Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Cercetările arheologice de la Runcu-Gorj

Cercetările arheologice de la Runcu-Gorj

Submitted by on 25 May 2010articol citit de 3,195 ori | No Comment

Localitatea Runcu se află la 17 km nord vest de municipiul Tg-Jiu la poalele munţilor Vâlcan, având ca vecin spre nord judeţul Hunedoara. Apele Sohodolului croiesc un defileu în munte de un pitoresc deosebit, aşezarea dovedindu-se a fi o vatră de continuă istorie românească. Localitatea Dăbăceşti de pe Jaleş este menţionată în documentul din 3 octombrie 1385 emis de Cancelaria voievodului Dan I, iar actualul sat Runcu apare sub denumirea aceasta pentru prima dată în hrisovul din 23 aprilie 1486 dat de Vlad Călugărul.

Complexul feudal de la Runcu, judeţul Gorj

Documentele ulterioare atestă stăpânirea aici la Runcu a banilor Craiovei, a Voievodului Radu Şerban (1602-1611) sau în tot cursul secolului al XVII-lea a familiei Buzeştilor. În hrisovul din 10 iunie 1656, Constantin Şerban (1654-1658) confirmă jupânesei Elena şi banului Radu Buzescu şi fiului ei Mateiaş postelnicul stăpânire în Runcu: „…şi iar să le fie lor satul Runcu, jud. Gorj, tot satul şi cu toate hotarele şi cu toţi rumânii, pentru că le-au cumpărat ban Radu Clucer Buzescul de la răposatul părintele domniei mele Io Şerban Voievod cu 22. 000 aspri de argint, iar apoi iar a cumpărat ban Radul Clucer Buzescul pentru delniţe de la 4 cnezi (moşneni) anume popa Ion şi Bran cu fraţii săi iar din sat din Runcu şi o delniţă pe câte 800 asprii, preţul aspri 3.200”.

Runcu în Evul Mediu
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea întâlnim moşia Runcului în stăpânirea Cantacuzinilor, familie domnitoare. Aşa se explică şi includerea localităţii pe harta stolnicului C. Cantacuzino la 1700.
În harta italianului A. M. del Chiaro, fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu, hartă apărută în lucrarea „Istoria delle moderne revolzioni delle Valachia”, tipărită la Veneţia în 1718, printre satele din judeţul „Ziul superior” (Gorj) e trecut şi Runcul.
Harta lui Fr. Schwartz consemna în 1720, la capătul Jaleşului sub munte o bisericuţă, care nu este alta decât actuala biserică a satului, ctitorită de Florica fiica lui Mihai Viteazul refugiată aici după uciderea voievodului.

Ceramica din secolul XVI-XVII descoperită la Runcu Gorj

Descoperirile arheologice de la Runcu
Cunoscându-se pe baza documentelor a rolului pe care îl joacă localitatea în epoca medievală, iar paralel sesizarea de către localnici a unor ziduri vechi ce s-ar păstra ascunse sub pământ şi a unei necropole medievale, ca şi prezenţa mai multor obiecte din epoca bronzului, dacică sau feudală în colecţia şcolii generale din localitate în anii trecuţi s-au făcut cercetări arheologice în zona Runcului.
Cercetarea arheologică principală s-a efectuat în curtea săteanului Staicu Dumitru, unde acesta, în timpul unor construcţii gospodăreşti a surprins zidurile amintite.
Aici au fost trasate două secţiuni orientate N-S: S/1 (12,50 x 1,50 m) şi paralel spre vest S/2 cu aceleaşi dimensiuni. Caroierea secţiunilor a fost făcută din 2 în 2 m de la nord la sud.
În S1, caroul 5 de la adâncimea de – 0,70 m faţă de nivelul actual de călcare a apărut un zid de piatră şi cărămidă. Zidul este orientat SE-NV şi traversează secţiunea. În S2 carourile 4-5, de la adâncimea de -0,46 m este surprins acelaşi zid ce se continuă în S1. Perpendicular pe acesta în carourile 5-6, de la adâncimea de -1,10 m de la solul actual, apare un al doilea zid ce merge până la capătul sudic al secţiunii II. S-a dezvelit astfel colţul de N-V al încăperii. S-a putut constata existenţa zidăriei mixte, cu utilizarea cărămizilor (26 x 14 x 4 cm) şi a pietrei de râu şi de carieră. Cărămizile sunt aşezate orizontal pe lungime. Piatra este flancată de cărămizi aşezate în poziţie verticală, pe lăţime. Zidăria este legată cu un mortar alb-cenuşiu de foarte bună calitate. Zidul prim (A) cu orientarea SE-NV s-a dovedit a fi zidul exterior al construcţiei. El depăşeşte spre N-V pe cel de –al doilea zid (B) ce cade perpendicular şi care este un perete despărţitor. Zidul „A” mai păstrează o înălţime de circa 1,40 m iar zidul „B” de circa 0,90 m . Lungimea celor două ziduri, atât cât au fost dezvelite au fost de 3,80 m şi 3,24 m iar grosimea lor este de 1,10 m. Adâncimea zidurilor coboară până la circa -2 m faţă de nivelul actual de călcare.
Zidurile au fost îngrijit lucrate şi acoperite în interior cu un strat gros de 7 cm de tencuială cu mult nisip. Au mai apărut de asemenea fragmente de stiucatură cu motive decorative geometrice sau vegetale.
Colţul de încăpere dezvelit păstra o vatră adosată peretelui nordic, vatră ce se ridica până la înălţimea de 0,67m de la podea. Lăţimea vetrei este de 0,60 m, iar lungimea de 1,65 m. Vatra, construită din cărămizi ceva mai mici decât cele ale locuinţei folosea un grătar tot din ceramică, gros de 12 cm, prevăzut cu orificii pentru scurgerea cenuşii. De la această vatră s-a recuperat o traversă de metal cu rol în susţinerea cărămizilor ce placau instalaţia.
Construcţia a folosit foarte multă piatră dar şi cărămizi. Locuinţa se pare că a fost părăsită în urma unui incendiu, duşumeaua de lemn fiind în întregime carbonizată, iar vatra păstrând destul de multă cenuşă.
Fragmentele ceramice găsite în umplutura locuinţei se înscriu tipologic la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.
Rezultatele cercetărilor arheologice de la Runcu – Gorj ne duc la concluzia că putem afirma că a fost descoperită o construcţie boierească solidă, locuinţă de mari dimensiuni din cărămidă şi piatră, unde se acorda o importanţă deosebită şi elementelor decorative de interior. Cercetările arheologice au completat cu date noi asupra arhitecturii laice medievale româneşti.

Comments are closed.