Căldură mare

Loading

Zilele însorite ce ne-au răsfăţat de câteva săptămâni încoace, ne duc cu gândul mai degrabă la vacanţă, la zilele petrecute la munte sau la mare, motiv pentru care la sfârşitul fiecărei săptămâni, mai toate locurile cu potenţial turistic din judeţ sunt luate cu asalt de orăşenii avizi să mai prindă încă un weekend în aer liber.
Vremea frumoasă, dar şi faptul că Transalpina a fost în sfârşit dată în folosinţă, a condus la un număr record de vizitatori pentru staţiunea Rânca în această perioadă. Mediatizarea pe posturile naţionale de televiziune, dar şi în presa centrală,  calitatea lucrării, care pentru modul în care am fost obişnuiţi noi românii, este una de excepţie,  peisajul spectaculos şi “recenziile bune” de la primii vizitatori, au făcut  ca şoseaua să devină loc de pelerinaj pentru curioşi din toată ţara.
Lucru este foarte bun de altfel, pentru judeţul nostru şi în special pentru staţiunea Rânca, care, de altfel, este şi principala beneficiară. Staţiunea Rânca, considerată de mulţi ca fiind un loc binecuvântat de Dumnezeu, intrase în ultimii ani, odată cu descălecarea crizei şi pe meleagurile noastre, într-un con de umbră. Judecând după numărul de construcţii începute şi nefinisate, după numărul mare de construcţii ce poartă pancarde cu anunţul „De vânzare”, putem concluziona fără exagerare că într-un nici alt loc din judeţul Gorj, criza nu s-a manifestat aşa de tare. În mai puţin de 2 ani, Rânca s-a transformat dintr-o staţiune prosperă, în care constructorii lucrau zi şi noapte, într-o staţiune fantomă, ce parcă reînvie, cu greu, doar odată cu sfârşitul de săptămână sau cu vacanţele elevilor.  La starea acesteia au contribuit şi neînţelegerile dintre cele două primării, Baia de Fier şi Novaci, pe suprafaţa cărora s-a dezvoltat staţiunea, care de ani buni îşi dispută controlul acesteia.
Aşa că timidele încercări de a păstra Rânca în conştiinţa publică prin organizarea a tot feluri de întreceri sportive, raliuri sau manifestări culturale organizate de regulă de alte instituţii şi organisme decât cele care ar trebui să fie direct interesate, nu au avut rezultatele scontate.
A fost nevoie, de o investiţie serioasă în infrastructură care să permită accesul facil în staţiune, iar restul – publicitate şi mediatizare – a venit de la sine. Oricât am miza pe spectaculosul meleagurilor noastre, oricât am investi în publicitate, lipsa infrastructurii va goni rapid pe toţii iubitorii de natură şi frumos.
Aşa că dacă continuăm să văruim şi să spoim, dacă continuăm să facem turism după ureche, să ne gândim doar la ziua de azi, lăsând în seama altora ziua de mâine, vom reuşi performanţa să avem un judeţ doar pentru noi.