Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » Cariera Roşiuţa, în apogeul producţiei

Cariera Roşiuţa, în apogeul producţiei

Submitted by on 19 January 2011articol citit de 5,780 ori | No Comment

La 25 de ani de la prima linie tehnologică instalată în carieră, minerii de la Roşiuţa se uită cu mândrie în trecut şi cu încredere în viitor. Deşi, până de curând, durata de viaţă a carierei era estimată la 20 de ani, prin extinderea de perimetru care s-a făcut în 2010, aceasta s-a mărit, ortacii putând să scoată cărbune de aici încă 45 de ani de acum înainte. Iar momentul de bilanţ e cu atât mai glorios, dacă luăm în calcul faptul că în 2010 s-a înregistrat cea mai mare producţie de cărbune.

Cariera Roşiuţa are acum cea mai mare durată de viaţă, cea mai mare producţie şi cea mai mare deschidere

Cariera Roşiuţa are acum cea mai mare durată de viaţă, cea mai mare producţie şi cea mai mare deschidere

Puţini dintre minerii care au bătut ţăruşul, cum se spune, mai lucrează la Exploatarea de Carieră Roşiuţa, pentru că asta s-a întâmplat în anii 1982- 1983, când a fost deschisă cariera, pe locul exploatării subterane Roşiuţa 1, care fusese închisă în 1981. Inginerul Grigore Vâlsan, care acum este adjunct şef sector la Sectorul 1, e unul dintre cei care lucrează aici de la prima cupă de pământ care s-a scos din ceea ce a devenit acum una dintre cele mai importante cariere de lignit ale Olteniei. Deşi e un om modest şi nu ne-a spus, am aflat noi că a fost adus acolo de la Cariera Lupoaia, împreună cu alţi colegi, fiind cu toţii consideraţi printre cei mai buni, pentru că, normal, nu e uşor să deschizi o astfel de unitate de producţie: „Cred că aveam 26 sau 27 de ani, când am fost trimis aici. Am fost numit adjunct şef sector Roşiuţa, pentru că la început Roşiuţa a fost un sector al Carierei Lupoaia. Peste un an, am devenit şeful sectorului.  Îmi amintesc faptul că în acea perioadă a fost Acţiunea 7000. Adică 7000 de maşini au fost aduse în Gorj, din întreaga ţară, de pe alte şantiere, cu tot cu şofer, pentru deschiderea carierelor. La început, s-a lucrat cu utilaje clasice, acele Promax-uri, pentru făcut şanţuri, iar sterilul şi cărbunele erau mutate dintr-un loc în altul cu maşinile, nu existau benzi transportoare. Primul excavator cu rotor a fost un E-470, cu rotorul de 6,3 m diametru.”

Grigore Vâlsan, unul dintre cei care au bătut ţăruşul la Roşiuţa

Grigore Vâlsan, unul dintre cei care au bătut ţăruşul la Roşiuţa

Control comunist
Grigore Vâlsan are multe amintiri despre acele timpuri, dar una hazlie i-a rămas întipărită în minte, din timpul comunismului: „Veniseră doi tovarăşi de la judeţeana de partid, să vadă cum merge treaba. Mi-i amintesc, erau sobri, bine îmbrăcaţi, cu căciuli brumării. Unul dintre ei m-a întrebat de ce nu merge excavatorul. Eu m-am uitat uimit la el, pentru că excavatorul cu rotor lucra în parametri normali şi i-am spus că merge.  Acesta m-a privit înciudat, ca şi cum mi-aş fi bătut joc de el. M-a întrebat că, dacă merge, cum zic eu, în cât timp va ajunge la el. Atunci, mi-am dat seama că pentru el, faptul că merge excavatorul însemna ca acesta să se deplaseze pe şenile, ori asta se face foarte lent, pe măsură ce cupele înaintează în frontul de lucru. Răspunsul meu a fost sec. I-am spus că  o să ajungă la el luna viitoare. Înainte ca acesta să izbucnească de furie, însă, colegul l-a luat de acolo şi i-a explicat cum stă treaba.”

Condiţii grele
Cei care au lucrat de la începuturile carierei Roşiuţa îşi amintesc cât de grele au fost, în special, condiţiile de lucru. Nu erau drumuri prin cariere , nu aveau condiţii să se schimbe, să se spele. Singurul loc pus la dispoziţie oamenilor,  în care funcţiona spălătorul (o conductă de apă trasă de ei), biroul şefului de sector şi vestiarul era, de fapt, o baracă cu două încăperi, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei, a cărei platformă betonată pe care se afla mai există şi azi, în faţa actualului sediu. Clădirea exista şi atunci, doar că erau acolo birourile Minei Roşiuţa 2, de subteran, care a mai funcţionat câţiva ani, timp în care conducerea s-a milit de cei de la noua carieră şi le-a dat şi lor o cameră, în locul unde se află acum biroul şefului de cantină.

Prezentul
Acum, Exploatarea de Carieră Roşiuţa este o unitate economică puternică, având 1280 de angajaţi. Cei mai mulţi angajaţi a avut în anul 1997, în număr de 1500, dar în acel an au început peste tot măsurile de restructurare. În prezent se lucrează cu şapte excavatoare cu rotorul de 11,5 m în diametru, cinci maşini de haldat şi două maşini de încărcat cărbune pentru livrare, în depozitul de cărbune. Cât despre producţie, anul 2010 a fost cel mai bun, fiind înregistrată cea mai mare producţie din istoria carierei Roşiuţa. Explicaţia e aceea că, în prezent, EC Roşiuţa are cea mai mare capacitate tehnică şi cea mai mare deschidere. Mai mult, după cum ne-a declarat inginerul geolog Stancu Negru, Cariera Roşiuţa a ajuns, la rândul său, să dea o mână de ajutor exploatării de subteran de la Ploştina, care exploatează cu două brigăzi de abataje în taluzul sudic al carierei, pentru că aceasta nu are în plan să-şi extindă mai departe perimetrul în acea parte. Printre realizările anului 2010 se numără, de asemenea, una importantă, aceea de pregătire a redeschiderii Haldei Ştiucani, după 8 ani de inactivitate.

Florentin Gheorghescu lucrează din 1990 la Roşiuţa şi de doi ani conduce cariera

Florentin Gheorghescu lucrează din 1990 la Roşiuţa şi de doi ani conduce cariera

Viitorul
Actualul director al Exploatării de Carieră Roşiuţa, inginerul Florentin Gheorghescu, lucrează aici din anul 1990 şi a fost numit şef de carieră în urmă cu doi ani. Acesta prevede un viitor foarte bun unităţii economice pe care o conduce: „Conform studiilor de fezabilitate, cariera avea o viaţă de 20 de ani, dar, prin extinderea perimetrului de exploatare făcută în anul 2010, prin grija conducerii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, forul nostru tutelar şi în special a domnului director general Daniel Burlan, cariera şi-a mărit viaţa la 45 de ani de acum înainte, dacă va lucra la capacitatea maximă pe care o putem da acum, de 3 milioane de tone de cărbune pe an. Iar durata vieţii poate fi chiar mai mare, dacă luăm în calcul că producţia din 2010 a fost de 2.430.000 de tone, iar cea planificată pentru 2011 este de 2.700.000 de tone. De precizat e faptul că noi avem capacitatea tehnică maximă, aceea de a produce 3 milioane de tone de cărbune pe an, dar producem în funcţie de necesarul de cărbune de pe piaţă.”

Comments are closed.