În perioada interbelică, învăţătorii şi preoţii din satele româneşti au desfăşurat o bogată activitate pe plan cultural, materializată prin înfiinţarea de cămine culturale şi biblioteci şi prin organizarea de şezători culturale şi serbări populare, la care participau majoritatea sătenilor. De aici rezultă prestigiul şi statutul social de care se bucurau în acea epocă preotul şi dascălul, care se implicau în viaţa comunităţii din care făceau parte, prin conferinţele şi activitatea culturală pe care o desfăşurau.
Am ales, pentru exemplificare, comuna Pociovaliştea, datorită faptului că Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale păstrează un registru cu procesele-verbale ale şezătorilor culturale din perioada 1928-1937.
Căminul Cultural Pociovaliștea
„Astăzi, 10 ianuarie 1929, subsemnaţii membrii ai Comitetului Cultural din parohia Pociovaliştea, împreună cu domnii învăţători ai şcolii primare locale, ne-am întrunit în şedinţă, în cancelaria şcolii, unde am luat în discuţie înfiinţarea Căminului Cultural, care să coordoneze şi să dirijeze activitatea educativă şi culturală a poporenilor din această comună, întrucât munca izolată este grea şi nici n-ar putea da rezultatele dorite, unde toţi factorii culturali colaborează pentru promovarea şi intensificarea educativă şi culturală în popor. Având în vedere cele de mai sus hotărâm:
Înfiinţarea în comuna Pociovaliştea a unui Cămin Cultural cu numele de «Renaşterea», care va funcţiona respectând statutele şi instrucţiunile Fundaţiei Culturale «Regele Mihai I» şi ale societăţii preoţeşti «Renaşterea». Membrii prezenţi au ales următorul Comitet de conducere: Preşedinte, Preot Nicolae Săftoiu, vicepreşedinte, dl. Serghie Leuştean, secretar-casier, dl. Victor Ţivlea, iar ca membrii pe domnii Florian M. Sitescu, Gheorghe Constantinescu, Ion Dumitrescu, Petre Caragel şi Dumitru Surupăceanu, toţi din comuna Pociovaliştea, Gorj. Sediul Căminului va fi în şcoala primară.
Şezători culturale se vor ţine în fiecare lună din timpul anului, după un program stabilit de membrii Căminului. Căminul va organiza cel puţin odată pe an serbări publice cu scopuri filantropice. La fiecare şezătoare se va face cronica asupra faptelor însemnate şi bine alese din ţară şi străinătate cu învăţături trase din rostul întâmplărilor, povestite de către un membru al căminului cultural, care se va desemna. Se va forma un cor bisericesc din elevi şi adulţi, care va da răspunsurile la Sf. Liturghie, producându-se şi la şezătorile culturale. Biblioteca este dată sub îngrijirea secretarului şi va fi compusă din cărţile şcolare şi ale comitetului cultural, care va forma averea Căminului Cultural.
Căminul se va alimenta din următoarele subvenţii: donaţii, cotizaţii, venitul colportajului, venitul serbărilor date în acest scop. Colportajul va funcţiona potrivit regulamentelor date de Fundaţia Culturală «Regele Mihai I» şi de Sf. Episcopie sub privegherea directă a secretarului. Farmacia Căminului se dă în sarcina secretarului, care va îngriji să aibă întotdeauna medicamente de prim ajutor. Membrii Căminului se vor îngriji ca să organizeze expoziţii anuale de produse ale gospodăriilor casnice, şcolare şi agricole şi se vor da premii de încurajare celor mai vrednice gospodine şi eleve.
Excursiuni se vor face pentru a se cunoaşte frumuseţile naturii, istorice şi monumentele de artă din vecinătate şi din întreaga ţară. Drept care am încheiat prezentul proces-verbal în triplu exemplar, din care unul se va reţine la cancelaria Căminului, iar două se vor înainta spre aprobare Fundaţiei Culturale «Regele Mihai I» şi Sf. Episcopii a Râmnicului-Noul Severin.” În 1939, Căminul Cultural din comuna Pociovaliştea şi-a schimbat denumirea în ,,Cuza Vodă”, avea 66 de membrii şi un buget de 37 500 lei.
Despre serbările culturale
La 24 mai 1931, la biserica parohială ,,Sf. Ioan Botezătorul” s-a ţinut şezătoarea comitetului cultural, cu desfăşurarea următorului program: ,,Şezătoarea s-a deschis cu rugăciunea «Împărate Ceresc», cântată pe două voci de cei doi cantori ai parohiei, buni muzicanţi. Preotul Nicolae Săftoiu urmează cu conferinţa «Necesitatea luminării satelor». Cucernicia sa spune că una din primele cauze duce poporul nostru, ca şi orice popor la destrămare şi ruină este ignoranţa, sau neştiinţa. Fără lumina minţii, care dirijează întreaga activitate a omului şi deci săteanului nostru, nu se poate vorbi de pace şi bună voie între oameni, de bună rânduială şi progres. Omul fără lumina cărţii, n-are nici credinţă puternică în Dumnezeu, n-are nici milă şi cu bine faţă de semenii lui. El se va asemăna cu o barcă fără cârmaci pe apă, luată de valuri şi purtată în toate părţile. Tot aşa omul, purtat de ispitele şi valurile vieţii, din cauza ignoranţei, bâjbâie în toate părţile şi numai răutăţi poate face.
Toate popoarele care vor să progreseze se îngrijesc a căpăta lumină şi învăţătură prin cercetarea legilor divine şi descoperirile ştiinţei, care lucrează mână în mână pentru ridicarea şi înălţarea popoarelor. La noi satele zac aproape în întuneric. Trebuie să ne ocupăm de luminarea lor, pentru că pe ele se sprijină viitorul neamului. După aceea cântăreţii urmează cu cântarea «S-apropie Iisus» şi «Noi nu minţim». Preotul Nicolae Săftoiu citeşte lectura «Tovărăşia cu oamenii răi», din broşura «Treizeci istorioare morale» din care desprinde învăţătura că deprinderea copiilor buni cu cei răi e un rău, care îi duc şi pe ei pe povârnişul pierzării.
Deci toată grija pe copii de a-i feri de legătura cu tovărăşia cu copii răi, beţivi, fumători, leneşi şi hoţi. Se închide apoi şezătoarea cu rugăciunea «Tatăl Nostru», cântată de cantori şi de cei de faţă. Au luat parte 17 bărbaţi, 27 femei şi 11 copii, total 55.”
Într-o epocă când nu exista televiziune şi internet şi analfabetismul constituia o problemă majoră în mediul rural, serbările culturale organizate de preoţi şi învăţători, dedicaţi misiunii de luminare a satelor, constituiau nu doar un mijloc de culturalizare, ci şi de informare privind mersul societăţii, de socializare şi petrecere a timpului liber.
Cristian Grecoiu
