Circulația pe mâna „reformatorilor”

Loading

De circa o săptămână mai-marii Poliţiei Rutiere ocupă ecranele televizoarelor cu o nouă reformă care cică ne-ar asigura siguranţa pe drumurile publice, una care măreşte amenzile şi confiscă autoturismele. Ba mai mult, ”capetele luminate” din MAI spun că sancţiunile vor urmări maşina şi nu conducătorul auto. Ca să fie şi mai credibili în faţa cetăţeanului că nu mănâncă degeaba banii statului şi că pe ei concedierile îi ocolesc, rutieriştii au promovat în neştire pe un tip inconştient care ar fi atins 214 km pe autostradă. Ar trebui să vedem că viteza e principala problemă dar nu se spune nimic că în România nu se mai poate circula, iar când scapi de un ambuteiaj provocat şi de poliţişti parcă încerci să scoţi timpul pierdut.
Toate bune şi frumoase la prima vedere doar că pe noi ne doare capul şi ne frecţionăm la picior, şi aici nu e vorba de un banc cu poliţişti. Adică, mărim amenzile dar noi nu le încasăm nici pe cele care le dăm acum, pentru că ori nu ai ce îi lua omului din bătătură ori poliţistul a completat greşit trei rânduri în 30 de minute. Dar nici o vorbă despre competenţă, ni se aruncă în faţă ideea legată de confiscarea maşinilor dar nu spunem că a fost declarată neconstituţională şi confiscarea căruţelor, aşa că de maşini nu poate fi vorba atât timp cât încă mai avem dreptul la proprietate, de acesta nici măcar Ceauşescu nu a îndrăznit să se atingă.
Printre alte aberaţii se lansează şi ideea că sancţiunea se va da pe maşină, iar curat neconstituţională. Dar chiar de nu ar fi aşa, poliţiştii români nu încurajează, deşi au şi acum prevedere legală, trecerea unui autoturism pe numele proprietarului. Sunt mii sau zeci de mii de autoturisme care  au de foarte mulţi ani un alt proprietar, credeţi că le pasă poliţiştilor? Cum la fel ar fi de explicat de ce sute de mii de autoturisme din România nu au RCA deşi circulă pe drumurile patriei. Sau poate se va da până la urmă o lege prin care nu vom mai importa deşeuri cu numere de Bulgaria, că ne căznim de câţiva ani!
Cine crede că asemenea idei s-au născut din capete de poliţişti se înşeală amarnic, seamănă mai degrabă cu ale unor politicieni care vor mai mulţi bani la buget. Politicieni, care nu-i aşa, mai au în dotare şi niscai beizadele care ar vrea să plătească decât să stea pe dreapta. Nu asta ni se spunea când au fost introduse punctele? Şi apropo, a văzut careva o situaţie statistică măcar că sistemul cu puncte de penalizare nu e eficient? Din nefericire, suntem ca în situaţia cu un nebun care dă cu o piatră în baltă şi cu ceilalţi care vor să o scoată, şi astea sunt televiziunile care în goana după rating înghit orice. Cu amenzi mai mari, ”negocierea” cu agentul va deveni mai importantă. Sau acesta e scopul?
Să vedem însă cum se va termina această ”reformă”, poate ni se spune totuşi ce procent de agenţi de circulaţie pleacă acasă? Cum justificăm posturile acestor oameni că accidentele sunt la fel de numeroase iar de circulaţie ce să mai vorbim, poţi să faci două zile pe 400-500 de km?
Cine are urechi de auzit….