Suntem la momentul când în Parlamentul Românei se discută modificările care vor fi aduse Legii Educaţiei Naţionale, o lege care nu s-a aplicat până acum decât în procente nesemnificative. Veştile care ni le dau parlamentarii par să fie bune cel puţin pentru învăţământul preuniversitar doar că, dacă nu vrem să punem carul înaintea boilor, cred că această lege ar trebui să ţină cont de descentralizarea învăţământului dar şi de viitoarea regionalizare. Altfel, am putea avea o lege care să corespundă necesităţilor doar pentru o scurtă perioadă de timp iar apoi să o modificăm după procedurile cunoscute.
Plec de la lucrurile total nefireşti care s-au întâmplat la Fărcăşeşti, acolo unde o mână de consilieri de la mai multe partid,e conduşi de un fost preot-primar dovedit infractor au blocat microbuzul şcolar care ar trebui să transporte elevii. Nu ştiu şi nu mă interesează luptele politice de la Fărcăşeşti, cetăţenii au ce au votat, dar Ministerul Educaţiei a dat un microbuz pentru transportul elevilor iar acesta nu a putut fi folosit din lipsă de combustibil. Plecând de la aceste evenimente, poate ne gândim mai bine când trimitem şcolile pe mâna unor autorităţi locale a căror membrii nu înţeleg importanţa educaţiei. Este un caz particular la Fărcăşeşti, poate că uneori aleşii locali ar avea nevoie şi de un control medical, dar ce vină au copiii? Din nefericire, nu este singurul caz cu asemenea probleme.
Ca toată România, şi învăţământul se află în două situaţii diametral opuse, ne descentralizăm la nivelul comunelor după ce ne-am centralizat tot acolo din raţiuni economice şi trimitem decizia la nivel regional ca pe la începuturile perioadei comuniste. Cred că în România ne-am prea “reformat”, adică am tot făcut la schimbări fără noimă, rezultatul fiind o lipsă de progres evidentă. Să ne bucurăm însă că deziderate ale lui Ceauşescu privind învăţământul de la 6 ani, Daciada, Cântarea României sub alte nume, sunt în sfârşit aplicabile cu o întârziere de mai bine de două decenii!
