Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » Ciocoii noi

Ciocoii noi

Submitted by on 12 May 2009articol citit de 1,135 ori | No Comment

aura-stoenescuCiteam, când eram copil, „Desculţ”, de Zaharia Stancu. Şi, cel mai mult m-a impresionat povestea cu culesul strugurilor, când ţăranilor li se punea botniţă, ca să nu guste, cumva, vreun bob şi să-l sărăcească pe stăpân. Aceeaşi senzaţie am simţit-o în momentul când am auzit o crainică de ştiri că guvernanţii noştri vor sistemul de salarizare german, pentru că ar fii cel mai corect, din punct de vedere al echivalenţei între funcţii. Nu povestea asta m-a scârbit, însă, ci cea din subsidiar. Şi anume aceea că, în varianta germană salariile nu numai că se echivalează, ci sunt şi foarte mari, de peste 1000 de euro. Asta a fost găselniţa dumnealor, politicienilor de la putere, ca să ne explice nouă, românilor de rând, de ce trebuie să aibă ei salarii atât de mari, cum şi aveau, de altfel. Au căutat, deci, o justificare ca, în plină criză, ei să nu fie nevoiţi să strângă cureaua. Aşa că nu trebuie decât să asimilăm bugetul cel gras ce trebuie strâns din taxele şi impozitele cele nou inventate (ca impozitul forfetar, bunăoară), cu via boierului. Iar dacă ni-l închipuim pe micul patron care abia încasa din afacerea sa cât să-şi ia salariul el şi unul sau doi salariaţi, să-şi achite cheltuielile şi să-şi plătească dările, avem varianta remixată a romanului „Desculţ” de Zaharia Stancu. Cum altfel ni-l putem închipui pe respectivul patron şi pe angajaţii lui, care abia ajung la salarii de 300 de euro, dar nici pe ăia nu-i pot lua. Pentru că botniţa numită legea cea nouă îi obligă să plătească dări mult mai mari decât pot ei să suporte, aşa că amână salariile ca să plătească dările. Iar dacă nici aşa nu reuşesc, n-au decât să aducă bani de acasă, ca să plătească. Dacă stau bine să gândesc, e chiar mai rău ca în timpurile evocate de romancier. Dar n-ar trebui să gândesc pe hârtie, pentru că, poate le dau idei dumnealor şi-i apucă grija şi de salariatul din sistemul privat. Şi trântesc un salariu minim pe economie de 1000 de euro, nu din grijă pentru cetăţean, staţi liniştiţi, ci pentru că oricum nu-i costă din bugetul din care se înfruptă ei. Iar de câştigat câştigă osanale de la angajaţii firmelor private şi dări mai mari la bugetele sociale, adică tot la buget. Pentru că din ele trăiesc în primul rând bugetari cu salarii mari, cum sunt, de exemplu, medici, asistente, angajaţi ai caselor de asigurări, sau de la instituţiile subordonate Ministerului Muncii. Iar dacă mai rămân ceva bănuţi, aceia se întorc la şomeri, la medicamente, la pansamente, iar dacă se termină, se cheamă că s-a terminat plafonul…

Comments are closed.