Campionii de „dincolo”…

Loading

alin-peptanMoartea e atât de indiferentă încât nu ţine cont de nimeni şi de nimic. Chiar dacă e vorba despre oameni obişnuiţi, chiar dacă e vorba de cei aflaţi pe ,,scena” performanţei… Însă, dincolo de moarte, adevăraţii campioni rămân pentru totdeauna în sufletele noastre, ale celor care i-am luat ca modele sau de la care aşteptam să ne mai încălzească inimile pentru a ieşi, chiar şi pentru o clipă, din sărăcia cotidianului. Iar în ultimii ani am asistat la atâtea tragedii din lumea sportului, care ne fac să ne întrebăm: oare când se vor sfârşi toate astea? Pentru că de fiecare dată când mai cădea câte o stea rămâneam doar cu o palidă consolare, aceea că vor juca în echipa raiului, acolo de unde cu siguranţă îi vom cinsti mereu. Dincolo de toate astea, aşteptăm totuşi, un alt răspuns: oare e drept ce se întâmplă? Pentru că lacrimile vărsate nu ne ajută cu nimic să aflăm dacă viitorul era unul mai bun pentru cei care era favoriţii noştri până mai ieri! Ultima tragedie din lumea sportului ne-a luat însă, mai mult ca oricând pe nepregătite în condiţiile în care ,,actorul grăbit” din teren nu avea decât 26 de ani şi îl aştepta un viitor strălucit. Dar poate cel mai revoltător lucru şi cel mai surprinzător în cazul lui Marian Cozma, căci la el ne referim, ar fi acela al împrejurărilor în care handbalistul a plecat de lângă noi sau mai exact, a fost nevoit să ne părăsească. Abominabila faptă petrecută în ţara vecină, ţară care s-a vrut de fiecare dată a fi una a civilizaţiei, le-a readus aminte acelora care uitaseră că animalul din noi este cu mult mai periculos decât oricare altul de pe pământ. Iar combinaţia acestuia cu hazardul are de cele mai multe ori un rezultat implacabil: moartea, acelaşi personaj la fel de rece şi indiferent pe care îl descoperim atunci când trecem ,,Dincolo”. În atare condiţii ,,adevărul” pe care umanitatea l-a căutat dincolo de secole este unul singur. Moartea e cea care ne readuce aminte că suntem doar nişte simpli muritori, însă putem să privim peste ea dacă avem campioni şi ,,dincolo”…