Punctul cercetat se află la confluenţa Şuşiţei Verde cu Şuşiţa Seacă pe o ridicătură, uşor perceptibilă a solului. O bornă, construită din câteva pietre zidite, indică după tradiţie, altarul unui vechi edificiu de cult, locul fiind denumit „La bisericuţă”.
Astfel, a fost trasată secţiunea S I (20 x 2 m) cu orientarea E – V. Raportate la S I au mai fost trasate următoarele secţiuni: S II (10 x 2 m), S IV (5 x 2 m), S VI (3 x 2 m), S VII (3 x 2,75m) la sud şi S III (5 x 2 m), Caseta a III-a (3 x 2 m), S5 (5 x1,5m) spre nord.
Bisericuţa de la Ursaţi
Cercetările arheologice au scos la lumină fundaţiile unei bisericuţe tradiţionale cu absidă, naos, pronaos şi pridvor. Au fost surprinse elemente dispersate din fundaţiile pereţilor exteriori, precum şi traseele vizibile ale pereţilor despărţitori elemente constând din bolovani mari de râu, puşi unul lângă altul, fără a se folosi tencuiala. Elevaţia bisericii a fost din lemn.
Dimensiunile în interior ale construcţiei sunt 11,50 x 4,75 m. Compartimentarea interioară a edificiului a fost următoarea: naos (5 x 4,75 m), pronaos (2,50 x4,75m) la care se adaugă pe latura vestică pridvorul (1,25 x 4,75m).
Construcţia a avut probabil un acoperiş din şindrilă, dată fiind prezenţa a numeroase cuie subţiri folosite în asemenea cazuri.
La degajarea absidei s-a găsit masa altarului, confecţionată dintr-o piatră de moară cu diametrul de 0,62 m şi grosimea de 0,15 m, prevăzut în centru cu un orificiu dreptunghiular. Piciorul mesei, din calcar cioplit, are formă paralelipipedică. În aceeaşi zonă a mai fost găsit piciorul unei mese de altar cu lungimea de 0,92 m, iar în afara zonei bisericii o jumătate de roată de moară cu diametrul de 0,80 m.
Materialul arheologic descoperit constă din mai multe fragmente ceramice smălţuite sau nesmălţuite, provenind de la căniţe, străchini sau castroane, obiecte de metal (o scoabă, o săgeată, două chei precum şi două monede de argint: o jumătate de monedă de 6 kreuzeri emisă de Leopold I (1657 – 1705) şi o para emisă la Istambul, având ca emitent pe Selim III (1789 – 1807).
Fragmentele ceramice găsite în afara edificiului, sub nivelul de fundaţiei al absidei (– 0,90 m ) se înscriu tipologic secolelor XIV-XV.
În S II la circa 5 m depărtare de peretele sudic al biserici au fost surprinse cinci înhumări de rit creştin. Înhumările au fost făcute în gropi simple la adâncimea de – 0,80 m – 0,90 m faţă de solul actual.
Unul dintre morminte a putut fi datat pe baza unei monede găsită în mâna mortului (o para emisă la Constantinopol de Ahmed III, 1703 – 1730).
Întinderea şi încadrarea în timp a necropolei o considerăm ca etapă de funcţionare începând cu secolul al XVIII-lea.
Putem concluziona că la Ursaţi a fost descoperit un edificiu de cult, de plan dreptunghiular, prevăzut cu altar, naos şi pronaos, intrarea făcându-se printr-un pridvor aflat pe latura vestică. Edificiul a fost construit din lemn, sprijinindu-se pe o bază din bolovani de râu, procedeu tehnic folosit adesea în construcţiile gorjene.
Prezenţa pietrelor de moară drept mese de altar sunt frecvente cazuri în acea zonă la bisericile din Ursăţei, Leleşti sau Frăteşti datate în secolele al XVII – XVIII –lea şi una din construcţiile de piatră din secolul al XVI-lea de la Polata.
Ultima fază de funcţionare a bisericii a fost mijlocul secolului al XIX-lea, spre sfârşitul acestui secol lemnăria serveşte pentru ridicarea unui nou edificiu de cult, în actualul sat Ursaţi.
Referitor la planul edificiului prezentat, în care absida altarului se retrage simetric faţă de deschiderea navei printr-un decroş în planul tâmplei, literatura de specialitate îl prezintă, pentru aria din jurul arcului Capatic, ca unui din cele mai răspândite şi unitare tipuri de ctitorii de lemn. Pentru judeţul Gorj exemplele sunt numeroase, absida fără proscomidie şi diaconicon, având fie formă hexagonală fie pentagonală. Putem aminti aici pe cele de la Taşcăi – Voiteşti, Voiteştii din Deal , Voiteştii din Vale, Toropi, Dealul Ocii, Comăneşti – Pojogeni, Porceni (Pleşa) – Bumbeşti, Brătuia, Creţeşti sau Curteana. Un unicat în ceea ce priveşte absida decroşată simetric, având cinci laturi exterioare şi prevăzută cu proscomidie şi diaconicon, este ctitoria lui Tatomir şi popa Gheorghe în anul 1678 – din comuna Arhoţi – Băleşti.
Semnalarea, prin cercetările arheologice a unui nou monument ce se încadrează în bogata şi originala arhitectură populară a lemnului putem considera, că se aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea fenomenului cultural artistic românesc.
