După cum am prezentat în alte articole de istorie, Mânăstirea Strâmba dar și fostul sat Copăceni din comuna Bălești au avut un trecut comun prin stăpânitorii lor, în speță familia Râioșanu. Au existat perioade de timp când aceste legături nu au fost favorabile lăcașului de cult și alte dăți când lucrurile nu au stat la fel de bine. Prezentăm câteva momente mai puțin plăcute din acest trecut comun, o luptă între urmașii ctitorilor care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.
În secolul al XVIII-lea, Constantin Râioșanu, descendent al ctitorilor Mânăstirii Strâmba, a izgonit pe egumenul Mânăstirii Strâmba și a pus mâna pe toate hrisoavele și cărțile mânăstirii. Văzând clucerul Barbu Viișoreanu, tot urmaș al ctitorilor, că Râioșanu s-a amestecat în treburile mânăstirii, s-a tras în judecată la divan cerând să se respecte dania ctitorilor Stoichiță și Dochia Râioșanu. Prezentăm în cele ce urmează fragmente din documentul păstrat pănă la noi, Cartea de hotărnicie a moșiilor Copăceni și Fărcășești ale mânăstirii Strâmba, din 9 august 1796, datorită eforturilor dr. Gheorghe Gârdu. Motivul disputei, după cum o să vedem din text, este că nu se mai respectase cutuma ”ca din prisos să se ajute ctitorii cei scăpătați”, așa cum hotărâse Stoichiță Râioșanu.
Un document de la 1796
”Prea Înălțate Doamne
După jalba ce au dat Înălțimei Tale, Ilinca, soția răposatului polcovnic Sandu Degerățeanu din sud Mehedinți și Antonache Plopșoreanu și Răducan Sărdănescu pentru Constantin Râioșanu din sud Gorj, arătând numita Degerețeanca pentru numitul vărul său Râioșanu, moșul lor au făcut o mânăstioară ce se numește Strâmba, pe care au înzestrat cu moșii, vii, țigani și altele, rânduind și igumen cu știrea arhiereului locului și să dea socoteală din ea la ctitori, ca din prisos să se ajutore ctitorii cei scăpătați și cum că această orânduială s-au păzit, atât cât au trăit părinții lor și cât a trăit soțul ei, iar de la răzmeriță încoace ar fi făcut mai sus numitul zapt mânăstirea și gonind pe igumenași stricând cu totul pomenirea moșului lor și stăpânește el totul și cum că câtă putere are el asupra acestui schit , atât ar fi avut și ea, că atât ctitorul cât și cel din urmă ctitor, ce răscumpărară mânăstirea căci se zălogise după vremi mânăstirii Tismana, au fost și sunt depotrivă rudenii și nesuferindu-se la această urmare a lui s-ar fi judecat din luminata poruncă a Măriei Tale, încă de la leat 93 al dumnealor ispravnicii județului și au hotărât ca nu numa ale mânăstirii să le dea toate înapoi, ci să dea socoteală de venitul ce au luat și mai sus numitul neodihnindu-se i s-au făcut ei carte de judecată punându-i-să și soroc să vină la Divanul Craiovei și numitul nici la judecată nu a venit(…), pentru care în cinci rânduri am dus luminatele Măriei Tale porunci aicea la Divan ca să se judece, ducând și soroace caimăcănești în multe rânduri și tot nu s-a supus a merge la judecată și cum că această mânăstioară este cu venit bun și în câtă vreme va avea el stăpânirea mînăstirii în mâna lui unde-i venitul, niciodată nu va merge la judecată și el șade că s-ar fi îmbogățit cu veniturile mânăstirii, iar numita umblă, cheltuind în zadar, făcând cerere prin jalbă spre a se da luminata poruncă a Măriei Tale, la dumnealor ispravnicii județului ca încă de acum înainte să-i ia din mână tot venitul mânăstirii și să se dea la a treia mână în păstrare până li se va hotărî judecata și unde se va cădea acolo se va da, că cu acest mijloc nădăjduiește a nu mai fugi de judecată. Întru a cărei jalbă s-au și orânduit cu luminata volnicie a Înălțimii Tale de la trecută luna 30 iulie sluga Măriei Tale Hristea Ciohodar să vie poruncindu-mi-se mie ca maica lui să orânduiască ca tot venitul acestei mânăstiri și orice se strânge de ispravnicii județului și să nu se da nici o parte nici alta, până se va izbăvi pricina, iar pe Pătru Răioșanu să-l aducă orânduitul bumboșir Ciohodar aicea cu amândouă părțile față ca să facă cercetare pricinii acesteia cu amănuntul fiind și prea sfințitul părinte Episcopul Râmnicului și făcând hotărâre dreptății în scris, când vreo parte nu se va odihni de aicea cu anaforeaua measă-i aducă bumbășiru pe amândouă părțile la luminatul Divan al Măriei Tale, care după luminata poruncă a Măriei Tale, următorii fiind am scris întâi dumnealor boierilor ispravnici de la județul Gorj, ca tot venitul acelei mânăstiri din orice să se strângă dumnealor și să nu se dea nici o parte până nu va lua pricina săvârșire.”
