Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special, Video » Casa Moangă, victima birocraţiei

Casa Moangă, victima birocraţiei

Submitted by on 21 April 2010articol citit de 4,361 ori | 2 Comments

Nu a trecut decât puţin peste o lună de când VERTICAL trăgea un nou semnal de alarmă pentru trezirea autorităţilor la realitate în ceea ce priveşte stadiul avansat de degradare a casei Moangă din Săcelu, iar previziunile noastre s-au adeverit. Aceasta a început să se prăbuşească, în urmă cu câteva zile căzându-i acoperişul. De vină sunt consilierii locali care hotărau destinele localităţii în anul 1998 şi care au dat-o în folosinţă gratuită Taberelor Şcolare, fără să le impună întreţinerea acesteia. Acum, însă, problema e că această clădire a devenit un pericol public, putând să se dărâme în continuare, iar în jurul ei mişună copiii, pentru că se află între Şcoala Generală Săcelu şi tabăra şcolară.

Casa Moangă, monumentul, „pe cale de dispariţie”

Din fericire, dacă se poate spune aşa, acoperişul Casei Moangă s-a prăbuşit într-o noapte, când în jurul său nu se afla nimeni, altfel, am fi putut avea de-a face cu un adevărat carnagiu, pentru că monumentul se află în curtea din spatele Şcolii Generale Săcelu, iar elevii mişună în jurul ei. Directorul şcolii, Viorel Vilău, dă vina pe primarul comunei,  pentru că i-ar fi spus de mai multe ori să facă un gard despărţitor şi ne-a declarat că singura sa soluţie a fost aceea de a-i pune pe profesorii de seviciu să stea de gardă, ca să nu-i lase pe copii în apropierea casei.

Ce spun documentele
Potrivit actelor, Casa Moangă aparţine domenului public al comunei Săcelu şi a fost dată în folosinţă gratuită Inspectoratului Şcolar Gorj, pentru Tabăra Săcelu, printr-o  hotărâre de Consiliu Local, în anul 1998. Consilierii locali de atunci nu au prevăzut, însă, ca instituţia care o avea în folosinţă să se ocupe şi de întreţinerea acesteia, singura obligaţie înscrisă în document fiind aceea ca în interiorul ei să fie păstrat un muzeu ce ar fi funcţionat în ea la acea vreme. Aşa că cei de la tabere spun că nu aveau nici obligaţia şi nici voie să aloce bani pentru aşa ceva. Cum şi atunci casa era destul  de degradată, acoperişul vechi din şiţă lăsând să pătrundă apa înăuntru, cei de la tabere au folosit doar beciul, pe post de depozit. În rest nu aveau nici o obligaţie. Mai ales că nu putea fi vorba de o simplă renovare, pentru monumentele istorice fiind nevoie de specialişti în restaurare, costurile fiind foarte mari.
„Noi nu am primit casa în proprietate sau în administrare, ci doar în folosinţă, aşa că şi dacă aveam bani, n-am fi avut voie să o restaurăm. De fapt, a fost chiar o încurcătură, pentru că cei de atunci, care lucrau în această instituţie au înscris-o greşit  în contabilitate, ca şi cum ar fi în administrarea noastră, dar în urma unui control din 2007 s-a stabilit că eronat a fost înscrisă în contabilitate, pentru că, potrivit unei hotărâri de Guvern din 2006, se confirmă faptul că ea se află în domeniul public al comunei. Singura soluţie ar fi, după părerea mea, ca Muzeul, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii, chiar, împreună cu noi, autorităţile locale şi judeţene, să punem mână de la mână şi să o restaurăm, pentru că e un monument valoros. Iniţiativa trebuie luată, însă, de instituţiile care pot face proiecte culturale, nu noi.”(Doina Marica, director Direcţia de Tineret  Gorj)

„Corect era s-o întreţină ei!”
Ion Voica, primarul comunei Săcelu, spune că cei de la tabere ar fi trebuit să se ocupe de lucrările de întreţinere a casei: „Normal era ca ei să  întreţină Casa Moangă, pentru că ei au folosit-o. Ne-au trimis  acum nişte adrese, ca s-o luăm înapoi, dar nu e corect, acum că se dărâmă, să încerce să scape de ea, după ce atâţia ani au folosit-o. ”

În urmă cu o săptămână, casa Moangă mai avea învelitoare

Casa e „în aer”
Potrivit legii, instituţiile statului au în administrare construcţiile ce aparţin domeniului statului şi au obligaţia să le întreţină. În acest caz, Consiliul Local a transmis unei instituţii a statului doar dreptul de folosinţă, păstrând dreptul de proprietate asupra imobilului. Mai mult, nici măcar nu a pus în vedere respectivei instituţii că are obligaţia să o întreţină, aşa că Direcţia de Tineret Gorj e acoperită din punct de vedere legal. Ciudat e faptul că totuşi, conducerea de atunci, deşi primise bunul doar în folosinţă l-a înregistrat de parcă l-ar fi primit în administrare, probabil pentru a pune mâna pe el definitiv. Atât doar că acest lucru nu s-a întâmplat, nu a investit în el, iar la control s-a stabilit că trebuie scos din inventarul Direcţiei de Tineret, ba chiar se recomandă renunţarea la el, mai ales că nu mai poate fi folosit. Iar actualului Consiliu Local nu-i dă mâna, normal, să scoată castanele din foc ale fostului consiliu şi să accepte renunţarea celor de la tabere şi revenirea casei, în starea în care a ajuns, în folosinţa sa. Aşa că toţi vor să scape de ea, ca de un bătrân pe care l-a uitat moartea. Doar că ea nu poate fi demolată pur şi simplu, fiind monument istoric.

Istoria, pe moarte
Casa monument a fost construită în a doua jumătate a secolului XVIII de logofătul Vasile Moangă, colaborator apropiat al lui Tudor Vladimirescu. De altfel, se spune că aici a fost concepută Proclamaţia de la Padeş, pentru că Tudor venea de multe ori la prietenul său. Mai mult, după cum spun bătrânii, pe una dintre grinzile casei ar fi încrustate iniţialele TV, chiar de către marele pandur.

2 Comments »

  • rentea damian says:

    i-mi amintesc de aceasta Casa (Muzeu)spun muzeu pentru ca
    am fost elev la aceasta scoala , pentru ca in aceasta, prin grija
    profesorului de de istorie Dnul Priescu Dumitru fusese organizat un
    mic Muzeu. cuprindea obiecte de pe timpul Dacilor topoare,vase
    delut e.t.c.,din perioada romana pentru ca trebuie stiut ca in zona
    Turita-Haesti a fost un castru roman,unde am luat parte la sapaturi
    si scotind la iveale monezi si multe alte piese,straie taranesi
    obiecte de gospodarie ,pistoale vechi, printre care si o sabie ce
    ar fi apartinut Pandurului Tudor Vladimirescu aceasta raminindu-mi
    in minte dat find faptu ca acest minunat profesor desfasura orele
    de istorie in acest mic muzeu si ne facea sa traim acele clipe de
    istorie. Ce sa intimplat cu aceste piese nu stiu dar este pacat
    ,unde se afla ele este o enigma pentru mine .Minunatul profesor
    n-ea parasit si vad aceasta casa ruinata si nimeni nu incearca sa
    pastreze istoria acestei comune,care prin locuitori ei au
    participat la revolutia acestui neam rominesc.Rog pe aceasta cale a
    se studia si gasi acele piese de muzeu ce au facut parte din viata
    minunatului pofesor si al aseza la loc de cinste.

  • victoria stolojanu says:

    Aveti dreptate, doamna Aura. Sunt scriitor si ma doare indiferenta fata de valoare. Sa aveti putere sa continuati!