angrenate în această luptă va câştiga campionatul. Să dea Dumnezeu să fie Energia această echipă. Campionatul este destul de lung, dar până acum suntem în grafic. Avem şase puncte, ca şi cei de la Odorhei şi suntem pe primul loc. Am mai fost pe primul loc şi trebuie să ne obişnuim cu locurile acestea fruntaşe pentru că asta vrem, pentru asta ne pregătim şi cred că băieţii ar trebui să se obişnuiască să fie acolo, sus.
Rep. : O victorie totuşi, cu inima în gât. Aţi cam „tremurat” la ultimul meci cu moldovenii?
G. P. :
Nu-mi place să câştigăm aşa greu, cu inima-n gât. Mă oboseşte un meci ca acesta, dar este bine când se termină aşa. Spectacolul acolo este, acolo se face, la meciurile strânse.
Rep. : În unele momente din joc, cel de al VIII-lea jucător de la Energia a fost publicul…
G. P. :
Cu spectatorii pe care-i avem, câştigăm 10% din meci. Şi spectatorii ne-au dus spre victorie. Dacă noi le dăm ce le trebuie, victorii şi spectacol, suporterii vin la sală.
Rep. : Domnul Stângă se arată încă destul de îngrjorat atunci când se gândeşte la viitoarea dispută din Cupele Europene a Energiei. Conducerea ce crede despre acest lucru?
G. P. :
Porto este o echipă campioană, cu un joc coerent, în care jucătorii ştiu foarte bine ce au de făcut şi e bine să ne revenim până la jocul cu ei pentru că, din punctul meu de vedere, jocul nostru încă suferă la omogenitate. Sunt faze în care ai impresia că jucătorii sunt începători. Asta înseamnă că mai e mult de lucru.
Rep. : Echipa ar mai avea nevoie în acest moment de ceva „sânge proaspă”, evoluţia echipei atunci când vine vorba despre compartimentul ofensiv, interi şi centru, nu prea merge. Să ne mai aşteptăm la vreun transfer de ultimă oră?
G. P. :
Este adevărat. Domnul Vasile Stângă mai vrea un jucător. Facem tot posibil ca în această săptămână să ne înţelegem cu clubul. Cei de la Cluj au pretenţii exagerate, mai ales în condiţiile în care ei au renunţat la jucător. Au revenit acum şi vor bani pe el. E un jucător sârb, centrul lor. E un jucător foarte bun. Nu s-au înţeles la preţ, a plecat şi acum se pare că îl vor iar. Dacă domnul profesor îl vrea noi facem tot posibilul să i-l aducem. Se vede că dacă lipseşte Humberto avem probleme mari pe centru. Improvizăm, dar nu putem improviza la infinit. Ne mai trebuie un centru bun.

Comments are closed.