Articole în Editorial
Se spune că în România legile sunt făcute pentru a fi încălcate sau, ca să fim mai exacți, instituțiile chemate să aplice litera acestora dau rateuri de două decenii încoace. Suntem în țara unde la …
Emil Boc a apărut în peisajul politic la un moment dat când Petre Roman, pe atunci charismaticul președinte al Partidului Democrat, se ocupa de întărirea filialelor județene ale partidului. Drumurile l-au dus pe Roman la …
Ne întrebăm, cu toții, români aflați în stradă, români resemnați, români ocupați, dar care privesc cu interes evoluția evenimentelor din ultimele zile, ce se va întâmpla. Cu toții ne gândim ce facem dacă pică președintele …
Cu luni în urmă apăruse o inițiativă prin care Poliția Rutieră să treacă la Primării, la fel ca alte servicii de care Guvernul a scăpat pasându-le în curtea comunităților locale. Nu se mai aude nimic …
Ca la fiecare sfârșit de an, în calitate de primar al comunei Cîlnic, vin și de această dată în fața locuitorilor comunei, pentru a prezenta bilanțul realizărilor din 2011. Astfel, în toate satele a fost …
De ani de zile, dascălii şi, mai cu seamă, cei care vremelnic au avut şi funcţii de conducere, au militat pentru o descentralizare în care pârghiile de decizie să fie la nivelul şcolilor, adică la …
Week-end-ul trecut a fost plin în toată România de mitinguri de contestare a Puterii politice. Nu mi-am propus să abordez în cele ce urmează justețea acestor acțiuni, personal cred că cea mai bună sancțiune se …
Protestele sociale din ultimele zile sunt un atribut al democrației. Cele făcute pașnic. Violența, prezentă în ultimele zile în anumite grupuri radicale de protestatari, periclitează caracterul democratic și liber al protestelor. Aceste ieșiri stradale îmi …
Cu siguranță, Victor Ponta este o figură originală a politicii românești iar noi gorjenii ar trebui să ne ”mândrim” că l-am trimis în Parlamentul țării. Dacă nu o facem, cel puțin unii dintre noi, se …
Uniunea Social Liberală consideră că, atunci când vine vorba de gestionarea unor sisteme importante, precum este sistemul de sănătate publică din România, este mai importantă poziția unor profesioniști cu experiență din sistem decât părerea unor …
Singura bancă din România care mai este parțial în proprietatea statului are mari probleme în aceste zile, CEC-ul a blocat zeci de mii sau sute de mii de carduri în toată țara pe motivul unei …
Așa cum arată Proiectul Legii Economiei Sociale, lansat în această lună în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, numai în avantajul beneficiarilor nu este. Ce e sigur, e faptul că va fi bugetată …
Zilele continuă să-şi strâmtoreze lumina până după Ignat când, la vreme de solstiţiu de iarnă, va fi cea mai scurtă zi din an, după care soarele va rămâne din ce în ce mai mult în …
De câteva săptămâni, se promovează în media un nou scandal pe seama Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, mai exact se încearcă crearea unei opoziții viabile la adresa echipei rectorului actual, Adrian Gorun. Spun că se …
Optimismul românilor rămâne la cea mai joasă cotă din ultimii cincisprezece ani. Folosind datele seriilor
Barometrul de Opinie Publică (1996-2007) și Studii Electorale Românești (2009-2011) precum și studiile Fundației Soros din anul 2008, urmărim răspunsurile la …
„Dacă Guvernul nu ar reuşi să impună nişte cheltuieli rezonabile de funcţionare a statului”, la sfârşitul anului 2011, România riscă să facă un nou împrumut, ne-a avertizat chiar preşedintele Traian Băsescu, „ca să putem să …
Suntem aproape de sfârșitul unui an agricol foarte bun în prima lui parte și catastrofal în ultimele luni. Seceta cumplită a compromis deja cultura de grâu pentru anul ce vine iar perspectivele sunt sumbre pentru …
Există posibilitatea ca preşedintele Băsescu să pregătească într-un secret mai mare sau mai mic schimbarea actualului cabinet Boc, erodat după plata costului măsurilor de austeritate anti-sociale. Un premier, reprezentant al unui PDL, care tinde să …


EUR: 4.3467 RON
USD: 3.2988 RON
CHF: 3.6071 RON
MDL: 0.2787 RON
GBP: 5.2250 RON
XAU: 186.6334 RON








