Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru

Loading

colegiul-national-george-cosbucADRESA: ALEEA
MARGARETEI, NR. 3
MOTRU, JUDETUL GORJ
TELEFON: 0253/410322
E-MAIL: colegiul_motru@yahoo.com
http://www.cngc.uv.ro

Înfiinţat în anul 2000, Colegiul Naţional “George Coșbuc” completează orizontul învățământului motrean cu o instituție școlară care se dorește o alternativă la orientarea tehnică și industrială a obiectivelor regionale, prin situarea perspectivei educaţionale în zona performanței, a competitivităţii, a valorificării potenţialului intelectual, în scopul formării unor tineri deschişi spre inovaţie, cu bogate resurse de adaptabilitate la o societate modernă, aflată in continuă schimbare, cu disponibilități creatoare, cunoştinţe ştiinţifice solide și  viziune optimistă asupra viitorului.
În prezent, colegiul funcţionează cu 1022 elevi, grupaţi în 37 de clase, cu nivelurile primar, gimnazial si liceal.  Ciclul liceal cuprinde filiera teoretică, profilurile real și uman, cu specializările  matematică-informatică, ştiinţe ale naturii, filologie, ştiinţe socio-umane.

Plan de şcolarizare pentru anul 2011-2012
Nivel primar:
– clasa I – două clase
-clasa a II-a – o clasă
– clasa a III-a – două clase
-clasa a IV-a –două clase
Nivel gimnazial:
– clasa a V-a –o clasă
-clasa a VI-a două clase
-clasa a VII-a –o clasă
-clasa a VIII-a – două clase
Nivel liceal:
– clasa a IX-a – şase clase (28 de elevi pe clasă) :
– trei clase – matematică-informatică, din care o clasă cu program intensiv (filiera teoretică, profil real)
– o clasă – ştiinţe ale naturii (filiera teoretică, profil real)
– o clasă – filologie (filiera teoretică, profil uman)
– o clasă – ştiinţe socio-umane (filiera teoretică, profil uman)
-clasa a X-a -șase clase
-clasa a XI-a -șase clase
-clasa a XII-a -șase clase

Dotări
-21 de săli de clasă renovate și modernizate
-două laboratoare de informatică
-un laborator de chimie
-un laborator de fizică
-un laborator de biologie
-un laborator de creație (artă dramatică)
-un cabinet de limbi moderne
-o sală de sport
-un amfiteatru
-o bibliotecă dotată cu 21.115 volume, sală de lectură
-cabinet de consiliere psihopedagogică

Personalul scolii : 56 de cadre didactice calificate, majoritatea cu experiență și performanțe profesionale
Performanţe şcolare în anul şcolar 2010-2011:
-elevi cu rezultate foarte bune: 594 (burse de merit și burse de studiu)
-elevi cu rezultate bune: 369
-procent de promovabilitate la Evaluarea Națională-100% ;
-procent de promovabilitate la examenul de bacalaureat-100% ;
-procentul absolvenților de liceu admiși in învățământul superior în anul 2010-100%
-rata abandonului scolar-0%
-65 de elevi participanţi şi premiaţi la concursuri şi olimpiade şcolare (nivel judeţean, interjudeţean, naţional, internaţional)

One Comment on “Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru”

  1. Da, noi elevii de la CNGC am avut rezultate foarte bune, nu numai in anul scolar 2010-2011, ci an de an. Am fost eleva in acest liceu, promotia 2008-2012, si am bursa de merit pe fiecare semestru(mediile peste 9.5), in total 8 semestre… stiti pe cate semestre am primit banii? Pe primul semestru din clasa a9a, restul ramanand promisiuni si tabele. Desigur, CNGC este o scoala de nota 20 in articole, dar pot sa va asigur ca niciunul dintre cei 594 de elevi nu au primit bursele din anul scolar 2008-2009, semestrul 2 pana in prezent. Intreband la scoala, de fiecare data primeam acelasi raspuns „Nu au venit banii!”.

Comments are closed.