Bugetul Pandurilor, mărul discordiei între Condescu şi Călinoiu

Loading

Criza economică a stârnit o dispută mediatică între preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu şi preşedintele Clubului de Fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu. Primul dintre protagonişti a anunţat public faptul că, întrucât trebuie să facă o economie la buget de 15%, a hotărât să renunţe la finanţarea clubului de fotbal al cărei acţionar era, în parte, instituţia pe care o conduce. La rândul său, Marin Condescu a răspuns că cei 500.000 de lei pe care-i dădea Consiliul Judeţean pe sezon îi va recupera prin închirierea lojei pe care consilierii judeţeni o ocupau gratuit şi chiar mai mult.
În sezonul 2008- 2009, echipa Pandurii Târgu Jiu a avut 7 finanţatori: Primăria Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, ARTEGO şi sponsorii Energy Holding şi Riviera Group.