Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul obligatoriu

Loading

Înscrierile la clasa pregătitoare vor avea loc în luna aprilie, iar metodologia după care se vor realiza acestea va fi finalizată până la 31 martie 2013. Copiii de 7 ani care nu au urmat clasa pregătitoare vor fi înscrişi la clasa I. Indiferent de locaţie(grădiniţă sau şcoală), clasa pregătitoare va fi condusă de un învăţător.

Ministerul Educaţiei Naţionale, federaţiile sindicale din educaţie şi reprezentanţii părinţilor au semnat miercuri, 30 ianuarie 2013,  un acord prin care este prevăzută, pentru anul şcolar 2013-2014, menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului primar obligatoriu începând cu vârsta de şase ani şi organizarea acesteia “într-un cadru mult mai flexibil” din punctul de vedere al locului de desfăşurare a activităţilor, anunţă AGERPRES.Astfel, clasa pregătitoare se poate afla fie la grădiniţă, fie la şcoală, dar cu acelaşi curriculum şi cadre didactice calificate pentru învăţământul primar. În acest sens, părinţii vor fi consultaţi, până pe 31 martie, în vederea identificării celei mai bune soluţii de organizare a clasei pregătitoare în localitatea lor.Acordul prevede ca metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare să se facă până la 31 martie 2013, iar înscrierea în clasa pregătitoare să aibă ca termen luna aprilie.Tot în aprilie, se va permite, printr-un ordin de ministru, înscrierea în casa I a celor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare, deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru aceasta.“Înscrierea copiilor în funcţie de vârstă, la 31 august 2013, într-o formă de şcolarizare, se va face după cum urmează: copiii cu vârstă mai mică de şase ani se pot înscrie în clasa pregătitoare, dar nu este obligatoriu (înscrierea se va face în urma unei evaluări specifice), copiii cu vârstă cuprinsă între şase şi şapte ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare, copiii cu vârsta mai mare de şapte ani se vor înscrie în clasa I”, precizează documentul.