Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Concert de mai

Concert de mai

Submitted by on 15 May 2014articol citit de 1,045 ori | No Comment

Lumina dimineţii se lasă în jocuri diafane peste sat. Dinspre pădure, pârâul susură printre meandrele ce ocolesc pâlcurile de arini şi clipoceşte în scurte doiniri când sare bolovanii înţepeniţi în albie de viiturile primăverii. S-au înierbat de-a binelea malurile şi prin tufărişurile verzi sălăşluiesc cele mai mărunţele dintre gureşele codrului. Razele blânde şi strălucitoare scapătă printre fagii înalţi din Padină şi mângâie poiana galbenă cu  păpădii primenită între şoapta celor două ogaşe limpezi şi zburdalnice, cel care coboară din Buzaica prin Valea Moregilor şi cel care vine dinspre Dosul Cucii, răcorind plaiul cu viile sătenilor.

Cântecul cucului este plăcut, mândru şi unic.

Cântecul cucului este plăcut, mândru şi unic.

Păşim tăcuţi prin frunzişul verde şi stufos de rostopască, să nu trezim mai devreme necuvântătoarele. Cu toată grija noastră pentru smerenie, scenariul concertului dimineţii era deja stabilit. Ascunsă între rămurişurile de pe mal, intră în scenă privighetoarea. Încercăm să-i zărim înfăţişarea prin rămuretul de păducel. Micuţă şi frumoasă ca un vis de lumină, sprintena noastră cântătoare se legăna ca un gând pe creştetul ascuţit al unui bolovan din oglinda albastră a cerului coborât în apa lină a pârâului.

De la privighetoare la…cuc

Un pic mai mare decât un gândăcel, minunea cu penaj fin, într-o culoare scânteietoare împrumutată din culorile covorului veşted de pădure-n toamnă, părea mângâiată de aerul crud al dimineţii de mai când îşi deschidea ciocul mic să-şi ciugulească aripioarele-i zgribulite, antrenându-se parcă înaintea cântării. Are un guler roşcovan sub gâtuţul inobservabil, clipeşte câteodată din ochii mici şi gingaşi ca două bobiţe mărunte de rouă şi se uită adesea împrejur cu uşoară spaimă faţă de misterele adâncului de codru. Deodată priveşte statornic spre noi, nu cred că ne-a simţit, se roteşte sărind pe umărul bolovanului şi începe să-şi trimită primele sunete în liniştea suavă a dimineţii. Glasul ei delicat şi armonios umple de veselie arboretul şi provoacă la câtec suratele din preajmă. Treptat-treptat, ciripit cu ciripit, corul lăutelor pe mai multe voci cucereşte întreaga vale.
Soarele se înalţă peste zori şi lumina cerului invadează toate desişurile, valea cu toate minunile ei. Încercăm să desluşim mesajele din ciripitul păsărilor. Sigur nu se ceartă între ele, pentru că le este prea vesel cântecul, prea vioi şi plin de farmec. Cred că este o inedită întrecere, cine e mai duios, cine e mai vulcanic, de se umple valea de-atâta răsunet şi atâta farmec melodic. După privighetori s-au pornit mierlele, apoi vrăbiile, piţigoii, sticleţii şi gaiţele, ştiricile şi mai spre porţile zilei s-au întrecut în cântec cucii. Un mierloi destul de aprig îşi tot deschide aripile şi se agită pe creanga mărului de la poarta grădinii. Şuieră mai întâi apăst apoi se porneşte pe un ciripit în cascadă, forte convingător de molipseşte toată ceata mierlelor risipite prin păduricea verde. Când îşi iese din rol, zboară în valuri înalte împrejurul grădinii şi se opreşte în vârful nucului din poiană, printre frunze şi smocuri de floare. Se apucă din nou de cântat, dar cu o voce mult mai răsunătoare, de parcă ar vrea să fie rege peste tot păsăretul văii.
Partitura curge în voia solistului din nuc, dar glasul a crescut mult în intensitate. Nu se anunţă nimic important. Stolul mierlelor cântătoare în concert se desprinde ca un iureş de vânt de coroana nucului, se adânceşte şi se roteşte de câteva ori în cerul poienii, coboară tumultuos apoi ca-ntr-un zbor de trambulină, păsările bat putenic din aripi, planează apoi câteva clipe şi se întorc pe aceleaşi ramuri, la acelaşi cântec, dar cu triluri mult mai intense şi mai impetuoase ca înainte. Concertul este acum din ce în ce mai înfocat şi mai plin de freamăt. Le răspund cu glasurile lor subţiri piţigoii şi privighetorile din vale. Natura întreagă asistă la spectacolul lor inimitabil. Din măreţia dealului, în cireşul Notăriţei, cucul le răspunde cu semeţie, trimiţându-şi cântecul cu glas ţâfnos, în ecouri puternice şi prelungi peste valuri largi de dealuri şi păduri. Nu s-a plecat bine spre zi şi concertul răsună peste sat. Cântecul cucului este plăcut, mândru şi unic. Şi răsună! Moş Culae iese cu oile pe deal. În curând vor înflori salcâmii!

Comments are closed.