Comuna Stăneşti, istorie, viaţă şi cultură populară

Situată în nordul judeţului Gorj, la poale­le munţilor Vâlcanului, într-un foarte atrăgă­tor şi pitoresc cadru natural, zona depresionară a Stăneştilor a oferit condiţii favora­bile pentru evoluţia comunităţilor omeneşti. Primele menţiuni documentare despre cele zece sate care alcătuiesc habi­tatul Stăneşti se plasează în secolul al XVI-lea şi nu reprezintă data întemeieri lo­calităţilor, care este desigur mai veche. Este vorba de satele Vălari (1502), Stăneşti (1521), Curpen (1570) şi Vaidei (1570).

Regiunea Stăneştiului este situată în nordul judeţului Gorj, la poale­le munţilor Vâlcanului, într-un foarte atrăgă­tor şi pitoresc cadru natural. Deşi până in prezent nu s-au efectuat săpă­turi arheologice sistematice, descoperirile întâmplătoare vin să dovedească faptul că această zonă a fost locuită încă din „illo tempore”. Primele menţiuni documentare despre cele zece sate care alcătuiesc habi­tatul Stăneşti se plasează în secolul al XVI-lea şi nu reprezintă data întemeieri lo­calităţilor, care este desigur mai veche. Este vorba de satele Vălari (1502), Stăneşti (1521), Curpen (1570) şi Vaidei (1570). Celelalte sate sunt menţionate mai târziu. Unele, deşi atestate de timpuriu (sfârşitul secolului al XVl-lea – secolul al XVII-lea), dispar sau sunt considerate dispărute schimbându-şi numele: Corlaţi, Grivi, Cernădia. Locuitorii comunei au avut în decursul veacurilor şi posibilităţii de comunicare cu Transilvania. În acest sens, un aspect demografic interesant i-a constituit venirea în timp a unei populaţii româneşti din Ardeal care s-a aşezat în vatra satelor. E vorba de satele Stăneşti, Măzăroi, Căleşti, Alexeni şi Vaidei. Reţeaua hi­drografică este reprezentată de râul Şuşiţa care izvorăşte din Vârful Straja şi în care se varsă o serie de pâraie (Vălari, Revenic, etc). Condiţiile fizico-geografice au favorizat dez­voltarea unei flore şi faune specifice zonelor de deal şl de munte. Cu o singură excepţie, aşezările sunt situate la o distanţă relativ mică unele de altele, înscriindu-se în cate­goria satelor mici şi mijlocii cu gospodăriile adunate. Unele sate poartă denumiri patro­nimice (Stăneşti, Pârvuleşti, Vaidei), iar al­tele topografice (Curpen, Curpenel).

Viaţa social-economică la Stăneşti
În comuna Stăneşti se practică ocupaţii mixte de tip agro-pastoral, însoţite de unele îndeletniciri auxiliare. În ciuda unor condiţii mai puţin prielnice pentru satele de sub mun­te, agricultura s-a practicat în toate satele dezvoltându-se în strânsă legătură cu creş­terea animalelor. Terenurile arabile ocupă su­prafeţe mici fiind răspândite în special în lun­ca Şuşiţei. Ele sunt puţin roditoare existând o preocupare permanentă pentru menţine­rea fertilităţii care se face prin împrăştierea gunoiului de grajd. Dat fiind caracteristice so­lului, o mare pondere o are şi rotaţia cul­turilor,
Pomicultura şi viticultura au stat în atenţia locuitorilor, documentele istorice consemnându-le în paginile lor.
Creşterea animalelor deţine o pondere în economia gospodăriei sătești, animalele asigurând necesarul de produse lactate, carne şi piei, fiind folosite la diferite munci agricole şi la transport. În renumite sate de oieri, Stăneşti şi Măzăroii îşi asigurau baza economică pentru creşterea oilor pe un spaţiu pastoral întins – fâneţe şi păşuni. În satele de munte încă se mai practică sistemul arhaic de creştere liberă a animalelor. Ocupaţiile secundare, ca vânătoarea, pescuitul, albinăritul şi culesul din natură deţin o pondere mai redusă.
Dintre meşteşugurile ţără­neşti, unele încă mai practicate în comuna Stăneşti, se pot menţiona prelucrarea lemnului, vărăritul, torsul şi ţesutul. Instalaţiile tehnico ţărăneşti sunt reprezentate de mori apă, râşniţe, pive sau cazane pentru ţuică. Având o capacitate redusă de prelucrare, mo­rile cu ciutură înşirate de-a lun­gul râului Suşiţa satisfac cere­rile unei populaţii cu o produc­ţie agricolă mică. Gospodăria ţărănească din zonă este si­tuată în vatra satului, cu casele aşezate în mijlocul „siliştilor”. Alături se află oborul de vite, livadă cu pomi, o grădină de legume şi un loc pe care se află plantată viţa de vie.

Tradiţii şi obiceiuri
Obiceiurile calendaristice de iarnă şi primăvară sunt bogate în semnificaţii, desfăşurându-se pe fundalul unei atmosfere marcate de veselie şi abun­denţă: colindul (piţărăii) din ajunul Crăciunului, pluguşorul, steaua, sorcova, buhaiul, mersul cu plocon la naşi – iarna; afumarea curţilor şi livezilor, „hopaiţe” (lăsatul secului) primăvara, în Duminica Floriilor se sărbătoreşte Pastorala Floriilor, nedeia comunei, prilej de cunoaştere şi apropiere între oamenii din diferite zone etnografice ale judeţului sau ţării, prilej de schimb de valori culturale şi materiale. Un loc important în cadrul obiceiurilor din zonă, îl ocupă şi nedeile fiecărui sat, desfăşurate la date fixe, unde strâng neamurile şi oaspeţii din alte localităţi. Obiceiurile familiale sunt legate de momentele principale din viaţa omului: naşterea, nunta, moartea.
În cadrul manifestărilor spirituale, un loc important îl ocupă folclorul, o mare răspândire având-o genul liric cu o tematică variată. De o mare forţă emoţională este cântecul Zorilor, întâl­nit în cadrul ritualurilor funerare şi cântat pe o melodie jalnică de trei femei.
De asemenea în zonă mai circulă legende cu zmei şi povestiri cu caracter istoric care evocă figuri luminoase ale evului mediu (Mihai Vitea­zul).
Costumul popular din zo­nă Stăneştilor este expresia măiestriei şi gustului creator, croiala şi ornamentaţia îmbinându-se armonios. Ungure­nii veniţi aici au adus un port sobru caracterizat prin predo­minarea culorilor alb şi negru.
Activitatea culturală des­făşurată în zonă este susţi­nută de formaţia de fluieraşi, băciţe şi frunzărite din comu­nă laureată a numeroase fes­tivaluri judeţene şi naţionale.
Comuna adăposteşte do­uă monumente istorice – bise­rica ce poartă hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, ctito­rită în 1732 de boierul Cons­tantin Obedeanu în satul Stă­neşti şi biserica din Căleşti ctitorită la începutul secolului XIX de Gheorghe şi Smaranda Zagorianu.
Zona se caracterizează şi printr-o valoroasă arhitectură a lemnului aşa cum o demonstrează şi bisericile din Pârvuleşti, Măzăroi şi Vălari.
Deşi aceste informaţii au avut un caracter mai mult generai, prin prezentul material s-a urmărit creionarea unor elemente de viaţă şi cultură populară din comuna Stăneşti, depozitară a unor vechi tradiţii specifice zonelor de munte.