Casa Muzeu a Mariei Lătăreţu va fi administrată de Muzeul Judeţean Gorj

Loading

Maria Lătăreţu, din nou acasă

Nu sunt mai mult de două luni, de când am găsit-o pe Maria Lătăreţu singură… O statuie albă, ce priveşte în zare şi o casă muzeu cu uşa închisă. Iar problema încurcată birocratic. Şi cu ajutorul nostru, putem spune, fără lipsă de modestie, acum problema e aproape rezolvată. Asociaţia Maria Lătăreţu a decis s-o doneze Consiliului Judeţan Gorj, pentru a fi dată în administrarea Muzeului Judeţean, iar Consiliul Local Bengeşti Ciocadia a hotărât să dea terenul în folosinţă gratuită aceleiaşi instituţii, pe perioada existenţei muzeului.

Ioana Lătăreţu, înconjurată de consătenii celei căreia i-a zis tot timpul "Măicuţa mea"

Ultima dată când am fost la Casa Muzeu Maria Lătăreţu, am găsit uşa închisă şi o situaţie foarte încurcată. Casa aparţinea Asociaţiei Culturale Maria Lătăreţu, iar terenul Consiliului Local Bengeşti Ciocadia, dar niciuna dintre cele două entităţi nu aveau fonduriele necesare pentru a întreţine edificiul şi nici personal calificat, pentru a primi turiştii şi a le face un ghidaj competent. Mai mult, Ioana Lătăreţu, nora şi moştenitoarea Mariei Lătăreţu, care a oferit obiectele personale ale marii artiste pentru a fi expuse aici, ne-a declarat că e profund nemulţumită, pentru că nu s-au făcut formele legale, pentru ca obiectivul să devină oficial casă muzeu şi să fie introdusă în circuitul turistic naţional.
Cu… puţin ajutor şi mai multă comunicare, iată, însă, că lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Asociaţia Culturală Maria Lătăreţu a luat hotărârea să doneze casa Consiliului Judeţean Gorj, pentru a putea fi dată în administrare Muzeului „Alexandru Ştefulescu”,, Consiliul Local Bengeşti Ciocadia a hotărât, de asemenea, să dea terenul aferent în folosinţă gratuită Consiliului Judeţean, pe perioada existenţei muzeului, iar între cele patru părţi va funcţiona un parteneriat public- privat, muzeul urmând să se ocupe de administrare, iar asociaţia de activităţile culturale ce urmează să se desfăşoare aici.
Deşi abia a început, parteneriatul public- privat a şi început să funcţioneze. El a demarat  cu o manifestare organizată în amintirea Mariei Lătăreţu, care a avut în program o şezătoare pusă la cale de învăţătoarea Mariana Medregan, care este şi preşedinte al Asociaţiei Culturale Maria Lătăreţu, o suită de cântece interpretate de copiii din grupul folcloric al secţiei externe Bălceşti al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, condus de instructor Elena Popescu, un film din arhiva personală a Ioanei Lătăreţu, prezentat în premieră, cu o înregistrare a marii artiste, la Televiziunea  Română şi un referat al cadrelor didactice despre evoluţia  costumului popular din Comuna Bengeşti Ciocadia.

2 Comments on “Casa Muzeu a Mariei Lătăreţu va fi administrată de Muzeul Judeţean Gorj”

Comments are closed.