Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Cercurile culturale ale dascălilor gorjeni

Cercurile culturale ale dascălilor gorjeni

Submitted by on 23 December 2009articol citit de 3,014 ori | One Comment

În 1926, prof. Gh. D. Mugur, redactor la „Universul” scria într-un editorial din „Gorjanul” că „Acu un sfert de veac, Gorjul înmărmurea cu silinţele întru cultură ale lui Ştefulescu, Rola Piekarski, Iuliu Moisil, bănăţeanul Diaconovici, basarabeanul Iosif Mihov, Bârsan şi Bobancu şi mult entuziastul librar şi tipograf Nicolae Miloşescu”. Majoritatea erau dascăli…

Cercurile culturale din Gorj s-au dezvoltat sub îndrumarea dascălilor de la Gimnaziul Real „Tudor Vladimirescu”, actualmente colegiu naţional

Cercurile culturale din Gorj s-au dezvoltat sub îndrumarea dascălilor de la Gimnaziul Real „Tudor Vladimirescu”, actualmente colegiu naţional

Primele cercuri culturale înregistrate în Oltenia au apărut la Gorj la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Acestea au fost „Propăşirea ţăranilor” din Aninoasa şi „Tismana de Sus” din comuna Godineşti. În 1903 Gorjul avea deja 19 cercuri culturale. În 1928 numărul cercurilor culturale din Gorj atingea cifra 72.

Importante pentru dascăli şi comunitate
Cercurile culturale au reprezentat poate cel mai important catalizator cultural al acestei perioade. Erau centrate pe două direcţii fundamentale: perfecţionarea profesional-metodică a învăţătorilor şi culturalizarea maselor. Cercurile culturale grupau cadrele didactice pe circumscripţii şcolare şi îşi desfăşurau activitatea o dată pe lună. Activitatea oricărui cerc cultural avea două componente: o şedinţă „intimă” destinată cadrelor didactice pentru discutarea de cele mai multe ori a unor probleme profesionale  şi o şedinţă publică cu sătenii compusă dintr-o conferinţă, urmată de un program artistic. Cea de-a doua parte a activităţii a fost abandonată de dascăli de mai bine de o jumătate de veac.
Pe lângă publicaţii îmbunătăţirea pregătirii pedagogice a învăţătorilor se realiza prin şedinţele intime ale cercurilor culturale şi adunările generale ale asociaţiei. Formele de bază ale acestei perfecţionări sunt conferinţele şi lecţiile practice, organizate cu prilejul desfăşurării cercurilor culturale. Acestea, ca activităţi eficiente de perfecţionare didactică, pedagogică şi ştiinţifică, au fost reanimate în 1923 printr-un ordin ministerial, care aduce precizări privind formele de organizare şi metodologia de desfăşurare. Astfel, membrii corpului didactic „din 6-8 şcoli primare şi grădiniţe de copii” sunt obligaţi să se întrunească lunar în cerc cultural. Scopul şedinţelor intime constă „în perfecţionarea profesională a membrilor corpului didactic prin lărgirea sferei de cunoştinţe”. Aici se vor discuta probleme de „metoda scris-cititului, metodica aritmeticii în clasa I, exerciţii intuitive şi studiul ştiinţelor naturale, muzeul şcolar, dexterităţile, în special lucrul manual, curente noi în învăţământ şi recenzii urmate de discuţii asupra lucrărilor”.14 În aceste întruniri colegiale se ţineau lecţii practice şi dizertaţii pedagogice. Ele au constituit un mod eficace şi accesibil în perfecţionarea muncii didactice a învăţătorilor, chemaţi să se sfătuiască, să delibereze şi să-şi spună punctul de vedere asupra muncii colegilor. În acelaşi timp se realiza un util schimb de experienţă.

Din trecutul conferinţelor învăţătoreşti
Conferinţele învăţătoreşti sunt „întruniri în care pionerii culturii trebuie să hotărască în chestiuni de instrucţie, în aflarea metodelor cele mai eficiente pentru scopul final care este înălţarea norodului”. În şedinţele intime ale cercurilor culturale se făceau dizertaţii de pedagogie generală, literatură, istorie, geografie, se ţineau lecţii practice şi se făceau recenzii asupra unor cărţi didactice. Majoritatea subiectelor dezvoltate (90%) erau din domeniul pedagogiei, tratându-se în special despre curentele noi: şcoala activă, studiul individualităţii copilului, metoda Decroly, a centrelor de interes, metoda experimentală şi globală. Şcoala activă, fiind prezentă în majoritatea  cercurilor din subsecţii şi de-a lungul întregii perioade a activităţii asociaţiei, predomină. Dar prezentarea şcolii active se făcea mai mult teoretic, bazându-se pe rezumarea parţială sau integrală a unor tratate pedagogice. Iată câteva titluri: Şcoala activă, Principiile şcolii active şi modul lor de aplicare, Activismul în şcoala primară ş.a.
În cercurile culturale se prezintă şi rezultatele la care s-a ajuns cu studiul individualităţii copilului. Având un suport metodologic, se menţine interesul pentru folosirea unor experimente personale la nivelul tuturor şcolilor spre a stabili platforma generală de interese ale copiilor acestui ţinut şi alcătuirea programei analitice în conformitate cu principiul regionalismului educativ.
Cercurile culturale  îşi făceau singure programul de şedinţe, dar vor fi obligate, prin circulare, să trateze anumite teme: Învăţătorul şi politica, Psihologia poporului român dedusă din scrierile lui Ion Creangă, Importanţa pedagogică a jocurilor sau să susţină lecţii practice cu teme dinainte anunţate: Drepturile şi datorinţele politice şi civile, Mircea cel Mare şi războaiele cu turcii ş.a. Învăţătorii aleg, pentru şedinţele cercurilor culturale, subiecte din toate specialităţile: Flora şi fauna , Mecanica corpurilor), Regula de trei simplă, Cubul,, Apullum, Rădăcina plantelor, sau chiar se renunţă la prelegeri în favoarea lecţiilor practice. Se observă, mai ales până in 1933, că temele pedagogice predominau in activitatea cercurilor, din acest punct de vedere lipsind un spirit coordonator în alegere: Educaţia popoarelor orientale, Principiile lui Herbart şi Rein, Reformatori contemporani ai învăţământului românesc, Educaţia voinţei, Educaţia estetică, Scris-cititul după metoda ideo-vizuală a dr. Decroly, Rolul femeii in societate, Metode pentru studiul copilului etc. Ca o coordonată pedagogică a şcolii timpului se milita pentru o educaţie funcţională, adică aranjarea materiei de învăţământ după centrele de interes preconizat de dr. Decroly şi predată în conformitate cu principiile şcolii active. Programele analitice trebuie să se adapteze la viaţa locală prin cunoaşterea copiilor din diferite ţinuturi ale ţării.
De o mare actualitate era ideea studierii localităţii prin culegerea de date monografice (după o iniţiere prealabilă în chestiuni de sociologie) cu care apoi să se constituie, la nivelul fiecărei şcoli, muzee didactice. Se preconiza chiar transformarea întregii clădiri a şcolilor în muzee: pe coridor vor fi exponate cu caracter general, în fiecare clasă urmând a se organiza micromuzee tematice. Un fapt notabil în activitatea ştiinţifică demn de amintit este încercarea învăţătorilor de a se informa din sursă originală. Unele traduceri se publică: Maria Montessori, M. Garçon, H.G.Wells, H.V.Loon.

Cursuri de vară ale învăţătorilor
Cursurile de vară reprezintă o altă formă de perfecţionare a muncii învăţătorului. Anual, fiecare Asociaţie judeţeană a învăţătorilor alegea circa 5 bursieri (în funcţie de fonduri) care erau trimişi să urmeze aceste cursuri organizate în centre universitare sau staţiuni climaterice, cu participarea profesorilor din învăţământul superior: C.Rădulescu-Motru, Fl. Ştefănescu Goangă, Simion Mehedinţi, Ion Lupaş, Victor Ion Popa etc. Asemenea cursuri au avut loc la Braşov, Sibiu, Piatra-Neamţ şi Câmpulung-Muscel. In anul 1933 se constituie Asociaţia Tineretului Învăţătoresc din România, care şi-a propus să lupte pentru asigurarea unei pregătiri superioare învăţătorilor, în acest scop organizându-se cursuri de vară la Băile Lipova. Animatorul acestor cursuri, C.Rădulescu-Motru, a avut intenţia să facă din aceste întruniri pedagogice de vară o Academie pedagogică  sau o Universitate de vară a învăţătorilor.

One Comment »

  • Vasile says:

    Nu cred ca aveti dreptate, cercurile culturale exista insa si in prezent si eu cred ca au o activitate mai importanta decat atunci.